INFORMARE JURIDICĂ Paulopol Attorneys & Counselors | Programe de finanțare pentru investiții

Firma de avocatură Paulopol Attorneys & Counselors vă informează că actualmente sunt lansate si urmează să se lanseze mai multe programe de finanțare pentru investiții, prin a căror accesare puteți fie începe noi afaceri, fie să le extindenți pe cele existente:

Fonduri pentru companiile specializate în producția de materiale de construcții, cele din domeniul reciclării, procesatorii de carne sau clinicile medicale

Companiile cu producție în aceste domenii sunt eligibile pentru a primi până la 50% finanțare nerambursabilă prin intermediul HG 807/2014. Valoarea totală a unui proiect de investiții trebuie să fie de minimum 4,5 milioane lei. Această valoare a fost determinată prin raportarea la o valoare echivalentă de aproximativ 1 milion euro (calculată la un curs de 4,5 lei/euro). Proiectele de investiții a căror valoare totală se situează sub valoarea de 4,5 milioane lei nu sunt eligibile pentru finanțarea cu ajutor de stat pe această schemă.

Finanțare oferită: 

Prin această schemă, se acordă:

  • 10% finanțare nerambursabilă pentru proiectele implementate în București;
  • 35% – Ilfov și în Vestul țării (în județele: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș);
  • 50% finanțare nerambursabilă în restul județelor din România.
  • Cheltuieli eligibile: fie investiții noi, construirea de clădiri noi, extinderea clădirilor existente, fie simpla achiziție de echipamente care să conducă la diversificarea produselor societății, creșterea capacității sau schimbarea fluxului tehnologic.
  • Cheltuieli neligibile: renovarea de clădiri sau achiziția de clădiri deja existente.

Criterii de eligibilitate: 

  • Pot aplica: startup-urile deținute de acționari care nu mai sunt implicați în alte companii ce activează în același domeniu, IMM-uri sau companii mari, cu număr mare de angajați. Singura condiție este ca aplicanții să fi înregistrat profit în cel puțin unul din ultimii 3 ani de activitate.
  • La depunerea proiectului este nevoie de un deviz general și de devize pe obiect conform HG 907/2016, mai exact, prezentarea unei analize de piață privind cererea pe următorii 7-10 ani pe segmentul de piață pe care activează compania.

Pe data de 27 august 2021 urmează să se lanseze patru programe persoane fizice/juridice care își desfășoară activitatea in mediul rural

  • Submăsura 6.1 – instalarea tinerilor fermieri – 100 milioane euro, buget total.

Astfel, finanțarea pentru cei care se instalează prima dată ca tineri fermieri este 100% nerambursabilă, se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani (inclusiv pentru exploatațiile pomicole – față de cinci ani cât era anterior) și poate fi în valoare de 70.000, 60.000, 50.000 sau de 40.000 de euro în funcție de dimensiunea exploatației. Totodată, dacă în planul de afaceri sunt integrate operațiuni de condiționare – procesare sau agricultura ecologică acest lucru poate asigura un plafon de sprijin superior. Prin grila de punctaj pentru sumbăsura 6.1 – tineri fermieri, vor fi favorizați în principal solicitanții care preiau cel puțin 3 ferme și care au absolvit o facultate de profil agronomic. În plus, sunt punctate proiectele care cuprins acțiuni de protecție a mediului.

  • Submăsura 6.3 – dezvoltarea fermelor mici – 87 milioane euro.

Se pot obține fonduri europene pentru dezvoltarea fermelor mici, sprijinul acordat este 100% nerambursabil și este de maxim 15.000 de euro. Condițiile de finanțare sunt similare cu cele din anii trecuți. Sprijinul va fi utilizat pentru realizarea Planului de afaceri şi activitatea economică desfăşurată de beneficiar. Conform grilei de punctaj, vor fi favorizați mai ales fermierii cu studii superioare pe ramura agricolă vizată în proiect, cei care construiesc clădiri și cumpără echipamente, cei care introduc acțuni de protecșie a mediului și care au aderat la o formă asociativă.

  • SubmasuraM 16.4sM 16.4a – cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol. 40 milioane euro – buget la sectorul agricol și 10 milioane euro, la pomicol.

În 2021, sprijinul maxim financiar pentru cei care doresc să acceseze submăsura 16.4a/ 16.4 a fost majorat la 250.000 de euro, de la 100.000 de euro în sesiunile anterioare și este 100% nerambursabil. Costurile de funcționare a cooperării nu vor depăși 10% din valoarea maximă a sprijinului acordat pe proiect. Sprijinul solicitat trebuie să fie justificat și corelat cu complexitatea proiectului, cu cantitatea de produse comercializate și cu valoarea adăugată generată de acesta după implementare.

Termenul de depunere este de până la 26 noiembrie 2021, ora 16.00

De asemenea, vă informăm că în luna septembrie urmează să se lanseze două programe de finanțare pentru societăți care își desfășoară activitatea in mediul rural:

  1. Submăsura 6.2 – 50.000 euro/proiect pentru servicii și 70.000 euro/proiect pentru activități de producție, fără cofinanțare.

Solicitanţii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură sunt:

– Fermieri sau membrii unei gospodarii agricole care îşi diversifică activitatea prin înfiinţarea unei activităţi neagricole pentru prima dată în spaţiul rural (autorizaţi cu statut minim de PFA);

– Micro-întreprinderi şi întreprinderi mici existente din spaţiul rural, care îşi propun activităţi neagricole pe care nu le-au mai efectuat până la data aplicării pentru sprijin;

– Micro-întreprinderi şi întreprinderi mici noi, înfiinţate în anul depunerii aplicaţiei de finanţare sau cu o vechime de maximum 3 ani fiscali consecutivi, care nu au desfăşurat activităţi până în momentul depunerii acesteia (start-ups).

Micro-întreprinderile şi întreprinderile mici, atât cele existente cât şi cele nou înfiinţate (start-up) trebuie să fie înregistrate la ONRC şi să-şi desfăşoare activitatea în spaţiul rural (atât sediul social, cât şi punctul/punctele de lucru trebuie să fie amplasate în mediul rural).

  1. Submasura 6.4– până la 200.000/proiect

Solicitanţii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură sunt:

– Micro-întreprinderi şi întreprinderi neagricole mici existente şi nou-înfiinţate (start-ups) din spaţiul rural;

– Fermieri sau membrii unor gospodării agricole (autorizaţi cu statut minim pe PFA) care îşi diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activităţi neagricole în zona rurală în cadrul întreprinderii deja existente, încadrabile în micro-întreprinderi şi întreprinderi mici, cu excepţia persoanelor fizice neautorizate.

Microîntreprinderile şi întreprinderile mici, atât cele existente cât şi cele nou înfiinţate (start-up) trebuie să-şi desfăşoare activitatea propusă prin proiect în spaţiul rural. Sediul social și punctul/ punctele de lucru pentru activitățile aferente investiției finanțate prin proiect, trebuie să fie amplasate în spaţiul rural.