RTPR Allen & Overy, inceputul unei noi etape

Firma de avocatura RTPR Allen & Overy anunta ca, incepand de luni, 2 septembrie 2013, s-a mutat intr-un sediu nou, in cladirea Charles de Gaulle Plaza, Piata Charles de Gaulle nr. 15, etajul 5, sector 1, Bucuresti. Mutarea reprezinta, potrivit reprezentantilor firmei, inceputul unei noi etape pentru echipa RTPR Allen & Overy.

Costin Taracila, avocatul coordonator al RTPR Allen & Overy, declara: ,,In evolutia noastra, noul sediu reprezinta un pas inainte. Pentru clienti si echipa noastra, aceasta mutare este o confirmare atat a realizarilor din ultimii ani, cat si a aspiratiilor pentru viitor.

El a mai declarat: ,,Dotarile si spatiul mai mare din acest sediu ne sprijina in efortul nostru de extindere din urmatorii ani. Si cel mai important, clientii, avocatii si angajatii vor beneficia impreuna de un sediu modern in centrul zonei de business din Bucuresti.

Aceasta relocare nu reprezinta doar o schimbare de adresa. Charles de Gaulle Plaza este una din cele mai prestigioase cladiri de birouri si un punct de reper architectural din Bucuresti.

Atat clientilor cat si angajatilor le este pus la dispozitie un mediu de lucru modern, in noul sediu situat la etajul 5 al cladirii de birouri Charles de Gaulle Plaza, intr-o locatie de exceptie, din zona nordica a centrului Bucurestiului.

Numerele de telefon si fax ale firmei de avocatura raman aceleasi: – tel +40 31 405 7777; – fax +40 31 405 7778.

RTPR a fost infiintata in anul 2004 si activeaza in asociere cu firma londoneza Allen & Overy din 2008. RTPR Allen & Overy are o echipa de 40 de avocati, inclusiv 4 parteneri – Costin Taracila, Victor Padurari, Alexandru Retevoescu si Mihai Ristici, si Domnul Profesor Lucian Mihai, ca Of Counsel.

Domeniile principale de activitate ale RTPR Allen & Overy sunt: finantari, fuziuni si achizitii, piete de capital, insolventa si restructurari, concurenta, dreptul muncii, litigii si arbitraj, si consultanta pentru sectoarele de afaceri inclusiv energie, telecomunicatii, finantare, real estate si industria farmaceutica.