Avocat din Baroul Bucuresti, retinut pentru cumparare de influenta

Un avocat si o alta persoana au fost retinuti de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) intr-un dosar in care sunt acuzati de cumparare de influenta. Paul Rusu, membru al Baroului Bucuresti, a fost denuntat de catre un procuror pe care a incercat sa-l convinga sa-si exercite influenta asupra unui alt procuror care instrumenta un dosar in care era implicat clientul avocatului.

,,Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Suceava efectueaza cercetari penale fata de inculpatii: Rusu Paul, avocat in cadrul Baroului Bucuresti si Giurca Dumitru, persoana fara calitate speciala, in sarcina carora s-a retinut infractiunea de cumparare de influenta”, precizeaza DNA.

Din Ordonanta de punere in miscare a actiunii penale intocmita de procurori reiese ca in cursul lunii august 2013, inculpatul Rusu Paul, in calitate de avocat, a promis suma de 5.000 de euro unui procuror din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Suceava (denuntator in cauza), pentru ca acesta sa isi exercite influenta asupra unui coleg procuror in scopul obtinerii unei solutii favorabile pentru clientul sau, inculpatul Giurca Dumitru, cercetat penal pentru infractiuni la regimul circulatiei rutiere.

In acest scop, la data de 10 septembrie 2013, Rusu Paul a remis procurorului respectiv suma de 3.500 de euro, bani proveniti de la inculpatul Giurca Dumitru. De asemenea, la data de 12 septembrie 2013, inculpatii Rusu Paul si Giurca Dumitru au oferit procurorului suma de 1.500 de euro, ca diferenta din totalul banilor promisi, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infractiunii flagrante.

La data de 12 septembrie 2013, procurorii au dispus retinerea celor 2 pe un termen de 24 de ore, urmand a fi prezentati Curtii de Apel Suceava cu propunere de arestare preventiva pe un termen de 29 de zile.