Uniunea Nationala a Barourilor din Romania (UNBR) a publicat recent, pe site-ul propriu, un recurs in interesul legii privind exercitarea fara drept a profesiei de avocat, promovat de Procurorul general al Romaniei, Tiberiu Nitu, in data de 05.05.2015.
Recursul a fost promovat in vederea interpretarii si aplicarii unitare a dispozitiilor art.348 din Codul penal (corespondent al art.281 din Codul penal anterior), in ipoteza exercitarii activitatilor specifice profesiei de avocat de catre persoane care nu fac parte din formele de organizare profesionala recunoscute de Legea nr.51/1995, republicata.
Redam integral, mai jos, RIL-ul privind avocatura clandestina.
PARCHETUL GENERAL de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
Nr.2969/C/2014/244/III-5/2015
C a t r e
PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE
In temeiul art.471 din Codul de procedura penala, va sesizam cu
RECURS IN INTERESUL LEGII
in vederea interpretarii si aplicarii unitare a dispozitiilor art.348 din Codul penal (corespondent al art.281 din Codul penal anterior), in ipoteza exercitarii activitatilor specifice profesiei de avocat de catre persoane care nu fac parte din formele de organizare profesionala recunoscute de Legea nr.51/1995, republicata.
Examenul jurisprudentei existente in materie evidentiaza doua orientari, relevand caracterul neunitar al acesteia.
1. Intr-o orientare, instantele au considerat ca persoanele care nu fac parte din formele de organizare profesionala consacrate prin Legea nr.51/1995, republicata, si isi desfasoara activitatea in cadrul unor structuri constituite in temeiul unor hotarari judecatoresti, savarsesc infractiunea prevazuta de art.348 din Codul penal/ art.281 din Codul penal anterior (anexele nr.1-18)[1].
In acest sens, s-a aratat ca faptele acestor persoane, savarsite in exercitarea profesiei de avocat, constituie infractiunea de exercitare fara drept a unei profesii sau activitati, fiind indeplinite conditiile laturii obiective a acesteia, iar pe plan subiectiv sunt comise cu forma de vinovatie impusa de lege.
Astfel, s-a argumentat ca prin Legea nr.255/2004 care a modificat Legea nr.51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, structurile de tipul celor in care activau aceste persoane au fost obligate sa isi inceteze de drept activitatea (art.113 alin.1)[2], iar actele de constituire si de inregistrare ale acestora erau considerate nule de drept ( art.1 alin.3).
Prin urmare, dupa aceasta modificare legislativa persoanele care activeaza in alte structuri decat cele consfintite de Legea nr.51/1995 si desfasoara activitati specifice profesiei de avocat, exercita fara drept aceasta profesie, avand reprezentarea urmarilor acestor fapte si acceptand posibilitatea producerii acestor urmari.
2. Intr-o alta abordare, instantele au considerat ca persoanele mai sus mentionate nu pot fi trase la raspundere penala pentru comiterea infractiunii de exercitare fara drept a unei profesii sau activitati, motivat de lipsa formei de vinovatie prevazute de lege, respectiv a intentiei (anexele nr.19-51)[3].
Aceasta concluzie a fost fundamentata pe faptul ca „barourile” din care fac parte aceste persoane au fost constituite prin intermediul unor asociatii a caror personalitate juridica a fost recunoscuta prin hotarari judecatoresti si care aveau printre obiectele de activitate si „infiintarea de barouri”.
In raport de aceasta imprejurare s-a conchis ca faptuitorii au avut reprezentarea ca isi desfasoara activitatea intr-un cadru legal, neavand intentia savarsirii unei infractiuni.
In cadrul aceleiasi orientari, in cuprinsul unora dintre hotarari, aceasta motivare s-a regasit ca justificare a constatarii neindeplinirii uneia dintre conditiile esentiale a laturii obiective a infractiunii, respectiv aceea a exercitarii profesiei fara drept.
Un argument suplimentar identificat in cuprinsul unora dintre hotararile ce reflecta aceasta orientare a vizat nerespectarea exigentelor de previzibilitate si accesibilitate a legislatiei care reglementeaza profesia de avocat, fiind astfel incalcat art.7 paragraf 1 al Conventiei Europeane a Drepturilor Omului. Ceea ce se invoca in concret este caracterul neunitar al jurisprudentei existente in materia constatarii caracterului infractional al faptelor de acest gen. Acest aspect a fost considerat favorabil persoanelor cercetate penal sau trimise in judecata pentru comiterea acestei infractiuni si a condus la stabilirea nevinovatiei acestora.
Apreciez ca solutia legala in aceasta materie este cea ilustrata de prima orientare jurisprudentiala. Astfel, in cazul desfasurarii activitatilor specifice profesiei de avocat de catre persoanele care nu au dobandit aceasta calitate prin modalitatile prevazute de Legea nr.51/1995, republicata, si nu sunt membre ale unui barou constituit in temeiul acestei legi, ne aflam in prezenta infractiunii de exercitare fara drept a unei profesii sau activitati.
Aceasta infractiune este reglementata in cuprinsul art.348 din Codul penal si consta in exercitarea, fara drept, a unei profesii sau activitati pentru care legea cere autorizatie ori exercitarea acestora in alte conditii decat cele legale, daca legea speciala prevede ca savarsirea unor astfel de fapte se sanctioneaza potrivit legii penale.
Textul de lege are corespondent in legislatia penala anterioara in cuprinsul art.281 din Codul penal si nu a suferit modificari de natura a influenta problema de drept ce constituie obiectul recursului in interesul legii. Pentru aceste motive hotararile judecatoresti care reflecta orientarile jurisprudentiale in materie, pronuntate anterior intrarii in vigoare a noilor coduri, pot fi considerate relevante si in prezent.
Revenind la dispozitia legala mentionata, se observa ca aceasta imbraca forma unei norme juridice incomplete intrucat cuprinde o incriminare cadru cu un continut formulat generic, urmand a se completa cu prevederile altui act normativ, respectiv, in cazul examinat, cu art.26 din Legea nr.51/1995, republicata, ori art.113 din aceeasi lege.
Potrivit art.26 alin.1 din Legea nr.51/1995, republicata[4], exercitarea oricarei activitati de asistenta juridica specifica profesiei de avocat si prevazuta la art.3 de catre o persoana fizica sau juridica ce nu are calitatea de avocat inscris intr-un barou si pe tabloul avocatilor acelui barou, constituie infractiune si se pedepseste potrivit legii penale.
In concret, aspectele contestate de instante referitor la elementele infractiunii au vizat, pe de o parte, latura obiectiva a acesteia, retinandu-se ca nu este indeplinita conditia savarsirii faptei „fara drept”, iar, pe de alta parte, latura subiectiva a acesteia, aratandu-se ca autorii infractiunilor au comis actele de executare considerand ca functioneaza intr-un cadru legal si nu au urmarit sau acceptat producerea urmarilor specifice acestor fapte.
Un alt element tratat neunitar a avut in vedere respectarea rigorilor de accesibilitate si previzibilitate a legii, astfel cum sunt acestea interpretate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Raportat la trasaturile infractiunii si elementele constitutive ale acesteia, consider ca fapta persoanelor care exercita activitati specifice profesiei de avocat, fara a face parte din barourile constituite in baza Legii nr.51/1995, republicata, respectiv fara a fi inscrise in tabloul avocatilor intocmit in conformitate cu dispozitiile acestei legi, constituie infractiunea prevazuta de art.348 din Codul penal.
Sub aspectul laturii obiective pentru existenta acestei infractiuni este necesara indeplinirea urmatoarelor conditii :
– sa se exercite fara drept o profesie sau activitate pentru care legea cere o autorizatie sau acestea sa se exercite in alte conditii decat cele legale.
– legea speciala trebuie sa prevada expres ca exercitarea fara drept a acelei profesii se sanctioneaza potrivit legii penale.
Intrucat indeplinirea celei de-a doua conditii rezulta din cuprinsul dispozitiei legale mai sus mentionate, consider necesara examinarea primei cerinte legale.
Referitor la acest aspect, opiniile exprimate in doctrina sunt in sensul ca „exercitarea” pentru a se incadra in tipicitatea faptei trebuie sa se realizeze in mod repetat. De regula, un singur act care reprezinta o activitate specifica unei anumite profesii nu respecta aceasta conditie si nu va constitui infractiune[5].
Totusi, daca legea speciala prevede ca efectuarea chiar a unui singur act specific profesiei sau activitatii respective constituie infractiune, este suficient sa se savarseasca un singur asemenea act[6].
De asemenea, s-a aratat ca pentru a fi in prezenta unei „exercitari” este necesar ca actul faptic realizat de autor sa indice o astfel de realitate concreta, fie datorita semnificatiei concrete a acestuia (tinerea unei pledoarii intr-o cauza), fie prin numarul mare de acte de importanta mai redusa ce pot fi calificate ca fiind o exercitare a unei profesii (de exemplu, se acorda consultatii juridice unui numar insemnat de persoane, se solicita plata unui onorariu pentru actul de consultanta etc.). Aceasta inseamna ca, teoretic, chiar legea speciala poate sa prevada expres ca, pentru angajarea raspunderii penale, este suficient sa se comita si un singur act, care, prin semnificatia lui, poate fi apreciat ca o exercitare a unei profesii[7].
Un alt aspect semnificativ privind latura obiectiva a infractiunii il reprezinta sintagma „fara drept”, aceasta configurand actiunile specifice elementului material al infractiunii.
Analiza acestei sintagme este justificata de faptul ca unele dintre hotararile judecatoresti atasate constata neindeplinirea acestei conditii (anexele nr.23, 25, 27, 42, 51).
In doctrina s-a aratat ca exercitarea „fara drept” presupune exercitarea in afara cadrului legal, atat din punct de vedere formal (al conditiilor ce se cer a fi indeplinite pentru dobandirea dreptului de a exercita profesia), cat si din punctul de vedere al finalitatii textului care protejeaza exercitarea legala, cu rigorile legale necesare, a anumitor profesii.
Evidentierea unor fisuri in legislatia sau in practica judiciara, care sa sugereze ca exercitarea se face cu drept, nu schimba tipicitatea faptei[8].
In concret, in cazul analizat, in raport de caracterul incomplet al art.348 din Codul penal, pentru verificarea laturii obiective a infractiunii, textul de lege trebuie completat inclusiv cu dispozitiile din legea speciala care stabilesc conditiile de exercitare a profesiei de avocat (respectiv art.1 si art.12-26 care reglementeaza dobandirea calitatii de avocat).
Pentru a se putea concluziona in privinta acestei conditii, este necesara examinarea modului in care au fost infiintate structurile din care fac parte persoanele care desfasoara activitati specifice profesiei de avocat si daca acestea respecta dispozitiile legale mai sus mentionate.
Pe de o parte, se va analiza modalitatea in care au luat nastere barourile traditionale, iar, pe de alta parte, se va evalua legalitatea infiintarii celorlalte entitati a caror functionare este disputata juridic.
Prin Legea nr.3/1948 au fost desfiintate barourile si uniunea barourilor (art.1) si s-au infiintat, in locul acestora, colegiul si uniunea colegiilor care aveau aceleasi drepturi si obligatii ca si entitatile desfiintate (art.2).
Din articolele enuntate si din economia legii rezulta ca este vorba de o inlocuire, de o modificare formala, fondul structurilor ramanand acelasi.
In aceasta forma a colegiilor, avocatura a functionat pana la aparitia Decretului-lege nr.90/1990 prin care s-a revenit la denumirea de barouri (art.3).
Acest din urma act normativ nu foloseste termenii de desfiintare/infiintare (spre deosebire de Legea nr.3/1948), insa, aceasta chestiune nu este un argument pentru a considera ca barourile au fost desfiintate si nu au mai fost infiintate niciodata.
O asemenea concluzie este nejuridica si formulata cu ignorarea reglementarii privind infiintarea persoanei juridice (Decretul nr.31/1954).
In cuprinsul art.28 al Decretului nr.31/1954 se stabilesc modurile de infiintare a persoanelor juridice :
-prin act de dispozitie al organului de stat competent;
-prin act de infiintare recunoscut;
-prin act de infiintare autorizat;
-prin alt mod reglementat de lege.
Aceste moduri de infiintare nu se confunda, or concluzia ca barourile ar fi fost desfiintate, fara a fi reinfiintate, are ca temei tocmai o confuzie a acestora.
Numai astfel poate fi explicata, dar nu si validata, afirmatia ca barourile traditionale nu au o lege de infiintare ori o hotarare judecatoreasca de infiintare ori un act constitutiv.
Avocatura ca activitate care concura la realizarea serviciului public al justitiei si structurile in care se realizeaza, nu pot fi infiintate decat prin lege sau, in formularea art.28 din Decretul nr.31/1954, prin actul de dispozitie al organului de stat competent. Aceasta inseamna emiterea de catre Parlament a unei legi privind avocatura.
Indiferent daca aceasta lege foloseste sau nu termenul de infiintare, ea reprezinta un act de infiintare, conform art.28 lit. a din Decretul nr.31/1954.
Deci Legea nr.51/1995 este un act valabil emis de infiintare a actualelor structuri in care functioneaza avocatura si se exercita profesia de avocat.
In ceea ce priveste celelalte stucturi constituite in vederea practicarii acestei profesii, acestea au fost infiintate prin intermediul mai multor hotarari judecatoresti.
Astfel, prin incheierea nr.31/A din 5 august 2002 a Judecatoriei Deva, pronuntata in dosarul nr.31/A/2002, s-a recunoscut personalitatea juridica a Asociatiei de Binefacere „Bonis Potra” si s-a dispus inscrierea acesteia in registrul special al asociatiilor si fundatiilor de la grefa instantei.
Printre alte obiective de activitate, asociatia a trecut in statut si „infiintarea de barouri cu respectarea prevederilor Constitutiei Romaniei, a prevederilor pactelor si conventiilor internationale privitoare la drepturile omului”.
In temeiul acestei hotarari judecatoresti a fost constituit „consiliul director” al „Baroului Constitutional Roman”, iar Bota Pompiliu s-a intitulat „decan”, pentru ca, la 17 ianuarie 2003, sa se intocmeasca „Tabloul anual al avocatilor Baroului Constitutional”, in care erau inscrise 35 de persoane, 20 dintre acestea avand conferit dreptul de a pune concluzii la tribunale si curti de apel.
Ulterior, impotriva incheierii nr.31/A/2002 a Judecatoriei Deva s-a declarat recurs in anulare de catre Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Prin decizia nr.6618 din 26 noiembrie 2004, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia civila si de proprietate intelectuala a admis recursul in anulare, a casat incheierea atacata si, pe fond, a respins cererea de inregistrare a persoanei juridice.
Asociatia „Bonis Potra”, infiintata prin sentinta nr.31/A din 5 august 2002 a Judecatoriei Deva, a fost dizolvata prin incheierea din 8 noiembrie 2003 a Judecatoriei Alba Iulia, pronuntata in dosarul nr.5506/2003.
Anterior acestui moment, prin sentinta civila nr.4760 din 23 august 2002a Judecatoriei Alba Iulia, pronuntata in dosarul nr.6651/2002, a fost infiintata Asociatia „Figaro Potra” avand ca scop ”infiintarea de barouri cu respectarea prevederilor Constitutiei Romaniei si a prevederilor pactelor si tratatelor internationale privitoare la drepturile omului, ratificate de Statul Roman”.
Similar hotararii mentionate anterior si impotriva acestei sentinte civile, Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a declarat recurs in anulare.
Prin decizia nr.6619 din 26 noiembrie 2004, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia civila si de proprietate intelectuala a admis recursul in anulare, cererea de inregistrare a Asociatiei Figaro Potra fiind respinsa, intrucat aceasta avea ca obiect de activitate infiintarea de barouri si notariate.
Asociatia a fost dizolvata prin sentinta civila nr.5 din 6 octombrie 2002 a Judecatoriei Alba Iulia, pronuntata in dosarul nr.5506/2003.
Filiala Balesti – Gorj a Asociatiei „Figaro Potra” Alba Iulia a fost infiintata prin sentinta civila din 30 iulie 2003 a Judecatoriei Targu Jiu, pronuntata in dosarul nr.79/PJ/2003, aceasta avand scopuri si obiective identice cu cele ale Asociatiei „Bonis Potra”, inclusiv cel privind infiintarea de barouri.
Acest obiectiv a fost radiat prin incheierea din 10 ianuarie 2005 a Judecatoriei Targu Jiu, pronuntata in dosarul nr.1/PJ/2005, iar prin incheierea nr.62 din 14 iunie 2002, pronuntata de aceeasi instanta in dosarul nr.9991/318/2012, s-a dispus admiterea cererii formulata de petenta Consulting Company IPURL, lichidator judiciar al Filialei Balesti Gorj a Asociatiei „Figaro Potra” si s-a dispus radierea Filialei Balesti Gorj a acestei asociatii din Registrul Asociatiilor si Fundatiilor aflat la Judecatoria Targu Jiu.
In consecinta, actele de infiintare ale asociatiilor in cadrul carora s-au constituit ulterior barourile Bota, au fost desfiintate.
Legalitatea functionarii acestor structuri a fost cenzurata expres prin Legea nr.255 din 16 iunie 2004 privind modificarea si completarea Legii nr.51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat.
Astfel, potrivit art.1 alin.2 si 3 din Legea nr.51/1995 profesia de avocat se exercita numai de avocatii inscrisi in tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania. Constituirea si functionarea de barouri in afara Uniunii Nationale a Barourilor din Romania sunt interzise. Actele de constituire si de inregistrare ale acestora sunt nule de drept.
Art.82 alin.1 si 2 din aceeasi lege (devenit art.113 dupa republicarea legii) statueaza ca la data intrarii in vigoare a legii persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate in baza altor acte normative ori au fost incuviintate prin hotarari judecatoresti sa desfasoare activitati de consultanta, reprezentare sau asistenta juridica, in orice domenii, isi inceteaza de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activitati constituie infractiune si se pedepseste potrivit legii penale. De asemenea, de la aceeasi data inceteaza de drept efectele oricarui act normativ, administrativ sau jurisdictional prin care au fost recunoscute ori incuviintate activitati de consultanta, reprezentare si asistenta juridica contrare dispozitiilor prezentei legi.
In consecinta, daca anterior intrarii in vigoare a Legii nr.255/2004, activitatile specifice profesiei de avocat exercitate de persoanele care nu faceau parte din formele de organizare profesionala recunoscute de Legea nr.51/1995, puteau fi justificate prin invocarea hotararilor judecatoresti anterior mentionate, ulterior modificarilor aduse prin aceasta lege toate argumentele de ordin jurisprudential care confirmau legalitatea infiintarii acestor structuri nu mai erau valabile.
Un alt argument in sensul celor expuse izvoraste din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, in cauza Bota contra Romaniei, prin hotararea pronuntata la data de 12 octombrie 2004, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca nu au fost incalcate drepturile si libertatile petitionarului, garantate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Protocoalele aditionale.
In acest sens, Curtea a aratat ca „potrivit jurisprudentei sale constante, ordinele profesiilor liberale sunt institutii de drept public, reglementate de lege, si urmaresc scopuri de interes general. De aceea ele nu sunt supuse art.11 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului”.
Curtea a relevat ca Uniunea Nationala a Barourilor din Romania a fost instituita prin Legea nr.51/1995 si urmareste un scop de interes general, respectiv promovarea unei asistente juridice adecvate si, implicit, promovarea justitiei insasi (…).
Curtea a conchis ca membrii asociatiei „Bonis Potra” pot exercita profesia de avocat, cu conditia indeplinirii exigentelor prevazute de Legea nr.51/1995.
De asemenea, jurisprudenta Curtii Constitutionale este constanta in sensul constatarii constitutionalitatii dispozitiilor Legii nr.51/1995.
Prin deciziile pronuntate in materie au fost respinse exceptiile de neconstitutionalitate invocate referitor la art.48 si art.57 din Legea nr.51/1995[9]. In considerentele acestora, Curtea a aratat ca organizarea avocatilor in barouri si a barourilor in Uniunea Nationala a Barourilor din Romania nu contravine niciuneia dintre dispozitiile constitutionale. Organizarea exercitarii prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricarei alte activitati ce prezinta interes pentru societate, este fireasca si necesara, in vederea stabilirii competentei, a mijloacelor si a modului in care se poate exercita aceasta profesie, precum si a limitelor dincolo de care s-ar incalca drepturile altor persoane sau categorii profesionale.
Libertatea alegerii profesiei, a meseriei si a locului de munca nu este incompatibila cu stabilirea conditiilor in care poate fi exercitata o profesie, pentru ca aceasta sa corespunda naturii si finalitatii sale. Astfel, reglementarea prin lege a obligativitatii examenului de admitere si a examenului de definitivare in profesia de avocat si stabilirea unei anumite experiente profesionale pentru a putea pune concluzii la instantele superioare, constituie garantiile exercitarii corespunzatoare a acestei activitati de interes public.
De asemenea, prin decizia nr.260 din 12 mai 2005[10], Curtea a statuat ca avocatura este un serviciu public care este organizat si functioneaza pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitata de un corp profesional selectat si functionand dupa reguli stabilite de lege. Aceasta optiune a legiuitorului nu poate fi considerata ca neconstitutionala, avand in vedere ca scopul ei este asigurarea unei asistente juridice calificate, iar normele in baza carora functioneaza nu contravin principiilor constitutionale, cei care doresc sa practice aceasta profesie fiind datori sa respecte legea si sa accepte regulile impuse de aceasta[11].
O argumentatie similara se regaseste si in cuprinsul deciziei nr.XXVII din 16 aprilie 2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectiile Unite[12], prin care s-a stabilit ca asistenta juridica acordata in procesul penal unui inculpat/invinuit de o persoana care nu a dobandit calitatea de avocat in conditiile Legii nr.51/1995, modificata si completata prin Legea nr.255/2004, echivaleaza cu lipsa de aparare a acestuia.
Instanta suprema a retinut ca in art.1 alin.2 din Legea nr.51/1995, modificata si completata prin Legea nr.255/2004, s-a prevazut ca „profesia de avocat se exercita numai de avocatii inscrisi in tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, iar prin alin.3 al aceluiasi articol s-au interzis expres constituirea si functionarea de barouri in afara Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, sub sanctiunea nulitatii de drept a acestor acte”.
Cata vreme dispozitiile din actul normativ aratat, avand caracter de lege speciala cu privire la modul de exercitare a profesiei de avocat, contin anumite cerinte imperative, este de la sine inteles ca nu este posibila indeplinirea unei asemenea profesii in afara cadrului institutionalizat de acea lege.
In atare conditii, sustinerea ca „barourile” care au luat fiinta in modalitatea descrisa anterior functioneaza in mod legal nu poate fi considerata justa.
Intrucat asociatiile prin intermediul carora au fost infiintate „barourile” in care activeaza aceste persoane au fost desfiintate, fie prin hotarari judecatoresti, fie ca efect al Legii nr.51/1995, consider ca aceasta conditie esentiala care vizeaza latura obiectiva a infractiunii, respectiv exercitarea profesiei „fara drept”, este indeplinita.
Elementul care a configurat in cele mai multe dintre hotararile examinate achitarea inculpatilor sau mentinerea solutiilor de netrimitere in judecata a vizat latura subiectiva a infractiunilor, apreciindu-se ca faptele de acest tip nu sunt comise cu forma de vinovatie impusa de lege.
In cazul infractiunii prevazute de art.348 din Codul penal vinovatia poate imbraca formele intentiei directe sau indirecte.
Potrivit art.16 alin.3 din Codul penal, fapta este comisa cu intentie atunci cand faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si urmareste sau accepta producerea acestuia.
In structura intentiei, similar altor forme de vinovatie, doctrina a relevat existenta a doua elemente: intelectiv si volitiv.
In referire la elementul intelectiv s-a aratat ca acesta presupune cunoasterea de catre autor a tuturor elementelor ce caracterizeaza fapta tipica, mai exact a tuturor elementelor de factura obiectiva de a caror intrunire depinde existenta infractiunii.
Cu privire la elementul volitiv s-a aratat ca reprezinta pozitia subiectiva a autorului fata de urmarea asupra careia poarta factorul intelectiv[13].
In doctrina s-a aratat ca necunoasterea de catre faptuitor a necesitatii unei abilitari pentru a putea exercita profesia sau activitatea respectiva ori necunoasterea conditiilor legale de exercitare a acestora, nu inlatura caracterul penal al faptei, deoarece dispozitiile care reglementeaza regimul de exercitare a profesiei sau meseriei, desi sunt cuprinse intr-o lege nepenala, au caracterul de norme care intregesc continutul infractiunii[14] .
Astfel, in situatia analizata nu exista niciun dubiu ca faptuitorii au cunoscut ca modul de organizare a „barourilor” din care au facut parte nu raspunde exigentelor impuse de Legea nr.51/1995 si ca functionarea acestora este contestata, avand reprezentarea subiectiva ca dreptul lor de a profesa avocatura, conferit prin actele constitutive ale organizatiilor in care functioneaza, nu este legal.
Prin actele de conduita intreprinse in exercitarea acestei profesii si cunoscand prevederile Legii nr.51/1995 privind conditiile care trebuie indeplinite pentru practicarea legala a avocaturii, acestia, fie au urmarit, fie, in cele mai multe dintre cazuri, doar au acceptat lezarea valorilor sociale ocrotite de lege.
Invocarea repetata a legalitatii constituirii acestor entitati in sustinerea nevinovatiei faptuitorilor/inculpatilor nu mai poate reprezenta un argument suficient, fata de imprejurarea ca acestea au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti, iar ulterior toate efectele produse de existenta acestora au fost sistate prin modificarile aduse Legii nr.51/1995 prin Legea nr.255/2004.
De asemenea, aceasta abordare a laturii subiective a infractiunii contravine dispozitiilor expres prevazute de art.1 alin.1 din Legea nr.51/1995, care statueaza ca organizarea si functionarea profesiei de avocat se poate realiza numai in conditiile acestei legi si a statutului profesiei.
Astfel, „buna credinta” a faptuitorilor/inculpatilor care au dobandit calitatea de „avocat” printr-o alta modalitate decat cea consacrata legislativ, invocata in motivarea solutiilor de netrimitere in judecata/achitare, nu poate fi recunoscuta si acceptata, deoarece se intemeiaza pe ignorarea dispozitiilor Legii nr.51/1995 si, astfel, nu poate constitui o justificare pentru inlaturarea intentiei ca forma a vinovatiei.
De altfel, parcurgerea unor proceduri de primire in profesie ce nu corespund exigentelor Legii nr.51/1995, nu confera abilitati si calificari suficiente acestor persoane pentru exercitarea avocaturii, or valoarea sociala protejata de legiuitor in acest caz este tocmai increderea publicului ca exercitiul acestei profesii ce produce consecinte importante in societate se desfasoara dupa reguli precise prevazute de actele normative in vigoare.
In aceeasi ordine de idei, invocarea jurisprudentei neunitare existente in aceasta materie nu poate conduce la constatarea lipsei laturii subiective a infractiunii, in conditiile in care jurisprudenta nu reprezinta izvor de drept.
Prin urmare, consider ca sunt indeplinite cerintele prevazute de art.16 alin.3 din Codul penal privind intentia, iar autorii acestor fapte, fie au dorit, fie au acceptat (in cele mai multe dintre cazuri) producerea urmarilor specifice acestora ca o consecinta a actiunii lor.
Concluzia care se desprinde este ca persoanele care exercita profesia de avocat in afara cadrului legislativ consacrat prin Legea nr.51/1995 savarsesc infractiunea de exercitare fara drept a unei profesii.
Aceasta concluzie raspunde inclusiv exigentelor de accesibilitate si previzibilitate a legii impuse de art.7 paragraf 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, acestea fiind asigurate si garantate.
Astfel, persoanele care savarsesc aceasta infractiune nu pot invoca necunoasterea dispozitiilor Legii nr.51/1995, modificata prin Legea nr.255/2004 si republicata.
De asemenea, hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 12 octombrie 2004, pronuntata in cauza Bota impotriva Romaniei, decizia nr.XXVII/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectiile Unite si deciziile Curtii Constitutionale sunt hotarari publicate in Monitorul Oficial, fiind prezumate a fi cunoscute, indeplinind conditia de accesibilitate.
In consecinta, persoanele implicate in acest tip de activitati aveau posibilitatea si obligatia de a-si stabili conduita in functie de aspectele reglementate prin actele mai sus mentionate, cunoscand implicit si asumandu-si riscurile la care se expun prin ignorarea si incalcarea acestora.
De asemenea, este indeplinita si conditia previzibilitatii legii consacrata de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrucat dupa modificarea Legii nr.51/1995 prin Legea nr.255/2004 si ulterior pronuntarii deciziei nr.XXVII/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectiile Unite nu se mai poate invoca ambiguitatea legislatiei, aceasta avand suficienta precizie si claritate pentru a permite destinatarilor ei sa o inteleaga si sa-si dea seama ca li se adreseaza.
*
Avand in vedere cele expuse, va solicitam sa constatati ca problema de drept a primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti si, printr-o decizie obligatorie, sa stabiliti modul unitar de interpretare si aplicare a dispozitiilor legale, conform art.474 din Codul de procedura penala.
PROCUROR GENERAL,
Tiberiu-Mihail Nitu
[1]In cadrul acestei orientari au fost considerate relevante inclusiv hotararile judecatoresti prin care inculpatilor le-a fost aplicata o sanctiune cu caracter administrativ intrucat in legislatia anterioara aplicarea acestei sanctiuni era posibila numai daca se constata existenta elementelor constitutive ale infractiunii;
[2] La data modificarii invocate, respectiv anterior republicarii Legii nr.51/1995, dispozitia legala citata se regasea in cuprinsul art.82;
[3]In cadrul acestei orientari au fost considerate relevante si hotararile prin care instantele au solutionat plangerile formulate impotriva solutiilor de netrimitere in judecata dispuse de procuror, daca in considerentele acestora s-a constatat legalitatea solutiei, chiar daca in raport de titularul plangerii era incident principiul non reformatio in pejus. Intr-o atare situatie principiul enuntat nu obliga instanta sa constate expres legalitatea solutiei dispuse de procuror, ci doar sa nu modifice aceasta solutie;
[4]Anterior republicarii Legii nr.51/1995 infractiunea prevazuta de art.26 alin.1 se regasea in cuprinsul art.25 alin.1;
[5]S.Bogdan s.a., Noul Cod penal, Partea speciala, Analize, explicatii, comentarii. Perspectiva clujeana, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2014, p.644-645;
[6] G.Bodoroncea s.a., Codul penal, Comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2014, p.757;
[7] S.Bogdan s.a., op.cit., p.645;
[8]S.Bogdan s.a., op.cit.,p.645;
[9]Deciziile nr.233/2004 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr.603 din 5 iulie 2004, nr.234/2004 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr.532 din 14 iunie 2004 si nr.321/2004 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr.1144 din 3 decembrie 2004 ale Curtii Constitutionale;
[10] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.548 din 28 iunie 2005;
[11] In acelasi sens, deciziile nr.150/2009 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr.152 din 11 martie 2003, nr.379/2013 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr.731 din 27 noiembrie 2013, nr.135/2014 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr.321 din 5 mai 2014 si nr.144/2014 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr.341 din 9 mai 2014 ale Curtii Constitutionale;
[12]Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr.772 din 14 noiembrie 2007;
[13]F.Streteanu, op.cit.,p.316;
[14]G.Bodoroncea s.a., Codul penal, Comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2014, p.757.
