Omenirea a fost împresurată mereu de catastrofe nimicitoare, fie ele războaie, accidente sau calamități. Molimele au masacrat aproape în totalitate comunități ori, transmise pe calea războiului și a comerțului, s-au difuzat pe teritorii întinse. „Moartea neagră” este considerată prima pandemie și se presupune că a înjumătățit populația Europei, făcând anterior ravagii în China de Est, India, Orientul Mijlociu și Africa de Nord și omorând o treime din populația lumii. Gripa spaniolă, cea mai mare pandemie din istorie, a exterminat 20 de milioane de europeni în câteva luni, numărul victimelor la nivel global fiind între 50 și 100 de milioane. În continuare, malaria, tuberculoza, holera, SIDA, Ebola și, mai recent, virusurile din familia Coronavirinae, SARS și SARS-2, subliniază fragilitatea echilibrului ce permite viața.
Viața juridică este predeterminată de modificările realității, reverberațiile tumultului existențial observându-se negreșit în ordinea de drept. Răspândirea virusului SARS-CoV-2 a cauzat adoptarea Hotărârii nr. 6/09.03.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, declararea pandemiei de către Organizația Mondială a Sănătății în 11 martie 2020, declararea stării de urgență națională prin Decretul Președintelui României nr. 195 din 16 martie 2020, emiterea Ordonanței militare nr. 1/2020 privind unele măsuri de primă urgență care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri și a Ordonanței militare nr. 2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19. Toate cu scopul limitării și suprimării pandemiei, dar cu efecte periferice care ating firescul vieții.
Reprezintă situația generată de pandemie și de măsurile impuse de aceasta un caz de forță majoră? Care sunt urmările asupra contractelor care nu mai pot fi executate sau a căror executare a devenit extrem de costisitoare? Articolul 1351 din Codul civil prevede că evenimentele fortuite înlătură răspunderea pentru prejudiciul cauzat printr-o neexecutare justificată de o asemenea împrejurare. Forța majoră este un eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, iar cazul fortuit nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de cel chemat să execute obligația.
Analiza îndeplinirii acestor condiții trebuie făcută în concret, de la caz la caz, prin cercetarea fiecărui contract. Prima condiție, aceea a exteriorității evenimentului, este îndeplinită în cvasitotalitatea contractelor, întrucât nicio parte contractantă nu a cauzat pandemia și măsurile care au făcut imposibilă executarea. A doua condiție, aceea a imprevizibilității cazului de forță majoră, se va determina în funcție de data semnării contractului, nu a invocării scuzei pentru neexecutare. Dacă primele cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 au apărut abia spre sfârșitul anului 2019, iar contractul a fost semnat înainte sau chiar ulterior, în ajunul declarării pandemiei, nu era previzibilă evoluția întâmplărilor ce sfârșesc prin a atrage imposibilitatea de executare a obligațiilor. Dacă un contract a fost semnat în 2018 și executarea devine imposibilă la sfârșitul lui martie 2020, nu însemnă că evenimentul s-a transformat într-unul previzibil pentru că părțile au observat evoluția bolii timp de câteva luni. Dar dacă se semnează un contract în martie 2020, părțile nu vor putea invoca pandemia pentru exonerarea de executare, pentru că ele au întrevăzut posibilitatea ca executarea obligațiilor să fie afectată, acceptând implicit să nu invoce forța majoră.
A treia și a patra dintre condițiile forței majore pot fi îndeplinite, dacă survenirea evenimentului și declararea stării de urgență sunt insurmontabile și duc la imposibilitatea executării obligației, căci nimeni nu este ținut să facă imposibilul. Aici trebuie văzut dacă partea nu are posibilitatea executării obligației în alt mod, chiar dacă mai dificil și mai oneros decât cel prevăzut inițial. Spre exemplu, prin art. 7 din Ordonanța militară nr. 1/2020 s-au suspendat toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni către Spania și din Spania către România. Transportatorul aerian va fi însă obligat, la solicitarea clientului, să îi asigure deplasarea cu mijloace terestre, dacă este posibil, indiferent de costul mai ridicat al alternativei. Însă interdicția din art. 2 al aceluiași act normativ, de a desfășura activități culturale, sportive, științifice, de divertisment, de tratament balnear și îngrijire personală, realizate în spații închise, scutește prestatorul de executare atât direct, cât și în alte moduri. La fel în ceea ce privește obligația unei grădinițe de a primi copiii, întrucât Decretul Președintelui României nr. 195 din 16 martie 2020 a suspendat, prin art. 49, pe toată durata stării de urgență cursurile din toate unitățile și instituțiile de învățământ.
Dar partea frustrată de neexecutarea cauzată de forța majoră are ceva soluții la îndemână? Debitorul aflat în imposibilitatea fortuită de a-și executa obligația va suporta și riscul neexecutării contractului de către celălalt contractant, care nu mai poate fi obligat la plata propriei prestații. Adică prestatorul de servicii nu va putea să încaseze prețul, pentru că este imposibil de prestat serviciul a cărui contrapartidă o reprezintă prețul. Articolul 1557 alin. (2) din Codul civil permite creditorului suspendarea ad nutum a executării propriilor obligații contractuale, atunci când obligația debitorului este temporar imposibil de executat, indiferent dacă debitorul are sau nu o justificare pentru neexecutarea obligației.
Regulile expuse succint în cele ce preced au caracter facultativ, putând fi modificate prin acordul părților în sensul stabilirii unei stricteți sau, dimpotrivă, lejerități mai mari în analiza condițiilor forței majore ori chiar agravarea răspunderii uneia dintre părți, prin obligativitatea executării chiar în cazul intervenirii unui eveniment fortuit. Contractele trebuie analizate în concret, deoarece libertatea contractuală și diversitatea împrejurărilor survenite în executarea obligațiilor pot schimba drastic comportamentul impus unui contractant. Doar un profesionist al dreptului este în măsură să ghideze contractanții în hățișul complicat al obligațiilor, asigurându-se de ajungerea lor în siguranță la finalul scontat.
