Firma globala de avocatura White & Case a acordat consultanta UniCredit Group, in calitate de coordonator unic si agent, in legatura cu un imprumut sindicalizat in valoare de 200 milioane de dolari destinat grupului Rompetrol.
Echipa White & Case a fost condusa de Simona Petrisor, sub coordonarea partenerilor Delia Pachiu si Jonathan Weinberg, si a fost formata din avocati din cadrul birourilor firmei din Bucuresti, Praga si Almaty.
Tranzactia a fost complexa, deoarece a implicat analiza, interpretarea, negocierea si incorporarea in documentatia contractuala a unui numar important de elemente specifice tranzactiilor transfrontaliere. De asemenea, a inclus aspecte legate de legislatia din Marea Britanie, Kazahstan, Olanda si Romania.
“Tranzactiile de tip “club deal” au devenit un etalon in mediul de finantare actual, iar incheierea cu succes a negocierilor privind o tranzactie de o asemenea valoare considerabila este incurajatoare avand in vedere contextul international actual caracterizat de o reticenta sporita fata de risc,” a declarat Delia Pachiu, partener in cadrul biroului White & Case Bucuresti.
Casa de avocatura White & Case a mai fost implicata intr-un proiect de anvergura in Bucuresti. In luna iulie a anului trecut, a oferit consultanta societatii Hidroelectrica S.A. in legatura cu un imprumut in valoare de 110 milioane de euro destinat reabilitarii grupului hidroenergetic Stejarul Bicaz.