Consiliul Baroului Bucuresti a anuntat astazi, joi, 10 septembrie 2015, adoptarea Hotararii prin care este infiintata Curtea de Arbitraj a Baroului.
Conform Hotararii respective, Curtea, cu sediul in Bucuresti, a fost constituita pentru o perioada de patru ani si va fi condusa de catre Decanul Baroului Bucuresti, Ion Dragne, care va indeplini si functia de membru de drept al acesteia.
In ceea ce priveste componenta Curtii, dintre cei 70 de avocati inscrisi pe lista pentru a deveni arbitri, 25 au indeplinit criteriile necesare obtinerii calitatii de arbitru principal, restul de 45 fiind desemnati arbitri supleanti.
Inscrierea acestora s-a facut in conformitate cu dispozitiile art. 6.3 si 6.5 din Regulamentul privind organizarea si functionarea Curtii de Arbitraj Profesional a Avocatilor, adoptat prin Hotararea nr.1063/07.03.2015 a Consiliului Uniunii Nationale a Barourilor din Romania. Termenul limita de inscriere a fost 30 iunie 2015.
“Consiliul Baroului Bucuresti informeaza membrii baroului ca, prin Hotararea nr. 1063/07.03.2015, Consiliul Uniunii Nationale a Barourilor din Romania a adoptat Regulamentul privind organizarea si functionarea Curtii de Arbitraj Profesional a Avocatilor, ca baza legala a punerii in aplicare a prevederilor art. 251-264 din Statutul profesiei de avocat, privitoare la procedura medierii si arbitrajului”, preciza un anunt publicat in acea perioada pe site-ul Baroului.
Concret, conditiile pentru ca un avocat sa fie inclus in lista de arbitri sunt reglementate de art. 6.3 din Regulament. Astfel, “poate fi arbitru orice avocat care are capacitate deplina de exercitiu a drepturilor, se bucura de reputatie nestirbita, are inalta calificare si experienta in domeniul profesional, cu o vechime neintrerupta in profesia de avocat de minim 10 ani. Candidatul desemnat sau solicitant, potrivit art. 6 alin. 1 si 4, va depune la dosar in afara de dovezile privind vechimea, curriculum vitae si o recomandare din partea unui confrate care are o vechime neintrerupta de 15 ani in profesia de avocat. Ei vor depune si o adeverinta medicala, eliberata potrivit procedurii stabilite ce catre Consiliul UNBR, din care sa rezulte daca sunt apti din punct de vedere medical, fizic si psihologic, pentru exercitarea acestei atributii.”
In ordine alfabetica, cei 25 de avocati desemnati arbitri principali ai Curtii de Arbitraj a Baroului Bucuresti sunt urmatorii:
1. AMZAR GETA GABRIELA
2. BUCUR PETRICA
3. BURCIU REMUS-IUSTINIAN
4. BUSTEA ELENA
5. CIOBANU MIHAIL
6. CIOBANU PETRUT
7. COBUZ-BAGNARU ALINA-MIOARA
8. DANILA MAGDA LUMINITA
9. DINU VASILE
10. DUMITRU GABRIELA
11. FRIEDMANN-NICOLESCU IOSIF
12. ILIE-IORDACHESCU ION
13. LUPSA IONUT
14. MIHAILA CONSTANTIN
15. NAUBAUER STEFAN
16. OVEDENIE VALENTIN
17. POPA CORNEL
18. POPESCU ANTONIE
19. PRELIPCEANU MARIA-ZAHARA
20. TANASESCU MIHAI ALEXANDRU
21. TEODOSIU FLAVIA
22. TUDORA MIRELA CRISTINA
23. TULEASCA LUMINITA
24. UDREA GABRIEL-VALENTIN
25. ZAMFIRESCU CALIN ANDREI
In conformitate cu prevederile art. 1.2 din Regulamentul adoptat prin Hotararea nr.1063/07.03.2015 a Consiliului UNBR, Curtea de Arbitraj Profesional a Avocatilor este organizata si functioneaza in cadrul fiecarui barou. Pentru organizarea si functionarea Curtii de Arbitraj, art. 6.1. din Regulament prevede ca aceasta se compune dintr-un numar de 15-30 de arbitri, stabilit de catre Consiliul Baroului, desemnati din randul avocatilor baroului, respectiv din cadrul Baroului Bucuresti.
Hotararea nr. 1063/07.03.2015 poate fi consultata integral AICI.