CMS a oferit consultanță juridică fondului de investiții polonez Innova Capital în tranzacția cu Optical Network

CMS a oferit consultanță juridică fondului polonez de private equity Innova Capital în tranzacția care a presupus preluarea companiei Optical Network.

Echipa de avocati CMS a fost formata din Rodica Manea, Partner, Claudia Nagy, Senior Associate, Elena Andrei si Alexandru Trandafir, Associates, Graham Conlon, Partner (Ucraina), Felicia Birleanu, Associate (Italia).

Operațiunile de retail ale rețelei optice sunt completate de activitățile sale de distribuție, iar compania operează și două magazine de comerț electronic in România, ca parte a abordării omnichannel a clienților.

Fondul, cu sediul în Varșovia (Polonia), a preluat întreaga participație a firmei, asigurând că va implementa planuri pentru dezvoltarea în continuare a rețelei optice, îmbunătățirea ofertelor de produse și a calității serviciilor clienților, precum și dezvoltarea rețelelor actuale de distribuție.

Optical Network este o extensie a Sensiblu, lanț de farmacii cumpărat de grupul ceh Penta, dezvoltându-se apoi într-o rețea de magazine cu o strategie de marketing proprie.

Optical Network este controlată de două firme înregistrate în Cipru și de firma de investiții Cylatrea Investments Ltd și a înregistrat în 2018  afaceri de 57,7 milioane lei și un profit net de 3,8 milioane lei, cu peste 300 de angajați

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here