Florentin Tuca e bine. E partener si fondator al unei firme de avocatura, are o familie reusita, are pasiuni diverse. Este, dupa criterii vechi sau noi, un tip de succes. Atunci, faptul ca a castigat inca un premiu mai reprezinta stire?
Recent, Florentin Tuca a fost la Monte Carlo, invitat acolo de publicatia „The Lawyer”. Evenimentul publicatiei britanice e compus din doua parti: in primul rand, avocatii europeni sunt invitati sa discute despre viitorul afacerilor lor: ce se modifica si cand, care sunt dificultatile, care sunt oportunitatile, care vor fi invingatorii, care perdantii?
In rand secund, avocatii se vad la gala aceasta anuala, care se tine intr-o locatie diferita de fiecare data, pentru ca „The Lawyer”, la fel ca alte (multe) publicatii, le ofera o serie de premii si distinctii – 19, mai precis.
Anul acesta, in premiera pentru piata noastra de avocatura, firmele din Romania au primit o sectiune proprie. Nu mai concureaza alaturi de case de avocatura din Europa de Est si Balcani, concureaza intre ele. Este o confirmare, spun multi, intre care si Tuca, ca prestigiul firmelor locale creste, ca avocatii si casele de avocatura in care lucreaza fac treaba buna.
Evenimentul are loc intr-una din salile hotelului Hermitage, ceva mai mare decat Sala Regina Maria, de la Hiltonul din Bucuresti. Sunt vreo 300 de invitati, mese de zece persoane.
Luminata, in momentul ceremoniei, a ramas doar scena. Tuca ocupa masa 15, alaturi de avocati nordici, cehi, doi belgieni si cativa italieni. A inceput cu un pahar de sampanie, apoi unul de vin alb. I s-a facut somn, la un moment dat, dar si-a revenit brusc, pe la 22.30, cand a inceput premierea.
Pe Tuca il cunosc de cativa ani, l-am vazut de cateva ori. Nici des, nici rar. L-am vazut si cu cravata, l-am intalnit si in pantaloni scurti, la sport, unde pune in practica, ca un defect profesional, tot soiul de planuri defensive.
Face parte din grupul plecat din Musat si Asociatii, acum sapte ani. A fondat, alaturi de Gabriel Zbarcea, propria firma – Tuca Zbarcea & Asociatii (TZA), care a ajuns rapid sa se bata cu casele care dominau atunci piata – cu Musat, Nestor sau Linklaters. Au fost ani de antreprenoriat, cand a decis, impreuna cu confratii lui – asa cum isi numeste colegii – sa plece pe cont propriu. Acum e mai putin antreprenor, mai mult manager; mai putin avocat, mai mult manager.
Si in sala de la Hermitage tot ca manager e prezent, nominalizat, a treia oara consecutiv, la categoria Managing Partner-ul Anului in Europa. Dar mai intai se impart titlurile de firma anului in diferite state europene importante – Germania, Franta, Austria, Italia s.a. Pentru Firma Anului in Romania e nominalizata si Tuca Zbarcea & Asociatii (TZA), dar premiul revine avocatilor de la Popovici Nitu & Asociatii, care si-au facut un nume, intre altele, pentru buna practica din zona de fuziuni si achizitii. ”Cand am vazut ca n-am primit premiul pe echipe, m-am gandit ca sansele pentru distinctia individuala cresc”, spune Tuca, care castigase distinctia colectiva in 2010.
Potrivit „The Lawyer”, titlul de Managing Partner-ul Anului in Europa se acorda managerului care a dovedit calitati remarcabile de lider si care prin management vizionar si gandire strategica a contribuit la dezvoltarea si succesul firmei in ultimele 12 luni. Imbunatatirea relatiei cu clientii, atragerea de noi clienti sau noi proiecte, precum si transformarea culturii organizationale au incaput in definitia succesului luata in calcul de publicatia britanica.
Juriul era format din 15 executivi de top din cadrul unor companii ca CBS Outdoor, Caterpillar, Mitsui Sumitomo Insurance, HBO Europe, Unisys, Rusal, InterContinental Hotels Group, precum si reprezentanti ai unor firme de avocatura de prestigiu.
Iar Tuca concura in aceasta categorie cu parteneri coordonatori ai unor firme independente din Franta, Germania, Italia, Finlanda si Ucraina. Anul trecut, titlul ii revenise portughezului Luís Sáragga Leal, coordonator al PLMJ. Iar in anii precedenti, distinctia i-a fost acordata spaniolului Manuel Martin (Gómez-Acebo & Pombo) si avocatului irlandez Pádraig Ó Ríordáin, de la Arthur Cox.
La cateva zile distanta de Monte Carlo, intr-o camera din biroul TZA, trofeul primit de Tuca e mic, discret. Doar titlul impune: European Managing Partner of the Year. Tuca pare mai inalt. Spune ca a fost fain. Se fereste, de regula, de vorbe mari si o face si acum. Recunoaste ca il bucura mai mult premiul acesta decat altele, pentru ca impactul e deosebit – e singurul premiu individual care se acorda la finalul ceremoniei. E mai greu. Si e un premiu la nivel european. In plus, a fost ultima distinctie, premiul cel mare. S-a dus pe scena, a multumit juriului, si s-a intors la masa. Nu se tin discursuri la genul acesta de festivitati. ”Nu cred ca este musai o recompensa pentru anul acesta. Mai degraba e ca la Oscar. Ai mai multe nominalizari, esti acolo de mai multa vreme…”
In plus, premiul individual nu e tocmai individual, pentru ca TZA, spune Tuca, nu e condusa doar de el. Face o buna echipa cu Gabriel Zbarcea, care ii este vechi prieten si co-managing partner. ”Ne completam cu usurinta pentru ca suntem complementari.” Intrebi in ce fel sunt complementari si primesti o suma de comparatii (plastice) care sa descrie asta. Ii plac jocurile de cuvinte, ii plac exemplele. Are la baza studii pedagogice, e mereu preocupat de exprimare, si nu doar de a lui. Isi sfatuieste fetele sa scrie cate o poveste despre cum le-a mers ziua, sa faca cronici ale ultimelor filme pe care le vad, sa faca rezumatele cartilor pe care le citesc. Il intereseaza cum anume arata documentele scrise de colegi si publica, periodic, in „Dilema” si pe alte platforme. ”Am in minte un proiect care tine de scris, dar pana la meciul acela important mai e; ma risipesc, pana atunci, in texte scurte. Mai fac cate-o miuta.”
Intreb ce-ar fi de inovat din biroul de manager al unei firme de avocatura, ce se schimba in avocatura, domeniu mai degraba potrivnic schimbarilor, unde se lucreaza mult pe ideea de precedent – daca nu s-a facut pana acum inseamna ca nu se poate face. La nivel international, spune Tuca, in cazul firmelor mari, firmele se transforma in corporatii si incep, timid, sa se comporte ca atare. Aminteste, drept exemplu, ca in 2007, in Marea Britanie a fost adoptat un act normativ care permite accesul intr-o societate de avocatura a persoanelor care nu sunt avocati. Se vorbeste tot mai des de accesul persoanelor care sa nu fie avocati in managementul firmelor de avocatura. Adica de aducerea unui CEO din afara. ”Avocatii, conservatori cum sunt, spun ca avocatura e altceva. Eu cred ca intr-acolo ne indreptam, insa pentru avocatura locala urgenta de a veni cu asemenea masuri nu e atat de mare.”
Spune ca trebuie sa fii atent la drumul pe care il aleg firmele mari de afara, care au evolutii de secole, nu de ani, dar nu esti nevoit sa adopti aceleasi masuri imediat. Pentru ca diferenta dintre firmele cu peste 2.000 de avocati, cu afaceri de 2,5 miliarde de euro, si firmele locale e mare.
Crede ca pentru a functiona cu succes, o firma de la noi trebuie sa aiba trei preocupari principale: sa priveasca spre firmele mari internationale, sa fie mereu pregatita sa inoveze (dar sa nu rescrie ecuatii verificate de dragul inovatiei) si sa se asigure ca are relatii statornice cu clientii.
”In ce ma priveste, sunt presat de preocupari legate de…”. Face o pauza si reformuleaza: simte o presiune care vine de la generatiile de avocati care sunt imediat dupa parteneri. ”Noi, generatia de fondatori ai firmei – desi suntem de varste diferite, simtim ca apartinem aceleiasi generatii si vorbim aceeasi limba – am prins un tren. Noi stateam confortabil la business class, in salon, iar cei de dupa noi s-au agatat de tren, din mers.”
Mergand pe aceeasi logica, generatiile si mai tinere si-au luat o bicicleta si alearga dupa tren. Si daca el, Tuca, e locomotiva, are o problema: pastreaza aceeasi viteza, confortabila pentru unii, ori incetineste sa-i astepte pe ceilalti? ”Trebuie sa gasim un echilibru intre meritele istorice si reale ale avocatilor care si-au castigat un statut in firma pe buna dreptate si meritele actuale ale celor care vin din spate, la fel de reale si ele.” Spune ca aici e un secret pentru motivarea oamenilor si mentinerea unei atmosfere care sa faca firma sa functioneze bine. ”E o intrebare la care trebuie sa raspund in viitorul apropiat.”
