Odată cu declararea, la nivel mondial, a pandemiei de coronavirus și în paralel, la nivel național, a declarării stării de urgență, întreg mediul de afaceri este confruntat cu o serie întreagă de circumstanțe juridice necunoscute până acum însă care trebuie gestionate eficient și fără riscuri.
Mai ales în ceea ce privește relațiile comerciale și partenerii contractuali, precum și relațiile de muncă și gestionarea angajaților, se pune în aceste zile (și pentru perioada următoare) întrebarea în ce măsură pandemia (de pe întreg mapamondul) și respectiv starea de urgență (din România) pot reprezenta un caz de forță majoră, de natură a duce la suspendarea sau la încetarea raporturilor contractuale cu partenerii sau angajații.
- Reprezintă pandemia COVID-19 un eveniment de forță majoră?
Potrivit dispozițiilor legale, pentru a ne afla în prezența unui eveniment de forță majoră este necesar ca acesta să îndeplinească anumite criterii, respectiv să fie: extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. Este de menționat faptul că nu există o regulă general valabilă potrivit căreia un eveniment să fie considerat în mod automat caz de forță majoră ci trebuie analizată în concret modalitatea în care acesta a afectat realizarea unor obligații esențiale asumate prin contract. Astfel, în timp ce situația epidemiologică va împiedica o companie de transport să își îndeplinească obligația de a efectua curse cu pasageri într-o destinație aflată în carantină, este mai puțin probabil ca acest eveniment să aibă un impact asupra altor categorii de raporturi contractuale (de exemplu, cele care au loc exclusiv în mediul online s.a.). Totodată, în cazul în care autoritățile iau măsura închiderii temporare/suspendării activității unor operatori economici (restaurante, cazinouri, cluburi etc.) suntem, cu siguranță, în cazul forței majore.
În aprecierea incidenței acestei instituții, de o importanță deosebită este modul în care părțile au înțeles să reglementeze contractual efectele forței majore asupra obligațiilor lor.
- Notificarea partenerului contractual – o cerință de îndeplinit
Dacă operatorul economic este într-adevăr împiedicat să își îndeplinească obligațiile, atunci va fi ținut să parcurgă pașii prevăzuți în contractul său. De regulă, clauzele de forță majoră din contracte impun părții care le invocă sarcina dovedirii apariției evenimentului de forță majoră și a impactului acestui eveniment asupra obligațiilor sale, sens în care poate fi utilă (dacă nu este chiar obligatorie) transmiterea unei notificări sau informări partenerului comercial, prin care să i se aducă la cunoștință imposibilitatea obiectivă (totală sau parțială, temporară sau permanentă, pe un termen cunoscut sau indefinit etc.) de executare a obligațiilor comerciale.
- Identificarea, împreună cu partenerul contractual, a unor soluții
Odată notificat și dovedit impactul pandemiei COVID-19 asupra raporturilor contractuale, este recomandabil ca operatorii să încerce să găsească, împreună cu partenerii lor contractuali, soluții care să asigure, pe cât posibil, diminuarea sau distribuirea echitabilă a riscurilor, în spiritul salvgardării relației contractuale.
Potrivit legii, Camerele de Comerț și Industrie județene, precum și Camera Națională de Comerț și Industrie cu privire la obligațiile internaționale, avizează existenţa cazurilor de forţă majoră, aviz ce poate fi folosit de către companii în desfășurarea relațiile comerciale. Așadar, aceste entități nu decid, aprobă sau declară existența sau inexistența forței majore prin raportare la o întreagă regiune georgrafică ci în funcție de particularitățile concrete și documentația înaintată de către părțile interesate, avizele putând fi folosite în scopul invocării forței majore.
- Teoria impreviziunii, un posibil alt aliat juridic
În practică însă se preconizează apariția unor situații în care, fără a avea efectul forței majore în sensul imposibilității executării obligațiilor, pandemia COVID-19 să aibă un impact asupra obligațiilor contractuale, făcându-le excesiv de oneroase (de exemplu, situația în care un producător se află în imposibilitatea de a obține materia primă din locul și la prețul la care o achiziționa în mod obișnuit, fiind nevoit să achiziționeze aceeași materie primă la alt preț, generând astfel costuri suplimentare neprevăzute).
În aceste cazuri, rămâne de analizat în ce măsură părțile ar putea face apel la incidența unei alte instituții reglementate de lege, respectiv aceea a impreviziunii, care se referă la ipoteza în care executarea obligațiilor unei părți a devenit excesiv de oneroasă din cauza unor schimbări excepționale a împrejurărilor, schimbări care fac vădit injustă obligarea respectivei părți la executarea obligațiilor în noile condiții. În acest caz, dacă negocierea cu partenerul în scopul adaptării echitabile a contractului a eșuat, operatorul poate solicita instanței de judecată fie adaptarea, fie încetarea contractului.
- Ce măsuri se pot lua în cazul contractelor de muncă?
Potrivit dispozițiilor legale, în funcție de fiecare situație particulară se pot lua următoarele măsuri:
- suspendarea de drept în caz de carantină (atât carantina instituționalizată, cât și autoizolarea) sau de forță majoră:
Suspendarea contractului de muncă se produce de drept, indiferent de voința părților, angajatorul fiind cel care ia act de această suspendare printr-o decizie internă.
În cazul carantinei, suspendarea se va realiza în baza documentului doveditor, respectiv a certificatului eliberat de Directia de Sanatate Publică. În măsura intervenirii suspendării de drept a contractului individual de muncă prin raportare la existenţa unei stări de carantină, indemnizaţiile de carantină se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile prevăzute de OUG nr. 158/2005.
În caz de forță majoră, angajatorul va emite, de asemenea, o decizie prin care se ia act de suspendarea de drept a contractelor de muncă. Măsura dispusă se va comunica angajaților și se va opera în REVISAL, având ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator. Durata suspendării de drept, în acest caz, va fi determinată de situația concretă care a determinat forța majoră, respectiv care a făcut imposibilă desfășurarea relațiilor de muncă.
- stabilirea unor programe individualizate de muncă, cu acordul sau la solicitarea salariatului, cu respectarea duratei maxime a timpului de muncă (de ex. stabilirea unor programe de lucru alternative, pe ture, sau la alte ore decât cele aferente programului uzual de lucru, respectiv 9 – 17);
- modificarea temporară a locului de muncă la domiciliul salariatului se poate realiza prin acordul părților sau se poate dispune prin decizia unilaterală a angajatorului, în caz de forță majoră sau ca măsură de protecție a salariatului, pe o durată determinată. Astfel, decizia va conține câteva elemente clare, respectiv perioada pentru care se aplică măsura, precizarea că munca se va desfășura la domiciliu, dreptul angajatorului de a controla activitatea salariatului, precum și modalitatea de realizare a acestuia. Angajatorul are, în acest caz, obligația de a asigura transportul la și de la domiciliul salariatului si, după caz, materiile și materialele utilizate în activitate de către salariat.
- desfășurarea activității prin telemuncă se aplică, conform Legii nr. 81/2018, în cazul funcțiilor, ocupațiilor sau meseriilor care pot fi îndeplinite prin folosirea tehnologiei informației și comunicațiilor, fiind necesară încheierea unui act adițional în acest sens. Spre deosebire de desfășurarea activității la domiciliul salariatului, telemunca reprezintă forma de organizare în care angajatul își îndeplinește atribuțiile în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator sau domiciliul său, felul muncii putând permite desfășurarea activităților la distanță. În cazul telesalariaților programul de lucru este stabilit de comun acord cu angajatorul, în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă, regulamentului intern și/sau contractului colectiv de muncă aplicabil, în condițiile legii;
- suspendarea din inițiativa angajatorului:
Aceasta intervine în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activității, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice (șomaj tehnic), respectiv scăderea activității economice ca urmare a gravității COVID-19 și a măsurilor luate atât la nivel național, cât și la nivel mondial. În aceste situații, angajatorul stabilește prin decizie perioada suspendării, constată motivele economice care au dus la suspendare, precum și măsurile propuse. Angajatorul, fără nicio restricție, stabilește durata suspendării.
Suspendarea se poate realiza prin decizii individuale pentru fiecare salariat sau prin decizii colective (dacă privesc întreaga activitate). În această situație angajatorul este obligat sa le plateasca salariatilor ale caror contracte individuale de munca le supendă o indemnizatie de 75% din salariul de baza aplicabil.
- reducerea programului de lucru de la 5 la 4 zile, cu reducerea corespunzătoare a salariului, în cazul în care reducerea temporară a activității pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare depășeste 30 de zile lucrătoare. În cazul în care se impune, această măsură se ia după consultarea sindicatului;
- acordarea concediului de odihnă sau a concediului fără plată pentru interese personale, în cazul în care angajatul solicită acest lucru.
- Alegea celei mai bune soluții pentru business se poate realiza numai după o analiză atentă, care să aibă în vedere industria în care activează compania, impactul economic al COVID-19 asupra activității, a relațiilor comerciale și a modului de desfășurare a muncii.
Așadar, este recomandabil ca analiza să se realizeze atât din punct de vedere comercial (relații cu partenerii de afaceri, posibilitatea de a evita plata de daune interese din contracte imposibil/dificil de executat, evitarea expunerilor financiare față de parteneri cu risc major de insolvență etc.), cât și din punct de vedere al dreptului muncii (mod de lucru, reduceri de program sau de personal etc.), astfel încât să se limiteze pe cât posibil și pe o durată cât mai scurtă de timp efectele negative ale unei crize care cu siguranță va lăsa urme adânci în economia mondială. Totodată, în aceste zile ne așteptăm la anumite măsuri practice și legislative care să faciliteze desfășurarea activităților și a relațiilor economice în această perioadă dificilă, măsuri care ar trebui sa vină în susținerea variantelor legale deja existente.
