Reactia UNBR in cazul "Laura Voicu", avocata Alinei Bica

Comisia Permanenta a Uniunii Nationale a Barourilor Romania ia act de intensificarea masurilor de combatere a fenomenului avocaturii ilegale si isi exprima ingrijorarea fata de mediatizarea excesiva a unor cazuri si informarea incompleta a publicului.

Uniunea Nationala a Barourilor din Romania a luat act de masurile prompte luate de magistratii din Romania pentru combaterea avocaturii ilegale.

Aceste demersuri sunt rezultatul actiunilor comune ale Consiliului Superior al Magistraturii si Uniunii Nationale a Barourilor din Romania finalizate prin adoptarea de catre Consiliul Superior al Magistraturii – Sectia pentru judecatori – a Hotararii nr. 79 din 26 ianuarie 2015, care a permis adaptarea sistemelor informatice necesare verificarii in timp util, in bazele de date, a persoanelor care se prezinta sub titlul profesional de avocat.

Integrarea Tabloului Avocatilor cu drept de exercitare a profesiei in conditiile legii, pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, al Ministerului Justitiei si al Ministerului Public face posibila verificarea in timp util a calitatii de avocat, dobandita in conditiile legii, din ratiuni de asigurare a corectitudinii actului de justitie prin respectarea legii si implicit a securitatii juridice a cetateanului.

Instanta suprema a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin Decizia nr. XXVII din 16 aprilie 2007 a Sectiilor Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie (publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 772 din 14/11/2007) a stabilit ca: „asistenta juridica acordata in procesul penal unui inculpat sau invinuit de o persoana care nu a dobandit calitatea de avocat in conditiile Legii nr. 51/1995, modificata si completata prin Legea nr. 255/2004, echivaleaza cu lipsa de aparare a acestuia”.

Uniunea Nationala a Barourilor din Romania exprima ingrijorarea fata de mediatizarea, in general excesiva, a masurilor luate de organele de urmarire penala, care, de asemenea, poate avea repercusiuni grave asupra actului de justitie, in special atunci cand este vorba de avocati.

In considerarea relatarilor presei referitoare la retinerea de catre Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a unui avocat cu drept de exercitare a profesiei, dobandit in conditiile legii, Uniunea Nationala a Barourilor din Romania considera ca nu este justificata publicitatea acestui caz in absenta unei informari complete si corecte a publicului privind conditiile legale ale exercitarii profesiei de avocat in Romania. Numai o astfel de prezentare a cazului, care de altfel, face in prezent obiectul cercetarilor judiciare nu submineaza increderea in insasi institutia apararii prin avocat, profesionist al dreptului care trebuie sa cunoasca si sa respecte el insusi legea care nu permite exercitarea profesiei de persoane care nu au dobandit calitatea de avocat in mod legal.

Cazul “Laura Voicu”

Avocata Alinei Bica (foto), retinuta joi de DNA, era constienta de fapta pe care o comitea prin trimiterea la audieri a unui presupus avocat, membru al Baroului constitutional, entitate fara forma legala, ea ezitand initial si solicitand avocat din oficiu, arata procurorii in referatul obtinut de MEDIAFAX.

Anchetatorii arata in referatul prin care cer arestarea preventiva a avocatei Alinei Bica, Laura Voicu, ca aceasta era constienta de fapta ce care o comite si de consecintelei ei.

Concret, se arata in documentul citat „este evident ca inculpata, care practica avocatura de 16 ani, cunostea si putea prevedea consecinta deciziei sale de a desemna o persoana, care nu are calitatea legala de avocat, pentru a acorda asistenta juridica unui inculpat aflat in stare de arest preventiv, fiind exclus ca aceasta sa ignore faptul ca sanctiunea este nulitatea absoluta, ca urmare a incalcarii a dreptului la aparare”.

„Daca admitem ca adevarat acest enunt, vom observa ca, din datele aflate la dosar, reiese ca inculpata s-a ferit, initial, sa il trimita la DNA pe asa zisul sau «avocat» colaborator, cerand politistului sa solicite serviciile aparatorului din oficiu, in ciuda faptului ca era imposibil sa nu cunoasca faptul ca mandatul acestuia inceteaza in momentul angajarii unui aparator ales”, se mai arata in referat.

Aceasta atitudine a Laurei Voicu, arata procurorii, denota ca „era constienta de consecintele pe care le-ar putea avea aceasta desemnare si asupra sa ca persoana, dar si asupra validitatii actelor procesuale intocmite cu un inculpat arestat preventiv a carui asistenta juridica este asigurata de o persoana care nu are calitatea legala de avocat”.

„O asemenea sustinere este cu atat mai adevarata cu cat avem in vedere si faptul ca inculpata era la curent cu faptele petrecute in urma cu o saptamana. Cu toate acestea, Laura Voicu a emis imputernicirea avocatiala … prin care atesta ca ea si suspectul Niculae Learciu sunt angajati in calitate de avocati alesi de catre inculpata Ioana Georgia Deaconui pentru asistenta si reprezentare juridica in dosarul DNA nr….”, mai noteaza sursa citata.

In continuare, procurorii DNA prezinta pe larg argumentele pentru care faptele avocatei reprezinta un pericol pentru ordinea publica.

„Folosind in mod nelegitim prerogativele profesiei de avocat, inculpata a creat, cu abilitate, aparentele unei situatii de legalitate, a disimulat adevaratele sale intentii intr-o atitudine pozitiva, de depunere de diligenta in vederea desfasurarii cu celeritate a urmaririi penale, situatie care a sperat sa se intoarca, asemenea unui bumerang, impotriva organelor de urmarire penala. Indrazneala sa este cu atat mai mare cu cat a imaginat acest scenariu pentru a acorda sprijin unui inculpat aflat in arest preventiv, cercetat de DNA pentru fapte al caror prejudiciu estimat este de ordinul milioanelor de euro”, noteaza anchetatorii in documentul citat.

Avocata fostei sefe a DIICOT Alina Bica, Laura Voicu, a fost retinuta de procurorii anticoruptie, fiind acuzata ca a atestat ilegal ca un barbat este avocat stagiar in Baroul Bucuresti si l-a trimis sa o reprezinte la DNA.

Voicu urmeaza a fi prezentata, vineri, cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile, la Curtea de Apel Bucuresti.

Procurorii DNA au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore a Laurei Voicu, avocat in cadrul Baroului Bucuresti, sub aspectul savarsirii infractiunilor de favorizare a faptuitorului si instigare la infractiunea de exercitare fara drept a unei profesii sau activitati.

De asemenea, s-a dispus urmarirea penala fata de Niculae Learciu, sub aspectul savarsirii infractiunii de exercitare fara drept a unei profesii sau activitati.

Laura-Catalina Voicu , aparator ales al Georgiei Ioana Deaconu, fosta vicepresedinta a Asociatiei „Tineri Pentru Viitor”, arestata preventiv intr-un dosar instrumentat de DNA, cunoscand faptul ca Niculae Learciu nu detine calitatea de avocat, fiind inscris in asa numitul „Barou constitutional”, l-a desemnat pe acesta sa participe la activitati de urmarire penala ce urmau a se desfasura la sediul DNA in dosarul lui Deaconu, precum si, in repetate randuri, in alte cauze aflate pe rolul DNA, potrivit procurorilor.

Din dispozitia Laurei Voicu, Learciu ar fi exercitat si alte activitati ce tin de profesia de avocat, prezentandu-se la termene de grefa in Serviciul de retinere si arestare preventiva unde a acordat asistenta juridica mai multor clienti ai acesteia.

Procurorii o acuza pe avocata ca, in acest mod, a creat conditiile necesare pentru tergiversarea urmaririi penale, prin punerea procurorilor in situatia de a reface actele de urmarire efectuate, Ioana Deaconu fiind lipsita de asistenta juridica.

In plus, spun anchetatorii, prin prezentarea lui Learciu ca avocat, Voicu ar fi urmarit si posibila inlaturare a unor probe care ar fi putut fi valorificate in urma desigilarii sacilor in care acestea se aflau, intrucat aceasta operatie nu ar mai fi putut fi refacuta, iar lipsa apararii inculpatei arestate ar fi atras nelegalitatea obtinerii lor, cu consecinta imposibilitatii utilizarii acestora ca mijloace de proba.