LEGAL ALERT Biriș Goran: Contractul pentru furnizarea energiei electrice de la ofertă la semnare

În curând, orice consumator din România va primi energie electrică după cum a ales sa contracteze cu un furnizor de energie electrică dintre cei licențiați în România. Fie că este vorba de un consumator care a fost captiv, fie că este vorba de un consumator deja experimentat în a relaționa pe piața liberă de energie electrică, schimbările aduse prin noile reglementări din domeniu vin cu noi drepturi și obligații pentru clienții finali.

Având în vedere prevederile REGULAMENTULUI (UE) 2019/943 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piața internă de energie electrică, precum și ale DIRECTIVEI (UE) 2019/944 din 5 iunie 2019 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de modificare a Directivei 2012/27/UE, data de 31 decembrie 2020 va încheia perioada tarifelor și a prețurilor reglementate, aceasta fiind data la care piața energiei electrice va deveni o piață concurențială 100%.

Primul pas în vederea încheierii unui contract de furnizare a energiei electrice pe piața concurențială este alegerea/solicitarea de către consumator a unei oferte privind condițiile de furnizare a energiei electrice.

Consumatorul poate fie (i) să aleagă una dintre ofertele-tip publicate de furnizor, fie (ii)
să solicite acestuia o ofertă personalizată, negociabilă, privind condițiile comerciale și prețul de furnizare.

Furnizorul căruia îi este solicitată o ofertă de furnizare are obligația de a comunica în scris
consumatorului, într-un termen de maximum 15 zile lucrătoare de la data primirii cererii, o ofertă privind condițiile de furnizare a energiei electrice pe piața concurențială, ofertă care trebuie să conțină cel puțin prețul de furnizare, condițiile și termenii de plată, perioada de valabilitate a ofertei de furnizare și data-limită de încheiere a contractului de furnizare în baza ofertei transmise.

Solicitarea unei oferte nu echivalează cu acceptarea ei sau cu încheierea automată a unui contract. În vederea alegerii furnizorului și ofertei potrivite nevoilor de consum, consumatorul poate compara ofertele-tip ale mai multor furnizori folosind comparatorul de
tarife pus la dispoziție pe site-ul ANRE. Toți furnizorii sunt obligați să dețină o pagină proprie de internet în conținutul căreia să publice informații actualizate cu privire la condițiile comerciale de furnizare a energiei electrice, prețurile/tarifele practicate, condițiile generale ale serviciilor oferite.

Ofertele-tip de furnizare a energiei electrice trebuie afișate atât pe pagina proprie de
internet, la loc vizibil, cu un link direct și cu o denumiră sugestivă către aceste oferte-tip, cât și la punctul unic de contact al furnizorului.

În situația în care consumatorul acceptă oferta de furnizare și condițiile propuse de furnizor,
trebuie să comunice acest aspect furnizorului cel târziu cu 5 zile înainte de data-limită de
încheiere a contractului de furnizare, prevăzută în ofertă. Furnizorul va fi obligat ulterior, în cazul încheierii unui contract, să includă toate informațiile din oferta acceptată de consumator, fără însă a se limita la acestea.

În vederea încheierii contractului de furnizare a energiei electrice, consumatorul trebuie să
adreseze furnizorului o cerere de încheiere a contractului cu precizarea ofertei alese în
cazul în care alege o ofertă-tip, copia actului de identitate, copia actului de proprietate sau a altui document care atestă dreptul de folosință asupra spațiului care face obiectul locului de consum. Toate aceste documente pot fi transmise pe cale electronică.

Furnizorii sunt obligați să publice pe pagina proprie de internet formulare de cerere,
documentele și etapele necesare încheierii contractului de furnizare a energiei electrice.
În maximum 5 zile de la data transmiterii de către consumator a documentelor enunțate
mai sus, părțile încheie contractul de furnizare a energiei electrice. Este foarte util de precizat că orice consumator are dreptul să i se pună la dispoziție, în mod gratuit, în formă tipărită sau, dacă solicită, în formă electronică, înainte de încheierea contractului de furnizare a energiei electrice, un rezumat al principalelor condiții contractuale, redactate într-un limbaj concis și simplu.

Contractul de furnizare a energiei electrice poate fi încheiat în spațiile comerciale ale furnizorului, la distanță sau în afara spațiilor comerciale ale furnizorului.

Contractul se încheie în scris, cu un font lizibil, pe hârtie sau alt suport durabil, vizibil și
ușor de citit. Doar dacă consumatorul este de acord, acesta poate fi încheiat în formă electronică sau prin mijloace de comunicare la distanță. Contractul de furnizare se poate
încheia pentru un loc de consum sau pentru mai multe locuri de consum ale aceluiași consumator, unde furnizorul este același.

Există câteva elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină contractul de furnizare
încheiat pe piața concurențială, valabil pentru o perioadă nedeterminată sau determinată, convenită de părți, pe care le redăm mai jos:

  • Identitatea părților contractante și datele de contact ale fiecăreia dintre părți;
  • Obiectul și durata contractului;
  • Condițiile de reînnoire și de încetare a contractului;
  • Perioada de facturare;
  • Intervalul de timp pentru emiterea facturilor;
  • Modalitățile și condițiile de plată a facturilor;
  • Intervalul de timp pentru citirea indexului contorului de către operatorul de rețea;
  • Prețul de furnizare a energiei electrice și, dacă este cazul, tarifele serviciilor oferite și
    nivelul de calitate al serviciilor oferite;
  • Mijloacele prin care se pot obține informații actualizate privind toate prețurile/tarifele aplicabile;
  • Compensații acordate și modalitatea de rambursare a acestora, în cazul în care nu sunt îndeplinite nivelurile de calitate a serviciilor prevăzute în contract, inclusiv în cazul facturilor inexacte și realizate cu întârziere din culpa furnizorului;
  • Modalitățile de inițiere a procedurilor de soluționare a litigiilor;
  • Modalitățile de soluționare extrajudiciară a litigiilor privind drepturile și obligațiile stabilite prin contract;
  • Drepturile și obligațiile părților contractante, inclusiv cele rezultate din contractul de rețea, în cazul în care contractul de rețea este încheiat de furnizor, astfel încât clientului final să îi fie transmise drepturile și obligațiile care îi revin din contractul de rețea;
  • Dreptul de denunțare unilaterală a contractului de furnizare de către clientul final în condițiile precizate de actele normative în vigoare;
  • Condițiile în care clientul final are dreptul să primească despăgubiri pentru daune materiale cauzate de operatorul de rețea/furnizor.

Ulterior încheierii contractului, consumatorii au dreptul să solicite furnizorului modificarea
sau completarea contractului de furnizare și a anexelor la acesta sau să inițieze acte adiționale, atunci când apar elemente noi ori când aceștia consideră necesară detalierea sau completarea unor clauze contractuale.

În mod corelativ, furnizorul are obligația de a notifica clientul final cu privire la orice
intenție de modificare și/sau completare a condițiilor/clauzelor contractuale, menționând obligatoriu și despre dreptul clientului de a denunța unilateral în mod gratuit contractul în cazul în care nu acceptă noile condiții.

Autoritatea Națională pentru Reglementare în domeniul Energiei pregătește acte normative secundare prin care să devină posibilă și permisă schimbarea facilă și rapidă a furnizorului, astfel încât orice consumator va putea să aleagă acea oferta de energie care îi este necesară la un moment dat.

Reglementări secundare urmează să fie adoptate pentru a acoperi și alte aspecte relevante cu privire la contractarea energiei electrice. Noi le vom urmări și le vom prezenta pe cele importante pentru ca fiecare consumator să le știe cel puțin la fel de bine ca și furnizorul său.


N O T I F I C A R E: Acest Legal Alert este furnizat exclusiv în scop informativ și nu este destinat a fi considerat o opinie juridică; prin urmare, nu poate fi luată nici o decizie bazându-se pe acesta. O opinie poate fi oferită doar după analiza faptelor și circumstanțelor specifice, precum și luând în considerare aspectele care nu pot fi abordate în prezentul document.