Klaus Iohannis considera ca legi importante au intrat in atentia publica abia dupa adoptarea lor

In  cadrul  mesajului transmis Parlamentului, Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis a declarat miercuri, 16 decembrie 2015, faptul ca un numar semnificativ de legi au atras atentia publica abia dupa ce au fost adoptate.

Mesajul Presedintelui :

”Am tratat cu toata responsabilitatea atributul promulgarii legilor, in virtutea principiilor constitutionale si cu atentie la impactul fiecarei legi asupra oamenilor, asupra economiei si societatii in ansamblul ei. Pe acest fond am recurs in mai multe randuri la mecanismele permise de legea fundamentala – sesizarea Curtii Constitutionale sau cererea de reexaminare. Ma bucur sa constat ca in cazuri importante, precum cel al Codului Fiscal, a existat disponibilitatea actorilor politici de a se apleca mai cu atentie asupra textului legii.

Pe de alta parte, sunt dator sa va spun direct ca doua lucruri fundamentale inca lipsesc sau nu sunt la nivelul pe care il cere o democratie matura: dezbaterea si rigoarea.

Legi importante au intrat in atentia publica abia dupa adoptarea lor, odata ajunse la promulgare sau chiar dupa, ceea ce nu serveste nici Parlamentului, nici publicului.

Nu exista substitut pentru o dezbatere consistenta premergatoare adoptarii unei legi, iar aceasta este o responsabilitate de la care Parlamentul nu se poate deroba.

In alte situatii am fost nevoit sa sesizez Curtea Constitutionala nu pe fond, ci din cauza lipsei de rigoare, a nerespectarii procedurilor si principiilor constitutionale de legiferare.

La inceputul actualei sesiuni parlamentare am vorbit despre asteptarea generala a publicului ca legile in Romania sa fie mai clare, mai bine argumentate si sa nu se schimbe frecvent.

Sunt convins ca Parlamentul, ca for legislativ, poate si trebuie sa raspunda acestei asteptari prin mai multa dezbatere si mai multa rigoare.”