Dragne si ZRP, succes de 17,3 milioane de euro pentru Cupru Min

Curtea de Apel Bucuresti a desfiintat definitiv si irevocabil, vineri, 21 martie 2014, Hotararea Tribunalului Bucuresti, prin care compania Cupru Min SA Abrud era obligata la plata a 77 de milioane de lei (aproximativ 17,3 milioane de euro) catre societatea Energo Mineral SA Bucuresti.

Decizia de desfiintare a Hotararii Tribunalului Bucuresti a fost luata de Sectia a VI-a Civila a CAB. Litigiul dintre Cupru Min SA si Energo Mineral SA s-a aflat pentru a doua oara in faza recursului, in cel de-al doilea ciclu procesual.

Curtea a admis recursul formulat de Cupru Min si a respins cererea Energo Mineral de anulare a contractelor incheiate intre Cuprumin si Energo Mineral in anul 2007 (Contractul de cooperare, Contractul de locatiune si Contractul de asistenta tehnica). Prin urmare, Cupru Min a fost exonerata de la plata sumei de peste 77 milioane de lei (aproximativ 17,3 milioane de euro) acordata prin hotararea Tribunalului Bucuresti catre Energo Mineral, societate aflata in procedura de insolventa.

Potrivit informatiilor publicate pe Portalul instantelor, in acest litigiu au fost implicate 3 firme de avocatura. Cupru Min a fost reprezentata de o echipa de avocati de la Dragne & Asociatii, coordonata de Managing Partner-ul Ion Dragne, Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), intervenient in interesul Cupru Min, a fost asistat de o echipa de avocati de la Zamfirescu Racoti & Partners, coordonata de Stan Tirnoveanu, Partener Senior, si de Laura Iarca, Avocat Colaborator Senior, in timp ce Energo Mineral SA Bucuresti a fost reprezentata de firma de avocatura Florea Gheorghe si Asociatii.

Societatea de avocati Dragne & Asociatii a asigurat societatii miniere asistenta juridica in ambele cicluri procesuale ale litigiului si a stabilit strategia de aparare. Potrivit firmei de avocatura, „solutia de respingere a pretentiilor Energo Mineral este deosebit de importanta, mai ales prin prisma faptului ca permite desfasurarea activitatii companiei din judetul Alba fara niciun fel de dificultati”.

Succesul repurtat de Dragne & Asociatii in acest dosar vine in continuarea deciziei favorabile obtinute de firma de avocatura pentru Cupru Min, in octombrie 2013, atunci cand CAB a suspendat Hotararea Tribunalului Bucuresti privind obligarea companiei la plata celor 17,3 milioane de euro. Potrivit unui comunicat de presa al Dragne & Asociatii emis la acea vreme, litigiul a pornit de la pretentiile unui consortiu de societati care s-au asociat cu compania de stat in 2007 pentru a exploata zacamintele de cupru aflate in administrarea Cupru Min.

Odata cu criza economica mondiala, societatile din consortiu au intrat in insolventa si, cu toate ca incasasera sume importante din exploatarea resurselor de cupru puse la dispozitie de Cupru Min, au incercat sa obtina restituirea unor pretinse investitii efectuate„, preciza comunicatul.

Cupru Min a contestat acele investitii, procesul aflandu-se in recurs la Curtea de Apel Bucuresti, unde compania de stat tocmai obtinuse o prima sentinta favorabila.

Istoric

In iunie 2007 a fost incheiat un contract cu un consortiu format din societatile Cuprom SA Bucuresti, Energo Mineral SA Baia Mare si Ipronef SA Bucuresti, detinut de oamenii de afaceri Horia Simu si Horia Pitulea, asa numiţii „bancheri ai cuprului„. Potrivit contractului incheiat pe o perioada de 10 ani, consortiul se angaja sa investeasca 155 milioane de euro in retehnologizare, in urmatorii cinci ani. Investitia nu a fost realizata. Ba mai mult, in iulie 2009, dupa o lunga perioada de stagnare a activitatii, consortiul a denuntat contractul. Motivul invocat a fost ca statul a refuzat sa renegocieze anumite clauze contractuale si a refuzat sa acorde anumite garantii pentru investitiile care urmau sa fie facute. Din cauza faptului ca nu au fost realizate investitiile necesare, exploatarea de la Rosia Poieni detinuta de Cuprumin a fost la un pas de dezastru. De fapt, consortiul a renuntat la contract in momentul in care au inceput sa apara problemele de mediu. Consortiul ar fi trebuit sa  inceapa procedurile de ecologizare si neutralizare.

Procesul impotriva Cupru Min SA Abrud a fost intentat in 2010 de catre administratorul judiciar al societatii Energo Mineral, Activ Lichidator Bucuresti. In septembrie 2013, Tribunalul Bucuresti a obligat compania de stat sa plateasca peste 77 de milioane de lei (aproximativ 17,3 milioane de euro) catre societatea Energo Mineral, printr-o decizie care a facut obiectul recursului solutionat de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul nr. 31925/3/2010* (3300/2013).