Articolul a fost realizat de către: Bogdan Bibicu – Partener, coordonator al practicii de Investigații, Răspuns în situaţii de Criză și Conformitate în cadrul biroului Wolf Theiss din București şi Daniel Ghimpu – Associate, membru al echipei de Investigații, Răspuns în situaţii de Criză și Conformitate Wolf Theiss.
Context
Ca noutăţi recente, la data de 25 februarie 2023, Consiliul Uniunii Europene a adoptat cel de-al zecelea pachet de sancţiuni economice şi individuale împotriva Rusiei ca răspuns la conflictul armat desfăşurat pe teritoriul Ucrainei, moment ce a coincis cu marcarea unui an de la invadarea la scară largă a Ucrainei de către Rusia.
Cadrul legislativ la nivelul Uniunii Europene pentru aplicarea acestor măsuri restrictive este reprezentat, în principal, de următoarele acte juridice: Regulamentul (UE) nr. 269/2014 privind măsurile restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei; Regulamentul (UE) nr. 833/2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina; Decizia 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei; şi Decizia 2014/512/PESC privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina.
În acelaşi timp, şi alte state s-au alăturat demersurilor de sancţionare a Rusiei pentru agresiunea militară declanşată împotriva Ucrainei, dintre care pot fi amintite, cu caracter de exemplu, Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie.
Pe plan local, România, în calitate de stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi al Uniunii Europene, şi-a asumat obligaţia de a pune în aplicare angajamentele internaţionale, sens în care a adoptat încă din 2008 Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale („OUG 202/2008„).
Conform prevederilor art. 1 alin. (1) din OUG 202/2008, acest act normativ creează cadrul general privind modalitatea de punere în aplicare a sancţiunilor internaţionale decise de către Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite sau de organismele Uniunii Europene.
În continuare, conform dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ, se instituie în sarcina autorităţilor şi instituţiilor publice din România, în aria lor de competenţă, obligaţia de a da curs actelor normative care prevăd sancţiuni internaţionale prin adoptarea măsurilor necesare care să asigure implementarea acestora. În această categorie putem enumera, de exemplu, Autoritatea de Supraveghere Financiară sau Agenţia Naţională de Administrare Fiscală („ANAF„).
Totodată, trebuie precizat că, în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG 202/2008, sub coordonarea Ministerului Afacerilor Externe se înfiinţează Consiliul (sau Comitetul) interinstituţional având rolul de coordonare pentru punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale. În plus, menţionăm că prin Decizia nr. 269/07.04.2022 Prim-Ministrul României a hotărât constituirea Comitetului interministerial pentru aplicarea sancţiunilor internaţionale. Din analiza prevederilor legale prin care s-au înfiinţat, nu este suficient de clar dacă avem de-a face cu două organisme cu funcţii diferite, în condiţiile în care putem observa că acestea au membri comuni, iar unele atribuţii, la fel, sunt comune ambelor organe.
Aspecte generale privind derogarea
Odată ce autorităţile naţionale au pus în aplicare sancţiunile internaţionale, pentru părţile implicate sau afectate de măsura restrictivă devine relevant de stabilit dacă măsurile respective pot suferi modificări sau chiar pot fi desfiinţate în raport cu acestea.
În acest scop, prevederile art. 8 – art. 83 din OUG 202/2008 fac referire la procedura de derogare, procedură care poate îmbrăca două forme, una generală şi una specială.
Dispoziţiile art. 8 descriu derogarea în varianta generală, stabilind că „Pentru obţinerea unei derogări de la aplicarea sancţiunilor internaţionale, cu respectarea condiţiilor stabilite de actul prevăzut la art. 1 alin. (1) sau de actul normativ prevăzut la art. 4 alin. (4), orice persoană poate adresa, în scris, o cerere autorităţii române competente potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, care va fi însoţită de toate documentele relevante.”
Asupra derogării urmează să decidă autoritatea competentă sesizată, după ce, în prealabil, a obţinut de la Ministerul Afacerilor Externe avizul de conformitate cu dreptul internaţional, document ce se prevede că va fi transmis în cel mult 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării formulate de autoritatea competentă.
Cererea de derogare urmează să fie soluţionată în termen de 15 zile de la primirea acesteia, dacă prin lege specială nu se prevede altfel, respectiv 5 zile dacă derogarea priveşte satisfacerea unor necesităţi de bază sau pentru motive umanitare.
Recent introdusă prin OUG nr. 79/2022, de modificare a OUG 202/2008, derogarea în forma specială presupune deblocarea provizorie a fondurilor şi / sau resurselor economice care fac obiectul măsurii restrictive prin instituirea unui sistem de supraveghere.
Premisa pentru solicitarea unei astfel de derogări este ca solicitantul să fie o persoană juridică deţinută sau aflată sub controlul entităţii asupra căreia s-a instituit măsura restrictivă, iar, în acelaşi timp, aplicarea măsurii restrictive să fie de natură a avea un impact economic semnificativ pentru solicitant.
Sistemul de supraveghere constă în supervizarea activităţii solicitantului de către un reprezentant al Ministerului Economiei, această persoană având o serie de drepturi şi de obligaţii, astfel cum sunt detaliate la art. 82 din OUG 202/2008.
În plus, tot o formă de derogare o reprezintă şi autorizarea unor tranzacţii pentru protejarea drepturilor terţilor. Astfel, conform prevederilor art. 22 alin. (2) din OUG 202/2008, solicitanţii, alţii decât cei care fac obiectul sancţiunilor internaţionale, care au un drept asupra bunurilor afectate de măsurile restrictive sau cei care au calitatea de creditori pot aplica pentru o autorizaţie pentru utilizarea bunurilor care fac obiectul sancţiunilor internaţionale în vederea stingerii obligaţiei respective.
Autorizarea derogării de către ANAF
Pentru situaţia în care măsura restrictivă este pusă în aplicare de către ANAF, în completarea dispoziţiilor OUG 202/2008, relevante sunt şi dispoziţiile Procedurii privind modalitatea de ducere la îndeplinire a atribuţiilor ANAF în domeniul sancţiunilor internaţionale aprobată prin Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 1984/2019 („Procedura„).
În cuprinsul Procedurii, printre altele, sunt detaliate atribuţiile ANAF în domeniul sancţiunilor internaţionale, precum şi mecanismele prin care se poate solicita derogarea (autorizarea) de la aplicarea sancţiunilor internaţionale (dispoziţiile art. 27 – art. 32 din Procedură).
În practică, ANAF îşi exercită rolul prin emiterea de ordine de blocare a fondurilor şi / sau resurselor economice deţinute de entităţile / persoanele fizice vizate de sancţiunile internaţionale. Lista ordinelor emise de ANAF din anul 2012 până în prezent poate fi consultată aici.
Pentru acordarea derogării, pe lângă condiţiile generale enumerate în cuprinsul OUG 202/2008, Procedura conţine şi un set de cerinţe specifice, precum: ce trebuie să conţină cererea de derogare / autorizare, care sunt documentele suport, procedura de complinire a lipsurilor / corectare a erorilor, procedura de soluţionare, calea de atac, etc.
În situaţia în care ANAF aprobă cererea de derogare / autorizare, aceasta este urmată de emiterea ordinului de deblocare a fondurilor şi / sau resurselor economice îngheţate.
Concluzii
Pentru entităţile sau persoanele afectate de măsurile restrictive decise de autorităţile şi instituţiile publice din România ca urmare a punerii în aplicare a sancţiunilor internaţionale este relevant de analizat, în raport de situaţiile specifice, dacă sunt create condiţiile pentru formularea unei cereri de derogare în raport de prevederile OUG 202/2008
Despre Wolf Theiss
Fondată în 1957, Wolf Theiss este una dintre cele mai importante firme de avocatură din Europa Centrală și de Sud-Est. Ne-am construit reputația pe baza unor cunoștințe locale de neegalat, susținute de capacități internaționale puternice. Cu 362 de avocați în 13 țări, peste 80% din activitatea firmei implică reprezentarea transfrontalieră a clienților internaționali.
În Albania, Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ucraina, Wolf Theiss reprezintă companii industriale, comerciale și de servicii locale și internaționale, precum și bănci și companii de asigurări. Combinând dreptul și afacerile, Wolf Theiss dezvoltă soluții complete și constructive pe baza cunoștințelor juridice, fiscale și de afaceri.
