Usa salii austere de sedinte se deschide si in incapere intra un tanar imbracat office-casual, cu o constitutie atletica, a carui varsta nu poti sa o ghicesti, oricat ai incerca. La prima vedere, nu ii dai nici macar 30 de ani, ceea ce pare sa se bata cap in cap cu ce ii scrie in CV. Radu Voloaga are peste noua ani de experienta in spate, in special in solutionarea litigiilor, dar si in consultanta de afaceri si recuperarea de creante, si, asa cum aveam sa aflu foarte repede, nu este un om care sa vorbeasca prea mult despre propria persoana.
Stii ca este pasionat de maraton si iti imaginezi deja o discutie in care el urma sa vorbeasca neintrerupt despre realizarile lui si tu sa iei de zor notite. Inca de la inceput, insa, Voloaga face inutile presupunerile si te anunta ca, in cazul in care vrei o poveste, e cazul sa incepi sa pui intrebari.
Zis si facut. Incepi cu o intrebare devenita cliseu in interviurile de acest gen: „Cand a aparut pasiunea pentru avocatura?”, intuind deja un raspuns clasic, care sa evoce amintiri din perioada gradinitei, un intreg discurs despre descoperirea acestei profesii la o varsta frageda s.a.m.d.. Atat de convingatoare iti suna propriile idei, incat, in momentul in care primesti raspunsul clar si, totodata, laconic – „In facultate” – simti nevoia sa iti verifici auzul.
Zambind cu indulgenta, Voloaga repeta: „In facultate”. Realizezi ca nu vei primi alte detalii fara sa muncesti pentru ele, si lansezi intrebarea fireasca: „Si cum ati ajuns, atunci, sa dati la Drept?”. De data aceasta, raspunsul te lamureste: „Am dat la Drept la sugestia parintilor. Cand eram in liceu, la Galati, urmam profilul real, mate-info si eram foarte pasionat de computere. Am simtit, totusi, ca nu pot sa ma indrept spre Politehnica, pentru ca nu eram suficient de bun la matematica. Aveam, insa, o mare pasiune pentru citit, asa ca m-am gandit ca Dreptul mi s-ar potrivi”.
Pasiunea pentru avocatura a aparut cu adevarat abia in facultate, dupa intalnirea cu seminaristii, care i-au inspirat un sentiment puternic de emulatie. Aici a inceput sa se identifice cu profesia si sa devina din ce in ce mai entuziasmat de perspectiva unei cariere in avocatura.
A terminat Facultatea de Drept din cadrul Universitatii „Nicolae Titulescu” in 2003, si a fost admis, cateva luni mai tarziu, in Baroul Galati. In martie 2004, a intrat in prima generatie de avocati care a urmat cursurile de specializare ale Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor (INPPA). Din semestrul doi, a inceput practica in cadrul firmei Danescu si Asociatii, unde, din 30 de persoane chemate pentru practica, sase au fost selectate si numai el angajat.
In 2010, in urma unui spin-off, a pus bazele firmei Constantinof & Associates, in cadrul careia profeseaza si azi.
In copilarie, nu isi aminteste sa fi avut vreo cariera de vis. Nu a vrut sa devina nici astronaut, nici pilot de Formula 1, nici urmatorul James Bond. Poate pentru ca era mult prea ocupat cu cititul. Lectura este pasiunea cu cea mai mare vechime in cazul lui Radu Voloaga. A invatat sa citeasca la patru ani si jumatate, de la tatal lui, pe o carte destul de complicata pentru acea varsta: „Toate panzele sus”, de Radu Tudoran.
Acum, este mandrul posesor a doua Kindle-uri si iti povesteste despre Arta Conversatiei, una dintre cartile lui de suflet, din care s-a simtit inspirat de multe citate.
Din vorba in vorba, ajunge la principala pasiune – cea pentru alergari – nascuta brusc, in 2007, intr-o perioada foarte tensionata la birou. „Simteam pur si simplu nevoia sa ies afara si sa alerg”.
Fire sportiva inca din copilarie, cand a practicat judo si inot timp de trei ani, Voloaga spune ca a inceput sa alerge in parcul Tineretului, la inceput doar pentru a se relaxa, iar apoi din ce in ce mai des. „Alergarea este ca un drog, provoaca dependenta. Organismul emana dopamina, ceea ce da o stare de bine, e normal sa vrei din ce in ce mai mult”.
A inceput prin a alerga singur, iar apoi a descoperit grupul Ro Club Maraton, unde s-a imprietenit cu o multime de oameni cu aceeasi pasiune. ”Alergarea mi-a dat ocazia sa cunosc niste oameni speciali si sa leg prietenii cu oameni de diferite varste. In acest grup am cunoscut si un barbat de 75 de ani care face in continuare alergari montane. Ce observ la ei e ca nu isi arata varsta, toti par mai tineri”.
In cele din urma, a inceput sa participe la competitii. Primul maraton a fost cel organizat in Bucuresti, in 2009, urmat de maratonul din Piatra Craiului, din acelasi an. Au urmat, in 2010, maratonul de la Roma si maratonul de la Moeciu, cursa de la Paris, in 2011 si, in acelasi an, cea de la Atena, organizata pe traseul original al Maratonului.
Dupa prima alergare din strainatate, a ajuns sa calatoreasca in acest scop. Pasiunea pentru sport l-a dus anul trecut pana in Portugalia, unde a invatat sa faca surf. „Este un lucru pe care vroiam sa il fac de mult, iar Portugalia este unul dintre putinele locuri din Europa unde se poate practica acest sport. Am avut nevoie de doua vacante pentru a invata”.
Intrebat daca a cochetat, vreodata, cu ideea de a pleca din tara, recunoaste ca de fiecare data cand a mers in strainatate s-a gandit sa ramana acolo. Insa curatenia si civilizatia din Occident au palit in fata carierei de aici. „Biroul si afacerea ma fac sa ma razgandesc. Sunt confortabil alaturi de colegi, care imi sunt si prieteni”.
Ca orice alt sport, alergearea isi face loc in stilul tau de viata: aduce disciplina, schimba starea de spirit, modul de a vedea lucrurile si de a aborda ziua, explica avocatul. „Ma ajuta si pe plan profesional. Daca ai o durere de cap, dupa o ora de alergat iti trece si te calmezi.”
Starea de calm data de alergat explica si cum a reusit sa se lase de fumat, odata cu aparitia acestei pasiuni. Totusi, chiar daca spune ca o ora de alergat, dimineata, este mai buna decat orice cafea, nu a reusit sa scape de dependenta de cofeina.
Desi este una dintre cele mai mari pasiuni ale sale, timpul petrecut alaturi de familie are intaietate. „In primul rand vine familia, apoi profesia si abia apoi pasiunea. De obicei, imi raman pentru alergat o ora sau doua seara, dar e suficient. Nu incerc sa fac performanta.”
Cum si-a recunoscut inca de la inceput pasiunea pentru calculatoare, era de asteptat ca si jocurile au avut un rol important in adolescenta sa. In prezent, desi recunoaste ca este foarte atras de jocurile video, acestea reprezinta o pasiune pe care nu o hraneste, de teama de a nu-si pierde tot timpul liber in fata unui monitor.
Cu toate acestea, daca s-ar putea intoarce in timp, ar alege sa imbine avocatura cu aceasta pasiune si s-ar orienta pe legislatia jocurilor video. „Nu m-am asteptat niciodata ca aceasta nisa va avea o asemenea dezvoltare, altfel m-as fi orientat spre sectorul jocurilor”.
Din ce in ce mai multi profesionisti din domeniul avocaturii si nu numai, oameni care au o meserie solicitanta, cu ore lungi la birou, aleg sa se indrepte spre activitati care aduc disciplina si un plus de sanatate. Grupul celor pasionati de alergari se mareste pe zi ce trece, iar maratonul devine din ce in ce mai popular si in Romania, trecand de la rolul de simpla activitate de relaxare la un adevarat stil de viata.
Voloaga e deja un cunoscator. Discutia cu el iti aminteste de o idee pe care-ai citit-o, pe repede inainte, mai demult: poti intelege multe despre un ins, mai precis despre capacitatea lui de munca si efort (nu doar fizic), in functie de cat de mult alearga. Si pe langa clasicele – Care-ti sunt pasiunile si unde-ti stau punctele forte – ti-ai putea intreba angajatii si colaboratorii inca ceva: Cate maratoane ai alergat?
