Wolf Theiss a consiliat AROBS în tranzacția care a presupus preluarea integrală a Berg Software

AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), companie românească de IT, anunţă preluarea integrală a Berg Software, companie locală de dezvoltare software personalizat şi outsourcing, cu birouri în Timişoara, Lugoj şi Oradea.

În urma finalizării tranzacţiei, Grupul AROBS îşi va consolida prezenţa în zona de Vest a României şi are în vedere creşterea prezenţei pe pieţele din Germania, Austria şi Elveţia. Pentru realizarea acestei tranzacţii, AROBS va utiliza o parte din capitalul atras de la investitorii BVB în timpul plasamentului privat pentru acţiunile sale, care a avut loc în luna octombrie a acestui an, precum şi finanţare bancară.

Din partea AROBS, tranzacţia a fost facilitată de Şerban Roman, Smart Resources, M&A advisor,în timp ce Lion Link Advisory şi Colman Tax au realizat due diligence financiar şi fiscal. Berg a fost asistată de PwC în procesul de due diligence financiar şi fiscal. Pentru această tranzacţie, firma de avocatură Wolf Theiss a consiliat AROBS, iar RTPR a asistat Berg Software.

„Strategia noastră este să continuăm să ne extindem atât la nivel naţional cât şi internaţional prin realizarea de achiziţii de companii IT cu care să dezvoltăm sinergii în zona de expertiză de software şi în special pe enterprise solutions. Berg Software este un jucător important local, cu prezenţă în Timişoara, Oradea şi Lugoj, care completează atât dimensiunea geografică prin deschiderea unui alt cap de pod în Vestul României, dar şi deschiderea către pieţele din Germania, Austria şi Elveţia, unde compania este extrem de bine poziţionată şi unde ne dorim să creştem prezenţa AROBS. Berg îşi va păstra independenţa operaţională, un alt aspect important din strategia de achiziţii AROBS. Ne dorim să avem alături de noi, in Grupul AROBS, companii precum Berg, unde managementul este unul participativ şi colaborativ, cu obiective clare de performanţă. Suntem încântaţi de includerea Berg Software în Grup şi le urăm bun-venit noilor colegi în echipa noastră,” a declarat Voicu Oprean, fondator şi CEO al AROBS.

„Suntem onoraţi să intrăm în familia AROBS, un business românesc de succes cu care împărtăşim aceleaşi valori şi aceeaşi viziune. Împreună vom fi mai puternici, atât clienţii, cât şi colegii noştri vor beneficia de sinergiile create şi de valoarea adăugată de această alianţă care va duce Berg într-o nouă fază de dezvoltare. Lansăm acest parteneriat într-o etapă extrem de importantă a evoluţiei multinaţionalei de la Cluj şi ne bucurăm să punem şi noi umărul în construirea viziunii echipei AROBS şi a lui Voicu Oprean „, a declarat Rodica Berg, fondator & CEO al Berg Software.