Schoenherr a asistat TeraPlast în legătură cu vânzarea către Kingspan Group a diviziei Steel

Schoenherr a asistat TeraPlast S.A. în legătură cu vânzarea către Kingspan Group plc a liniilor de business ale TeraPlast privind producția panourilor sandwich, a structurilor metalice de acoperiș și a altor accesorii metalice. Prin această tranzacție, TeraPlast a vândut integral participațiile sale deținute în capitalul social al Terasteel SA, Terasteel doo Serbia și Wetterbest SA, precum și al filialelor acestora deținute integral, respectiv Cortina WTB S.R.L. și Terasteel Slovakia SRO.

Suntem onorați să fi asistat TeraPlast S.A. în această tranzacție M&A. Pentru noi, este întotdeauna o experiență valoroasă să lucrăm cu societăți românești cu istorie, precum și să vedem investitori strategici făcând achiziții importante în economia locală. Poziția de piață puternică și experiența părților implicate în tranzacție au fost evidente pe parcursul întregului proiect și au ușurat lucrurile pentru consultanți.” a declarat Mădălina Neagu, partener în cadrul practicii corporate/M&A a Schoenherr și coordonatoarea echipei firmei implicate în acest proiect.

Serviciile furnizate de Schoenherr și Asociații SCA au acoperit asistarea vânzătorului referitor la toate aspectele juridice specifice tranzacțiilor de fuziuni și achiziții. Echipa firmei a asistat TeraPlast S.A. în legătură cu organizarea camerei de date pentru derularea de către cumpărătorii interesați a analizei due diligence relevante, a revizuit documentele tranzacției și a asistat vânzătorul în cadrul negocierilor și la semnarea tranzacției. Finalizarea tranzacției este condiționată de obținerea aprobărilor și îndeplinirea condițiilor suspensive uzuale în astfel de proiecte.

Echipa de avocați a Schoenherr și Asociații SCA implicată în această tranzacție a fost coordonată de Mădălina Neagu (partner, corporate/m&a) și i-a inclus pe Narcisa Oprea (partner, București, capital markets, corporate/M&A), Alexandra Munteanu (senior attorney at law, București, corporate/M&A) și Vlad Săndulescu (attorney at law, București, capital markets, corporate/M&A).