Rafinaria Petrotel-Lukoil va fi oprita pana in aprilie pentru revizie

Rafinaria Petrotel-Lukoil din Ploiesti va fi oprita, in perioada 20 februarie – 12 aprilie, pentru efectuarea unei revizii capitale planificate, relateaza Ziarul Financiar. 

„Revizia are ca scop cresterea gradului de fiabilitate pentru echipamentele tehnologice, dar si implementarea unor proiecte investitionale pentru imbunatatirea proceselor tehnologice, reducerea consumului de resurse energetice, imbunatatirea calitatii factorilor de mediu si cresterea gradului de siguranta in functionare”, potrivit unui comunicat al companiei Lukoil, proprietara rafinariei.

Garda de Mediu a anuntat, la inceputul lunii, ca va amenda rafinaria, pentru ca a incalcat normele privind calitatea aerului. Rafinaria a fost amendata de cinci ori in ultimii doi ani pentru nerespectarea legislatiei referitoare la calitatea aerului.

Petrotel-Lukoil face parte din grupul petrolier rus Lukoil, care mai detine in Romania si o retea de aproximativ 300 de benzinarii.