GUEST WRITER Avocat Silvia Uscov: Instanțele judecătorești nu își pot restrânge activitatea în condițiile proiectului de lege inițiat de Ministrul Justiției

Motto: Cei care vor renunța la libertatea esențială pentru a dobândi o fărâmă de siguranță pe moment nu merită nici libertate, nici siguranță.  (Benjamin Franklin)

În prezent, prin raportare la situația pandemiei Covid-19 și numeroasele infectări ce afectează personalul instanțelor, categorie în care includ și judecătorii, Ministerul Justiției a decis inițierea unui proiect de lege[1] prin care să fie ofere posibilitatea instanțelor de judecată să-și restrângă activitatea.

Cele mai importante aspecte ce țin strict de posibilitatea de restrângere a activității de judecată[2] sunt următoarele:

a) printr-un act administrativ, respectiv hotărârea colegiului de conducere al curții de apel, se va putea decide restrângerea activității de judecată pe o perioadă de cel mult 14 zile, ce poate fi prelungită pentru încă cel mult 14 zile înainte de expirarea măsurii. Din interpretarea textelor proiectului, după trecerea perioadei maxime de 28 de zile, se va putea decide reluarea procedurii, neinstituindu-se o perioadă maximă după care activitatea instanței să poată fi reluată, adică se instituie o procedură similară hotărârilor de guvern adoptate pentru prelungirea stării de alertă.

b) criteriile avute în vedere în vedere de către colegiul de conducere sunt: „numărul de judecători aflați în carantină sau în izolare ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu SARS-CoV-2 ori, după caz, a diagnosticării cu COVID-19, repartizarea pe secții a acestora, numărul de judecători    care    își    desfășoară    efectiv    activitatea    la    instanța    vizată, gradul     de ocupare a schemei posturilor  de judecător  la  nivelul  instanței  vizate/secțiilor  acesteia,  volumul  de cauze pe judecător la nivelul instanței/secțiilor acesteia, posibilitatea desemnării în condițiile art. 41 alin.  (3)  din  Legea    304/2004  privind  organizarea  judiciară,  republicată,  cu modificările  și completările ulterioare, a unor judecători de la alte secții în completul de judecată; numărul  personalului  din  categoria  personalului  auxiliar  de  specialitate  și  celui  conex  aflat  în carantină  sau  în  izolare  ca  urmare  a  unei  suspiciuni  de  infectare  cu SARS-CoV-2 ori,  după  caz,  a diagnosticării cu COVID-19

c) efectele sunt judecarea în materie civilă numai a cauzelor „de urgență deosebită” stabilite ca atare de curțile de apel. În proiectul de lege se menționează că CSM va da îndrumări pentru întocmirea acestei liste astfel încât să existe o practică unitară, dar în avizul favorabil dat de CSM în 18.11.2020[3], acesta menționează, pe de o parte, că a dat îndrumări prin hotărârea adoptată în starea de urgență (adică un act administrativ aplicabil pe durata stării de urgență – Hotărârea CSM nr. 417/2020) și că solicită eliminarea acestei obligații instituite în sarcina sa, urmând să se decidă de către colegiile curților de apel lista cauzelor.

În materie penală: „în procesele penale aflate în curs pe rolul instanțelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură în camera preliminară, continuă activitatea de judecată în cauzele în care urgența se justifică prin scopul instituirii stării de alertă, în alte cauze urgente apreciate ca atare de către judecător sau instanța de judecată, precum și în cauzele privind infracțiunile flagrante, cele în care au fost dispuse măsuri preventive, cele privind contestații la executare, cele referitoare la contestații împotriva măsurilor asigurătorii, cele privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cele ce cuprind măsuri de protecție a victimelor și a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical, cele privind infracțiuni contra securității naționale, cele privind acte de terorism sau de spălare a banilor”. CSM a propus, prin avizul transmis, eliminarea infracțiunilor flagrante și a infracțiunilor privind spălarea banilor din enumerare, iar în privința contestațiilor la executare, păstrarea pe lista cauzelor ce vor fi judecate numai a celor care vizează persoane private de libertate.

d) în toate cauzele care nu se judecă potrivit celor menționate la lit. c, se prevede faptul că acestea se amâna de drept pe durata restrângerii activității de judecată și, în termen de 10 zile de la data reluării judecății, se vor stabili noi termene de judecată. CSM a propus ca amânarea să se realizeze administrativ.

e) hotărârea colegiului de conducere este adusă la cunoștința publicului prin publicarea pe site-ul curții de apel și pe portalul instanțelor, urmând a produce efecte de la data publicării ei sau de la o dată ulterioară prevăzută în conținutul acesteia. CSM a apreciat necesar, conform avizului său, că se impune comunicarea deciziei și către CSM spre a fi publicată pe site-ul propriu.

Parcurgând atât proiectul de lege, cât și avizul favorabil al CSM, nu putem trece peste faptul că, deși conform Constituției României, avem 3 puteri în stat (legislativă, executivă și judecătorească), în concret, puterea judecătorească va suferi o diminuare a capacității sale de control exercitată asupra celorlalte puteri, precum și a capacității sale de protejare a intereselor legitime, drepturilor și libertăților fundamentale.

Astfel, este natural pentru un profesionist al dreptului să își adreseze următoarele întrebări, toate prin raportare la modalitatea în care a fost reglementată restrângerea activității de judecată conform proiectului de lege:

  1. Reprezintă restrângerea activității de judecată o restrângere a exercițiului dreptului de acces la justiție?
  2. Restrângerea activității de judecată reprezintă o ingerință sau o derogare de la principiul liberului acces la justiție, prin raportare la art. 6 par. 1 CEDO și art. 15 CEDO? Este constituțională restrângerea activității de judecată în starea de alertă?
  3. În final, procedura instituită oferă suficiente garanții contra arbitrariului, respectiv textul proiectului de lege îndeplinește criteriile de claritate și previzibilitate pentru ca acesta să fie constituțional prin raportare la art. 1 alin. 3-5 din Constituția României?

Răspunsuri:

  1. Restrângerea activității de judecată reprezintă o restrângere a exercițiului dreptului de acces la justiție.

În cauza KUTIĆ v. CROAȚIA[4], Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit faptul că dreptul de acces la o instanță nu include numai dreptul de a iniția procedurile, ci și dreptul de a obține o soluție definitivă într-un termen rezonabil, ba chiar și dreptul de a obține executarea unei hotărâri.

De asemenea, se rețin în doctrină următoarele:

52. (…), accesul efectiv la justiție implică obligația pozitivă a statelor de a asigura în mod real posibilitatea oricărei persoane de a-și susține cauză în fața unui judecător. Cu alte cuvinte, statul nu numai că trebuie să asigure existența unei instanțe beneficiind de plină jurisdicție și a unei proceduri prin care aceasta să poată fi sesizată, ci are obligația ca, prin mijloace legislative ori administrative, să permită, în mod real, accesul oricărei persoane la serviciile instanțelor.”[5]

Prin urmare, dreptul de acces la o instanță se întinde până la momentul la care dreptul justițiabilului este restabilit, astfel încât restrângerea activității de judecată ar presupune nu numai o limitare a activității pe o perioadă de 14 zile, 28 zile sau chiar mai mult, ci efectele acestei măsuri s-ar perpetua pe o perioadă mult mai lungă de timp, cu impact direct asupra termenului rezonabil de soluționare a unei cauze.

Este indubitabil, astfel, că se impune analizarea mai departe a constituționalității și a respectării unui drept fundamental prin prisma prevederilor și jurisprudenței CEDO în ceea ce privește măsura de restrângere a activității de judecată.

  1. Restrângerea activității de judecată reprezintă o derogare de la principiul liberului acces la justiție, nu o ingerință. Nu este constituțională restrângerea activității de judecată în starea de alertă.

Diferența între o derogare și o ingerință este dată de faptul că, în timp ce ingerința este o limitare survenită în condiții normale ale unei societăți, aceasta fiind necesar a fi prevăzută de lege, să urmărească unul dintre scopurile clar prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și să fie necesară într-o societate democratică pentru atingerea scopului respectiv, derogarea este o limitare în stare de urgență, respectiv „în caz de război sau de alt pericol public ce amenință viața națiunii”, permițând-se adoptarea unor măsuri prin raportare la situația care le impune. Această din urmă situație trebuie notificată Secretarului General al Consiliului Europei, România îndeplinind această obligație atunci când a fost declarată, respectiv prelungită starea de urgență.

Starea de urgență este prevăzută de art. 93 din Constituția României în categoria măsurilor excepționale și atrage o suită de intervenții pe perioada instituirii ei prin decretul Președintelui României și încuviințării ei de către Parlamentul României.

Spre deosebire de starea de urgență, care este de rang constituțional, starea de alertă este o creație a legiuitorului parlamentar, care oferă chiar mai puține garanții față de respectarea drepturilor și libertăților fundamentale decât starea de urgență chiar și prin modul defectuos în care a fost reglementată. Starea de alertă nu se află sub protecția oferită de CEDO, pe când starea de urgență da.

Abia cu ocazia instituirii stării de urgență și notificarea acesteia am putea discuta despre posibilitatea restrângerii activității de judecată ca măsură derogatorie de la aplicabilitatea principiilor prevăzute de CEDO, dar niciodată ca simplă ingerință în actul de justiție.

De asemenea, în condițiile în care cele două puteri ale statului rămân să funcționeze la întreaga capacitate prevăzută de normele constituționale, cea de-a treia putere în stat ar putea ea să își limiteze activitatea, respectiv controlul asupra celorlalte două?

O a doua consecințã a normativizãrii constituționale a principiului separației puterilor în stat în forma colaborãrii lor este impunerea unor proceduri de control reciproc între puteri. Astfel, Curtea Constituționalã a decis cã „separația puterilor în stat nu înseamnã lipsa unui mecanism de control între puterile statului, dimpotrivã presupune existența unui control reciproc, precum și realizarea unui echilibru de forțe între acestea” (Decizia nr. 44/2006, M. Of. nr. 178 din 24 februarie 2006; Decizia nr. 637/2006,M. Of. nr. 914 din 9 noiembrie 2006). Realitatea contemporanã face însã controalele reciproce între legislativ și executiv ineficiente, centrul de greutate al controlului deplasându-se cãtre judecãtor. Acesta este competent sã controleze atât actele legislative, pe calea unui dublu control, cel de constituționalitate și cel de convenționalitate, cât și actele executivului și administrației, pe calea controlului de legalitate. Principiul presupune cã niciun organ nu scapã controlului. Cele trei «puteri» sunt deci pe poziție de egalitate juridicã. Nu existã o ierarhizare a funcțiilor statului. Dacã un organ devine necontrolabil, principiul separației și colaborãrii puterilor este încãlcat.”[6]

Dacă admitem că, totuși, în starea de urgență, ar putea exista posibilitatea de a restrânge activitatea de judecată, adică de a limita acțiunea unei puteri în stat, mai rămâne să răspundem la întrebarea nr. 3.

  1. Procedura prevăzută de proiectul de lege nu oferă suficiente garanții contra arbitrariului, fiind neconstituțional prin raportare la criteriile de claritate și previzibilitate.

Legea prin care se restrânge exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale trebuie să prevadă, în chiar conținutul său, norme care să permită analiza respectării tuturor principiilor prevăzute de art. 53 alin. 2 din Constituție, respectiv principiul necesității, proporționalității, nediscriminării și neatingerii existenței dreptului sau libertății pe care le restrânge.

Prin Decizia CCR nr. 498/2018 prevede următoarele:

50. Nu este îndeajuns ca protejarea datelor medicale să fie realizată printr-o legislație infralegală, Curtea, în numeroase cazuri, avertizând că actele de reglementare secundară, exempli gratia, hotărâri ale Guvernului, sunt oricum caracterizate printr-un grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate [a se vedea în acest sens Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, paragrafele 67 și 94, Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 47, sau Decizia nr. 61 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 30 martie 2017, paragraful 42]. Se observă că garanții pentru asigurarea dreptului constituțional prevăzut de art. 26 sunt cuprinse într-o hotărâre a Guvernului, însă o asemenea manieră de reglementare este total neadecvată, fragilizând, în mod nepermis, protecția constituțională a vieții intime, familiale și private. Practic, autoritatea administrativă poate oricând modifica standardele de garanții asociate acestui drept, prin emiterea unor acte administrative normative, cetățeanul/pacientul fiind astfel la bunul plac al autorității administrative. Or, o protecție adecvată a acestui drept este cea stabilită printr-o lege, ceea ce nu este cazul în speța de față. În consecință, textele criticate încalcă art. 26 din Constituție.”.

Analizând, spre exemplu, faptul că proiectul de lege nu instituie criterii clare față de care se dispune restrângerea activității de judecată, ci doar le enumeră generic, nu se poate afirma că acesta poate fi supus controlului de constituționalitate prin raportare la art. 53 alin. 2 din Constituția României, ci că se înscrie în cadrul determinat de jurisprudența bogată a CCR în categoria prevederilor lipsite de claritate și previzibilitate.

Ne putem imagina posibilitatea de a exista o practică neunitară privind aprecierea asupra necesității de a se restrânge activitatea de judecată, dar și cu privire la cauzele care vor rămâne de judecat, fiecare curte de apel având prerogativa să aprecieze în mod diferit și potrivit unor criterii lipsite de transparență.

De asemenea, dacă analizăm termenul în care o instanță își poate restrânge activitatea de judecată, observăm că acest termen doar în aparență poate fi considerat ca previzibil, în fapt putând exista prelungiri repetate care să conducă la restrângeri ale exercițiului dreptului de acces la justiție pe durate îndelungate, cu efecte grave asupra întregului sistem de justiție statală. Similar hotărârilor de guvern, alte acte administrative cu caracter normativ, prin care se prelungește pe durată nedeterminată starea de alertă.

Mai mult decât atât, însuși remediul de a apela la o instanță pentru a constata nelegalitatea unui asemenea act administrativ devine teoretic și iluzoriu, instanțele fiind chemate să-și cenzureze propriile acte administrative, dar fără a avea la dispoziție norme clare și previzibile.

În concluzie, prin raportare la răspunsurile oferite mai sus, apreciez că se impune analizarea cu rigurozitate a oportunității adoptării unui proiect de lege afectat de vicii de neconstituționalitate, neputând accepta în vreo împrejurare că „scopul scuză mijloacele” cu consecința instituirii unui precedent periculos pentru statul de drept.

[1] https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/11/LG-1.pdf?fbclid=IwAR3knl45JtrLk7vCpsahLp1gc7_eVfCRkQ8aubCcjKNrzDp-lw-LtgJuOUM. Link accesat la data de 19.11.2020.

[2] În cuprinsul proiectului sunt prevederi ce țin și de desfășurarea procedurii de judecată prin videoconferință, precum și ridicarea pragului pentru cererile de valoare redusă de la 10.000 lei la 50.000 lei.

[3] https://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2020/11/Hotarare-Plen-222_2020-11-18.pdf?fbclid=IwAR0CmHc58pVCnxPq3Rctbj9eIadQ7rW3QMRClEYinKhC8hrz8YUQgUa0_go. Link accesat la data de 19.11.2020.

[4] https://hudoc.echr.coe.int/eng?fbclid=IwAR3Wp_Jkx_6ijA2Pryn6BFWz9qeBlBN2s7Jhlz61cdtOigTqo-iR1oJI5Ls#{%22appno%22:[%2248778/99%22],%22itemid%22:[%22001-60174%22]}. Link accesat la data de 19.11.2020

[5] Radu Chiriță – „Paradigmele accesului la justiţie. cât de liber e accesul liber la justiţie?”, https://www.unbr.ro/publicam-articolul-intitulat-paradigmele-accesului-la-justitie-cat-de-liber-e-accesul-liber-la-justitie-reprodus-cu-acordul-autorului-lect-univ-dr-radu-chirita-facultatea-de-d/ Link accesat la data de 19.11.2020

[6] Dan Claudiu Dănișor, „Constituția României Comentată. Titlul I. Principii generale”, Edit. Universul Juridic, 2009, p. 99

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here