„Totul se rezumă la ceva simplu: ambiție, performanță și perseverență”, Ion Nestor, Co-Managing Partner NNDKP

Interviu oferit publicației Legal Innovation, ediția a VI-a de către Domnul Ion Nestor, Co-Managing Partner NNDKP


Domnule Ion Nestor, conduceți de mai bine de 3 decenii cea mai importantă, notorie și premiată firmă de avocatură din România. Este acesta un palmares care apasă și obligă în același timp?

Aș vrea să încep prin a spune că întotdeauna m-am ferit de aprecierile de tipul „cel mai”, „cea mai” în orice domeniu de activitate. În opinia mea, dacă privim cu obiectivitate, în viață există întotdeauna lucruri pe care altcineva le poate face la fel sau poate chiar mai bine, iar această situație se modifică în permanență. Din acest motiv, am preferat întotdeauna să consider că NNDKP a făcut și continuă să facă parte dintr-un grup de lideri ai pieței avocaturii. NU, acest palmares remarcabil nu ne apasă și DA, acest palmares ne obligă. Această obligație permanentă pe care ne-am asumat-o de la bun început se traduce prin grija, aproape obsesivă, pe care o avem pentru asigurarea excelenței asistenței acordate clienților și pentru respectul pe care îl acordăm acestora, indiferent de anvergura și importanța subiectelor și a subiecților.

Care este rețeta, care sunt ingredientele celor trei decenii de leadership? Știți butada celebră cu „inspirație vs transpirație”, plastic spus. Care este proporția în cazul Dumneavoastră?

Dacă ar fi existat o rețetă pentru a deveni lider, cel mai probabil am fi trăit într-o societate în care am fi întâlnit lideri la tot pasul. Vă asigur însă că o asemenea rețetă miraculoasă nu există și că, în realitate, totul se rezumă la ceva simplu și de bun simț: ambiție, performanță și perseverență. Sunt ingredientele în jurul cărora ne desfășurăm activitatea.

Ceea ce cred că a constituit un puternic diferențiator în evoluția firmei noastre și totodată una din explicațiile celor trei decenii de leadership, cum le numiți dumneavoastră, a fost faptul că întreaga construcție a firmei, de la bun început, s-a bazat pe tandemul pe care l-am format împreună cu soția mea, Manuela Nestor. Din aceasta moleculă inițială, apărută în contextul post-revoluție, un context foarte dificil, plin de provocări, dar totodată extrem de fertil, pentru cei care au știut și au putut să își ia soarta în propriile lor mâini și să își asume riscurile inerente ale oricărui început, s-a dezvoltat, de- a lungul timpului, în mod organic prin muncă, pasiune și valori comune echipa NNDKP. Deci, pentru a răspunde întrebării dumneavoastră, inițial a fost inspirația, după care a urmat foarte multă transpirație.

NNDKP este una dintre puținele companii de avocatură de pe piața românească ce au fost scutite de-a lungul anilor de cutremure, de schisme majore. Cât contează loialitatea și soliditatea echipei în aceste vremuri?

Da, așa este și acest fapt constituie pentru noi un motiv de mare satisfacție. Explicația rezidă, cred eu, în modul în care s- a format și a crescut firma noastră în timp. Dacă plecați de la afirmațiile mele din răspunsul anterior veți înțelege faptul că NNDKP s-a format și a crescut prin cercuri concentrice, așa cum crește trunchiul copacilor, prin adăugarea succesivă de inele de tineri avocați care au crescut și s-au format în cadrul firmei, mulți dintre ei provenind din absolvenți veniți direct de pe băncile facultății. Aceasta a permis, pe de o parte, o selecție de succes a membrilor echipei, nu numai din punct de vedere profesional, dar și din punct de vedere uman și, pe de altă parte, crearea în timp a unei adevarate culturi interne, proprii firmei noastre. Această evoluție a creat un liant puternic de care am beneficiat și continuăm să beneficiem și în prezent asigurându-ne stabilitatea.

Sigur că, de-a lungul anilor, au fost și mulți colegi care au plecat din firmă să-și valorifice potențialul și să-și îndeplinească aspirațiile în alte părți, dar acesta este un lucru absolut firesc, atâta vreme cât se desfășoară civilizat și cu bună credință. Mai mult chiar, eu consider că firma este, în ultima instanță, un organism viu și în permanentă evoluție. De aceea, chiar dacă au existat și astfel de situații în activitatea NNDKP în cei peste 30 de ani de existență, ele nu au provocat consecințe majore și uneori am reușit chiar să le transformăm în oportunități de dezvoltare pe termen lung.

Pandemia și, mai nou, războiul din Ucraina au însemnat încercări și obstacole în business pentru majoritatea jucătorilor, actorilor importanți din piață. Cum s-a resimțit unda de șoc, ce a înregistrat “seismograful” NNDKP în ultimii 3 ani?

Efectele perioadei de pandemie s-au resimțit cu certitudine și asupra pieței avocaturii de business din România, dar în mod surprinzator pentru noi, mai puțin decât ne-am așteptat. Pentru toată piața avocaturii, adaptabilitatea și soluțiile inovatoare au fost două obiective principale în perioada pandemiei, astfel încât să putem oferi în continuare servicii juridice care să răspundă nevoilor clienților. În acest context general noi am căutat să ne organizăm din mers cât mai rapid cu putință în așa fel încât să combinăm cerința absolută a siguranței sănătății colegilor noștri cu nevoia de a ne putea continua activitatea în aceiași parametri ca și până atunci. Acest proces a produs două modificări fundamentale în viața firmei, regăsite de altfel la toți colegii noștri din piață: regândirea modului de desfășurare a activității avocaților și salariaților și accelerarea și diversificarea procesului de tehnologizare.

Nici războiul din Ucraina nu a produs până în prezent, din experiența noastră, modificări substanțiale în piața avocaturii din România. Este foarte adevărat că economia s-a confruntat cu creșterea prețurilor la energie, cu unele dificultăți sectoriale și cu efectele nocive ale creșterii inflației, dar impactul negativ al acestora asupra nevoii de servicii juridice a fost foarte limitat. Ceea ce lipsesc deocamdată din piață din cauza războiului sunt investițiile de anvergură, mari consumatoare de servicii juridice, investititorii preferând deocamdată o atitudine prudentă.

Ce arii de practică NNDKP domină clasamentele celor mai importante directoare mondiale de business, Chambers și Legal 500? Cum au evoluat performanțele și implicit recunoașterea lor pe plan internațional?

Ne mândrim că NNDKP este inclusă pe poziția fruntașă în cele mai importante clasamente internaționale, precum sunt cele realizate de prestigioasele directoare juridice – Chambers Global, Chambers Europe, The Legal 500 și IFLR1000 – de la prima apariție consacrată firmelor de avocatură din România și până în prezent. Acest fapt în sine este o mare performanță.

Spre marea noastră satisfacție, în marea majoritate a cazurilor, firma noastră a fost prezentă în aceste directoare cu toate sau, mai rar, aproape toate ariile sale de practică, consacrând astfel recunoașterea lor pe plan internațional. Acest fapt a și dus de altfel la desemnarea NNDKP de către Chambers & Partners drept Firma de Avocatură a Anului în Romania de 6 ori în ultimii 14 ani, performanță absolut remarcabilă și greu de egalat chiar și în alte jurisdicții.

Care credeți că este mărimea ideală a unei firme de avocatură în România? Există bazin de creștere până la, să spunem 200 avocați, sau size-ul NNDKP, compania cu cel mai mare număr de avocați de pe piața locală este ideal?

Nu știu dacă NNDKP este firma cu cel mai mare număr de avocați și, sincer, nu cred că are vreo importanță. Clienții, cel puțin cei care ne interesează pe noi, nu se orientează atât după mărime cât după competență și specializare și, mai nou, din ce în ce mai mult după costul serviciilor raportat la importanța acestora. Firma a început cu doi avocați, iar astăzi numără 120 de profesioniști. Dezvoltarea echipei s-a realizat astfel organic și echilibrat, pe măsură ce numărul clienților noștri a crescut, iar solicitările acestora s-au diversificat. Decizia de creștere a numărului de avocați depinde în primul rând de piața serviciilor avocațiale și, bineînțeles, de strategia de dezvoltare, de profilul și de nevoile pe care fiecare societate de avocatură le are la un moment dat în timp.

În opinia mea, deocamdată și în viitorul apropiat, nu există bazin real de creștere dincolo de 100-130 de avocați pentru o firmă de avocatură în România. Această constatare nu se referă însă la numărul total al avocaților din țara noastră, care a crescut constant pe parcursul a peste trei decenii, pentru a face față nevoilor crescânde de servicii juridice a societății românești.

Digitalizarea este conceptul, trendul care domină lumea de business a ultimilor ani. Cum este ea implementată, sau AI, în compania pe care o conduceți și cât vă este de ajutor?

Doresc de la bun început să aduc o precizare pe care o consider foarte importantă, raportat la stadiul de dezvoltare în care ne aflăm. Lumea vorbește de digitalizare în toate domeniile cu foarte multă ușurință. Eu cred că atunci când ne referim la digitalizare în domeniul juridic, pentru a evita confuziile, trebuie să facem o distincție clară între eficientizare prin utilizarea instrumentelor IT și utilizarea inteligentei artificiale – AI.

Deocamdată, cel puțin, ceea ce putem începe să utilizăm cu succes în domeniul juridic este funcția de eficientizare în activități care necesită accesarea volumelor mari de date, identificarea, sortarea, prelucrarea și uneori chiar prezentarea rezultatului acestor activități. Adică tot ceea ce presupune muncă de volum, atenție, efort de clasificare și sistematizare a informației (legislativă, jurisprudențială, contractuală, etc.). Nimic mai mult! Aceasta este, deocamdată, cred eu, singura semnificație a digitalizării în profesia noastră. Utilizarea cu adevărat a AI în domeniul dreptului, cu consecință majoră de cedare de către noi, fie și în parte, a privilegiului creativității sau cel al deciziei în ceea ce privește găsirea soluției, va ridica niște probleme enorme pentru a fi transformată în realitate. Și nu numai de natură tehnică ci, în primul rând, de natură subiectivă și chiar de natura filozofică.

Acestea fiind spuse, la nivel de firmă, în ultimii ani am început să testăm (cu succes) creșterea gradului de eficientizare a unora dintre procesele interne de lucru, prin soluții digitale aplicabile unor procese desfășurate până la acel moment exclusiv de către avocați. Cu titlu de exemplu, menționez asistentul digital Eve, creat de UiPath. Pornind de la acesta, am implementat o soluție de automatizare personalizată, cu ajutorul căreia ne menținem clienții informați cu privire la toate schimbările legislative dintr-un anumit domeniu. Spre deosebire de un avocat, robotul are capacitatea de a lucra 24 ore/zi și este de aproximativ de trei ori mai rapid decât un utilizator uman.

Management-ul unei companii de avocatură de talia NNDKP vă mai lasă timp și pentru a vă bucura de viață, de rodul unei cariere închinate Avocaturii?

Indiscutabil, da! Altfel, nimic din ceea ce facem în viață nu ar mai avea sens. Este ceea ce le doresc în permanență tuturor colegilor mei din firmă: găsirea echilibrului între viața profesională și cea personală.

Știu că e greu de prezis, dar în opinia Dumneavoastră, cum va arăta viitorul regional al avocaturii și al societății în general după războiul din Ucraina? Se va cristaliza, contracta piața în mai puține societăți, dar mai puternice, sau din contră, vor lua naștere companii mici și medii care vor primi o parte din “tortul” avocaturii de business?

Încă o dată îmi exprim părerea că războiul din Ucraina nu este și nu va fi de natură să influențeze semnificativ piața avocaturii din România. Trăim cu siguranță într-un context geopolitic regional delicat, iar efectele războiului se resimt și se vor resimți în numeroase domenii de activitate. În măsura în care România va reuși să se implice într-un viitor proces de re-construcție a Ucrainei post conflict, ar fi normal desigur ca economia noastră să înregistreze un impact pozitiv, ceea ce va putea antrena și o oarecare creștere a pieței avocaturii de business. Cred că aceasta însă își va continua trendul de evoluție și maturizare independent de această posibilă creștere.

Cât de importanți sunt tinerii în viziunea fondatorilor NNDKP? Recrutați continuu, căutați talente de pe băncile facultăților de Drept, sau sunteți o firmă care preferă să consolideze și să promoveze avocați din interior?

Așa cum am spus, recrutarea permanentă an de an de pe băncile facultăților a tinerelor talente a stat de la bun început la baza dezvoltării firmei noastre. În acest sens, NNDKP a fost probabil prima firmă de avocatură din România care a organizat în mod sistematic cursuri anuale de pregătire pentru studenții de elită ai facultăților de drept. Acum, o face toată lumea și e foarte bine așa! NNDKP colaborează îndeaproape cu organizații studențești de profil, precum Asociația Studenților în Drept și Asociaţia Europeană a Studenţilor la Drept (ELSA) și participă la numeroase evenimente organizate de acestea pentru studenți, interacționând îndeproape cu aceștia. Am crezut și continuăm să credem că avocații formați de noi într-unul din cele 14 domenii de practică în care acordăm asistență juridică reprezintă cea mai bună soluție pe termen lung. Dovada o avem în prezent dacă ne gândim că o bună parte din echipa noastră provine din astfel de recrutări și că avem numeroși colegi, în prezent parteneri, care și-au început activitatea la NNDKP direct după absolvirea facultății și au promovat până la vârf. Asta nu înseamnă însă că în politica noastră de recrutări noi neglijăm în vreun fel avocații valoroși pe care îi putem recruta din piață la un moment dat în funcție de nevoile firmei! Dimpotrivă!

Dacă nu ați fi condus o entitate avocațială atât de importantă, în ce domeniu de business v-ați fi văzut, de ce industrie vă simțiți atras?

În orice interviu vine și momentul acestei întrebări. Răspunsul meu invariabil este „dacă ar fi să o iau de la început, nu mă văd niciodată încercând să fac altceva decât ceea ce am făcut până acum”. Nu cred sincer că aș fi avut calitățile necesare pentru a încerca o carieră de business. Așa cum am constatat de-a lungul timpului, pentru a putea acționa cu succes într-un business, oricare ar fi el, trebuie să ai o cu totul altă atitudine față de risc, ori, profilul meu din acest punct de vedere este unul conservator, prudent, de consultant, în ultimă instanță. Un om de business care, în deplină cunoștință de cauză, nu e capabil și, mai ales, dispus să își asume riscuri în momente dificile, va avea cu siguranță de pierdut pe termen lung.

Portofoliul NNDKP cuprinde companii-lider la nivel mondial, dar și firme românești, al căror ADN antreprenorial este mai tânăr. Există diferențe de abordare față de aceste două tipuri de companii?

Indiscutabil, DA. Desigur, NU în ceea ce privește calitatea și consistența opiniilor noastre juridice și a asistenței juridice pe care le-o acordăm! Dar diferențe există cu certitudine, iar ele își au originea exact în ceea ce dumneavoastră denumiți foarte plastic „ADN-ul antreprenorial”. În general, este mai dificil să asistăm firme locale, chiar și de anvergură mare sau foarte mare, în măsura în care ele nu s-au desprins încă în suficientă măsură de „tutela” fondatorului, sunt încă „firme de familie”. Aceste firme, care nu au pășit încă suficient de mult pe linia corporatizării nu sunt încă pe deplin pregătite să „digere” cu ușurință opinia consultanților de orice fel și în special aceea a avocaților. În astfel de cazuri, avem o grijă specială cu privire la modul în care formulăm opiniile noastre, menajând pe cât se poate ego-urile interlocutorilor, fără a sacrifica însă conținutul.

„Dacă ar fi existat o rețetă pentru a deveni lider, cel mai probabil am fi trăit într-o societate în care am fi întâlnit lideri la tot pasul.”