Din fericire pentru noi avocaţii avem o profesie în care clasicul şi modernul se îmbrăţişează atât de bine încât putem vorbi despre inovaţie fără a exista revoluţie. Naturaleţea interpretării legii astfel încât interesele legitime ale clientului să fie pe deplin acoperite este echipolentă cu ideea de invovaţie în avocatură. Activitatea profesională se află pe intervalul dintre mişcarea centripetă şi cea centrifugă, în condiţiile în care începem profesia cu gândul la interesul nostru şi ajungem la maturitatea profesională să ne gândim activitatea în jurul interesului clientului.
Aş putea rezuma această opinie în următoarea frază – cu faţa la trecut şi cu capul întors la viitor, aceasta pentru a putea vorbi despre inovaţia în profesia de avocat.
Din fericire pentru noi avocaţii avem o profesie în care clasicul şi modernul se îmbrăţişează atât de bine încât putem vorbi despre inovaţie fără a exista revoluţie. Sumarizând în mod provizoriu apreciez că în cazul de faţă inovaţia, după cum voi arăta în continuare, rezultă din întâlnirea prietenoasă a clasicului şi a modernului în exercitare profesiei.
Cred că înainte de a defini inovaţia în profesia de avocat ar trebui să identificăm în mod limitativ criteriile acesteia, felurile de exprimare a creativităţii în condiţiile în care există caracteristici ce pot fi îngemânate cu inovaţia dar care au fost impuse din afara profesiei şi nu din interior, din păcate.
Creativitatea juridică este trăsătura fundamentală a inovaţiei în profesia de avocat. Fie că vorbim de reprezentare juridică, sau de asistenţă juridică (consultanţă în limbaj profan), necunoaşterea legii este constrângătoare nu numai pentru ideea de inovaţie, dar şi pentru activitatea profesională clasică, de zi cu zi. Înainte de a fi avocaţi suntem jurişti, ori aceasta înseamnă că fundamentele cele mai profunde ale dreptului trebuie să ne fie la îndemănă. Naturaleţea interpretării legii astfel încât interesele legitime ale clientului să fie pe deplin acoperite este echipolentă cu ideea de invovaţie în avocatură. În mod paradoxal, interpretarea dreptului ca formă de creaţie a dreptului aflată la îndemâna avocaţilor nu este totdeauna un demers natural după cum nu este în fiecare zi o formă de aplicare a legii aflată la îndemâna avocaţilor. În materie de drept şi de interpretare a legii inovaţia vine din naturaleţe şi simplitate şi nu din complicare şi complexitate. Acest element al inovaţiei în profesia de avocat reprezintă o constantă a profesiei fiind specific unui număr suficient de mare de colegi avocaţi, nefiind o noutate pentru profesie.
Creativitatea relaţiei avocat-client ţinând seama de specificul interesului clientului. Nu suntem avocaţi pentru noi sau pentru interesele noastre ci pentru a sluji interesele legale ale unui client anume. Oricât de natural am interpreta dreptul, oricât de comerciali am fi în abordarea relaţiei cu clientul, dacă nu reuşim să fim cei mai buni, cei mai potriviţi, cei mai creativi pentru clienţii noştrii, nu vom putea spune că suntem sau că am fost inovativi. Capacitatea de creaţie şi de imaginaţie trebuie să se manifeste în relaţie cu interesele clienţilor concreţi şi determinaţi, întrucât în alte condiţii nu este inovaţie ci părelnicie. Acest criteriu de determinare a creativităţii, numit de noi criteriul comercial, este o dobândire a ultimilor 25 de ani de profesie în ţara noastră, fiind impus de volumul nevoilor juridice respectiv de evoluţia comercială a profesiei de avocat în această perioadă de timp.
Eficacitatea şi efectivitatea activităţii avocaţiale în condiţii de legalitate şi deontologie profesională, criteriu din păcate pentru noi ca avocaţi impus din exterior, mai curând de abordarea (necategorizată la acest moment) organelor penale respectiv a celor fiscale cu privire la avocaţi. Nu cred că există lege care să fi fost ignorată cu atât de multă acribie de către avocaţi, cum este legea de organizare şi exercitare a profesiei. Calitatea interesului clientului de a fi legitim, de bună credinţă, în acord cu normele pozitive dar şi cu cele de bună credinţă, din nefericire este un câştig al ultimilor ani, aceasta deşi în mod normal avocatura ar fi trebuit să îşi pună de mult problema limitelor mandatului. Avocaţii sunt protejaţi de lege în măsura în care limitele stabilite de dreptul pozitiv sunt pe deplin respectate, iar în acest context ne referim la caracterul legitim al drepturilor şi intereselor clientului. Respectarea acestei premise mută discuţia la un alt nivel şi anume în orizontul ideii de eficacitate şi efectivitate a primelor două forme de creativitate (cea juridică şi cea comercială). Avocatul nu îşi permite aroganţa de a fi teoretic în condiţiile în care are de apărat un interes extrem de concret şi de bine determinat. Lipsa efectivităţii şi a eficacităţii pune sub semnul îndoielii şi primele două forme de creativitate, mai sus amintite.
Rolul cercului. Circumferinţa cercului reprezintă legea şi interpretarea corespunzătoare a acesteia, precum şi interesul legitim al clientului. Inovaţia se regăseşte pe circumferinţa cercului, iar ceea ce este în interiorul acestuia reprezintă abordarea conservatoare, lipsită de scânteia genialităţii avocaţiale. Inovaţia este mişcarea centrifugă a activităţii profesionale astfel încât aceasta din urmă să ajungă pe circumferinţa cercului. În realitate activitatea profesională se află pe intervalul dintre mişcarea centripetă şi cea centrifugă, în condiţiile în care începem profesia cu gândul la interesul nostru şi ajungem la maturitatea profesională să ne gândim activitatea în jurul interesului clientului.
Întorcându-ne de unde am plecat, putem spune că primul şi cel de-al treilea criteriu au legătură cu abordarea clasică a avocaturii, în timp ce cel de-al doilea criteriu priveşte perspectiva modernă a acesteia. De altfel, nu cred că distincţia clasic – modern este potrivită atunci când vorbim despre profesia de avocat, ci cel mai potrivit ar fi să vorbim de aspecte esenţiale şi specifice profesiei de avocat, respectiv de aspecte caracteristice pentru prestatorul de servicii. Cele de mai sus esenţializează, din punctul nostru de vedere, profesia de avocat, echivalând inovaţia cu profesionalismul desăvârşit. Această întoarcere spre trecut, nepierzând din vedere nici viitorul semnifică păstrarea profesiei de avocat în zona ideii de apărător al anumitor interese legitim determinate, refuzând perspectiva pur comercială ce planează asupra profesiei, perspectivă ce nu ţine neapărat seama nici de interesul clientului şi nici de caracterul legitim al celui din urmă.
Concluzionând, inovaţia nu este o idee nouă pentru profesia de avocat fiind în ceea ce ne priveşte echivalentă cu profesionalismul. Creativitatea juridică manifestată faţă de şi în beneficiul exclusiv al intereselor legitime ale clientului astfel încât acestea din urmă să fie protejate în mod efectiv şi eficace reprezintă ceea ce în mod clasic numim profesionalism în profesia de avocat.
