SIMION & BACIU câștigă pentru al doilea an consecutiv prestigiosul premiu ”Firma anului în România” acordat de Managing IP

SIMION & BACIU a fost desemnată câștigătoarea premiului Firma anului 2022 în România, distincție acordată de Managing IP EMEA Awards, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în 15 iunie, la Londra. Acesta este al doilea an consecutive în care firma primește această prestigioasă distincție internațională acordată comunității profesioniștilor în proprietate intelectuală.

Premiile Managing IP sunt rezultatul unui program bazat pe o metodologie elaborate, derulat cu o frecvență anuală, iar gala de decernare a acestora este considerată cel mai distins eveniment de profil dedicat firmelor și profesioniștilor activi în domeniul proprietății intelectuale din întreaga lume.

Aflate la cea de-a 17-a ediție, premiile Managing IP sunt acordate firmelor, profesioniștilor și companiilor „care se află în spatele celor mai inovatoare și provocatoare proiecte de proprietate intelectuală din ultimul an, precum și celor care sunt considerați pionieri ai pieței internaționale de servicii de proprietate intelectulă” și se adresează participanților din peste 50 de jurisdicții din întreaga lume.

Și în acest an, SIMION & BACIU a concurat pentru premiul Firma Anului în România cu alte patru case de avocatură locale și internaționale puternice active în România. Câștigarea de către SIMION & BACIU a acestui premiu extrem de apreciat este încă o recunoaștere independentă atât a poziției sale puternice în rândul firmele de avocatură românești de top active în domeniul proprietății intelectuale, cât și a competențelor profesionale extinse ale echipei noastre, ce acoperă întreg spectrul practicii de drept din domeniul proprietății intelectuale.

Prezentă la gala de decernare a premiilor Managing IP EMEA Awards 2022, Ana-Maria Baciu, Managing Partner al SIMION & BACIU a menționat:

Suntem foarte mândri să primim această distincție pentru al doilea an la rând. Este reconfortant să vedem că valoarea pe care o adăugăm proiectelor pe care ni le încredințează clienții noștri este recunoscută și de către observatori independenți, aceasta fiind și o confirmare a faptului că rezultatele muncii noastre au un impact concret in comunitatea profesioniștilor în proprietate intelectuală. Totodată, ne motivează faptul că dedicarea și entuziasmul echipei noastre primește o recunoaștere de asemenea calibru. Le mulțumim și cu această ocazie clienților noștri pentru încrederea și sprijinul pe care ni le acordă în mod continuu, cât și membrilor echipei noastre pentru implicarea lor extraordinară în toate proiectele și inițiativele firmei. Acest premiul este încă o sursă de inspirație pentru noi toți să continuăm să creștem și să depășim atât așteptările noastre, cât și ale celor din jurul nostru.”

SIMION & BACIU se mândrește cu una dintre cele mai apreciate practici de proprietate intelectuală din România, oferind servicii juridice complete de primă-clasă în domeniu.

În ultimul an, membrii echipei noastre au continuat să ofere asistență privind aspect complexe referitoare la mărci, brevete și drepturi de autor și au asigurat reprezentarea în litigii sensibile în domeniu pentru diverse companii-lider în sectorul lor de activitate și branduri de renume mondial. Exemple includ reprezentarea juridică acordată:

  • unuia dintre cei mai mari producători de medicamente generice din lume în legătură cu un litigiu având ca obiect valabilitatea unui certificat suplimentar de protecție, un dosar sensibil a cărui construcție se bazează în mare măsură pe normativele și jurisprudența UE, dar care aduce în lumină și jurisprudența națională a altor state membre, deoarece în România nu există în prezent precedente relevante sau legislație dedicată care să abordeze problematica ridicată de acest litigiu.
  • unui furnizor de soluții software și servicii end-to-end în legătură cu un litigiu extrem de complex, având un obiect atipic care a fost generat de un contract privind dezvoltarea de software.
  • unuia dintre cei mai importanți producători de rulmenți din lume în legătură cu aspecte izvorâte dintr-un sechestru aplicat de Autoritatea Vamală din România asupra unui volum mare de bunuri contrafăcute, chestiune care, în cazul rezolvării cu succes în România, ar putea duce la destructurarea unei rețele importante implicate în contrafacerea produselor originale ale clientului nostru.
  • unuia dintre cei mai mari producători de echipamente electronice și electrice pentru uz militar și comercial din Europa, care activează și în domeniul cercetării și dezvoltării de echipamente de releu radio, unități și sisteme de antene, instalații de tratare a apei și a apelor uzate și producția de sisteme fotovoltaice și o varietate ridicată de bunuri de consum, în legătură cu mai multe litigii ce au ca obiect o serie de mărci internaționale protejate în portofoliul deținut de client.

Alte exemple ale activității noastre care vorbesc despre varietatea de conținut și structură a proiectelor gestionate de echipa SIMION & BACIU în ultimele 12 luni, includ și asistența acordată:

  • unei companii multinaționale din domeniul tutunului în legătură cu aspecte referitoare la cercetarea preliminară, înregistrarea și protecția drepturilor privind mărcile în România pentru diferite entități din grupul din care face parte clientul nostru, precum și

  • subsidiarei locale a unuia dintre primii trei cei mai mari producători de bere din lume în legătură cu managementul complet al portofoliului său de mărci și desene/modele în România.

Premiul Firma anului în România face parte dintr-o suită de distincții referitoare la performanțele SIMION & BACIU și a membrilor echipei sale, anunțate de Managing IP în contextual ediției 2022 a topurilor sale:
  • În martie 2022, firma a fost inclusă pe cea mai înaltă treaptă (Tier 1) a clasamentelor IP Stars și recunoscută ca Firmă de Top în domeniile Trademark contentious și Trademark prosecution.
  • În mai 2022, Ana-Maria Baciu, Managing Partner a fost inclusă în grupul exclusivist dedicat doamnelor-avocat ”Top 250 Women in IP”, realizat de Managing IP.
  • Tot în mai 2022, distincțiile la nivel individual au fost completate de recunoașterea ca IP Stars (domeniul mărci) primite de Ana-Maria Baciu și Andreea Bende, Partener în cadrul firmei.

Mai multe detalii despre metodologia care stă la baza premiile Managing IP, precum și lista completă a câștigătorilor din acest an sunt disponibile aici.

*****

Despre SIMION & BACIU

SIMION & BACIU este o firmă de avocatură creată de Cosmina Maria Simion și Ana-Maria Baciu ca un spin-off din cea mai mare și mai veche firmă de profil din România.

De peste 20 de ani, membri ai echipei noastre s-au numărat între promotorii unui sistem juridic și ai unui mediul de afaceri moderne în România. Astăzi, continuăm să construim și să promovăm un model de business care ne poziționează ca parteneri de afaceri pentru clienții noștri, în raport cu interesele lor profesionale și nevoile lor de asistență și reprezentare juridică în diferite domenii de drept și industrii reglementate, de interes pentru ei. Activitatea echipei noastre de avocați și consultanți în proprietate intelectuală se axează în principal pe domenii precum proprietate intelectuală, jocuri de noroc, tehnologie, media și protecția datelor cu caracter personal, protecția consumatorului, publicitate, life sciences, litigii.

Avocații și consultanții noștri sunt activi în comunitățile de afaceri relevante pentru domeniile de practică ale firmei și contribuie cu opinii bine argumentate în cadrul dezbaterilor ocazionate de conferințe și publicații din ​​România și de la nivel internațional. Membri ai echipei noastre sunt recunoscuți ca profesioniști de top de către publicații juridice internaționale de renume, precum Legal 500, Chambers and Partners, Managing IP, WTR 1000 și sunt activi în asociațiilor profesionale multi-jurisdicționale și locale, cum ar fi INTA, Marques, IMGL sau AmCham.

Simion & Baciu este câștigătoare a premiului Firma anului în România acordat de Managing IP în 2021 și 2022.