GUEST WRITER Avocat prof. univ. dr. Mihai Hotca: Despre imunitate, impredictibilitate şi coronavirusul SARS – COV-2

Motto: Formula mea pentru ceea ce este măreţ în oameni este amor fati (iubirea destinului – n.n.): să nu vrei să ai nimic altfel, nici înaintea ta, nici în urma ta, nici în întreaga veşnicie. Nu numai să ştii să suporţi ceea ce este necesar, şi cu atât mai puţin să‑l ascunzi – orice idealism este ipocrizia în faţa necesităţii –, ci să‑l iubeşti (F. Nietzsche, Ecce homo).

În august 2017 scriam despre viziunea lui N.N. Taleb referitoare la antifragilitate, calitate ce poate ajuta oamenii să facă față evenimentelor impredictibile sau dezordinii din societate[1]. Constat acum, după doi ani și jumătate, că Taleb este mai actual ca niciodată. Cele două cărți ale acestuia, care abordează în maniere diferite problema evenimentelor impredictibile, Lebăda Neagră și Antifragil, pot fi de folos celor care trec prin greutăți în aceste zile în care invizibilul dușman al omenirii –  coronavirusul SARS-CoV-2 – își face de cap în toată lumea, periclitând aproape întreaga omenire.

Marea dificultate a societății postmoderne, iar dacă vrem să fim obiectivi trebuie să spunem că a fost întotdeauna o problemă a oamenilor pe Pământ, este starea de ablepsie în raport cu pericolele grave, pe care aceștia nu le pot anticipa.

Mai mult, după ce evenimentele impredictibile se produc, oamenii manifestă stângăcie în ceea ce privește gestionarea corespunzătoare a riscurilor survenite. Crizele generate de evenimentele rare imprevizibile sunt de cele mai multe ori administrate lamentabil, cu greșeli și lipsă de dibăcie.

Pentru Taleb[2], Lebăda Neagră este starea de orbire a omului faţă de aleatoriu, adică în raport cu eveni­mentele rare cu impact deosebit asupra societăţii. Este vorba despre întâmplări sau evenimente pre­cum criza economico‑financiară din 2008, atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 sau pandemia de coronavirus 2020.

Metafora Lebăda Neagră este legată de cre­dinţa pe care oamenii au avut‑o, până la desco­perirea lebedelor negre în Australia, că toate lebe­dele sunt albe[3].

Ante factum, adică anterior survenirii unui eveniment foarte improbabil, însă cu impact deosebit în societate, oamenii nu‑l detectează de regulă printre evenimentele ma­jore posibile din viitor. Post factum, respectiv după ce evenimentul se produce, oamenii nu vor recunoaște această stare de orbire și vor născoci explicaţii referitoare la existența și cauzele evenimentului produs.

Plecând de la incapacitatea oamenilor de a prefigura sau prezice evenimente majore izolate, Taleb consideră că aceștia sunt neputincioşi să anticipeze cursul istoriei, cu toate că ei pozează sau se comportă ca şi cum ar putea să o facă, întocmind chiar prognoze, dar care nu se confirmă mai niciodată.

Fără a fi lipsit de deferenţă faţă de ştiinţele sociale, Taleb ajunge la concluzia că aproape nicio descoperire sau tehnologie nu au apărut în urma proiectării şi planificării, toate fiind Lebede Negre (fiind întâmplătoare).

Se pare că oamenii sunt construiţi pentru a percepe fapte şi mai puţin pentru gândire sau introspecţie. Respectăm mai mult pe cei care provoacă şi câştigă un război şi mai puţin pe cei care previn un astfel de conflict, pe care-i uităm numaidecât sau pur și simplu îi considerăm irelevanți. Mintea omului este adormită în contact cu istoria, oamenii având iluzia înţe­legerii acesteia, probabil din cauza distorsiunii retro­spective şi a evaluării exagerate a infor­ma­ţiilor factuale. Într-adevăr, istoria arată mult mai bine în manualele de specialitate comparativ cu realitatea evenimentelor. Faptele de succes se imprimă mai bine în mintea oamenilor decât cele precare sau nesemnificative. Cei care câştigă iau, de regulă, totul! În acest context, Taleb foloseşte sintagma dovadă tăcută. Cei care nu au succes, din păcate, deşi întruneau aceleaşi condiţii ca şi cei care au avut parte de glorie, sunt ocoliţi sau ignoraţi de istorie şi de memoria colectivă.

Taleb demonstrează că improbabilul, impre­vizibilul sau nesiguranţa sunt utile, dezirabile şi chiar necesare, pentru că optimizează orice sis­tem. Spre exemplu, el este de părere că organismul uman are de câş­tigat dacă este supus ocazional la stres şi tensiune.

Trăim într‑o lume pe care nu o înţelegem, dominată de Lebedele Negre şi de obsesia umană pentru predictibil şi siguranţă. Soluţia lui Taleb la această problemă fundamentală este antifra­gili­tatea, adică trecerea omului prin evenimente şi rămânerea nevătămat la încetarea acestora.

Antifragilitatea este cali­tatea ce creşte rezistența (robustețea, reziliența, imunitatea) oamenilor care fac faţă evenimentelor impredictibile sau impro­babile[4].

Omul trecut ocazional prin greutăţi este ca fierul trecut prin procesul călirii, în timp ce omul ferit de orice încercări, precum şi omul supus continuu efectelor nocive ce‑i for­ţează limitele nu devine mai rezis­tent, ci mai fragil[5].

Cu privire la modalitățile de creștere a rezistenței la evenimente impredictibile, Taleb ne spune: „Cunoaşterea prin încercări şi greşeli va fi întotdeauna superioară cunoaşterii academice de „laborator”, iar organismele călite în focul provocărilor vor fi mai puternice decât acelea dezvoltate sub un „clopot de sticlă”.

Iar Nietzsche a spus: „Ce nu mă omoară mă face mai puternic”.

Atât anterior lui Nietzsche, cât şi după el, oamenii au căutat permanent modalităţi prin care să‑şi crească rezistenţa la factori nocivi, contra pericolelor sau împotriva evenimentelor imprevizibile (riscuri).

Hormeza, homeoterapia şi vaccinarea, cu ele­men­tele lor specifice, sunt fiecare asemenea metode sau încercări de sporire a capacităţii umane în scopul prevenirii şi combaterii efectelor produse de agenţii nocivi sau vătămători (boli, pericole sau riscuri de survenire a unor împrejurări impre­dictibile).

Hormeza este procesul prin care expunerea organismului la factori dăunători, dar în doze mici (nu neglijabile), eventual mărite progresiv, deter­mină creşterea capacităţii organismului de a rezista efectelor nocive ale factorilor respectivi.

Homeoterapia este o metodă terapeutică ce constă în administrarea în doze foarte mici (aproape neglijabile) a substanţelor care, în can­tităţi mari, ar putea provoca unui om sănătos o afecţiune analoagă cu aceea care este combătută.

Vaccinarea este operaţiunea prin care anu­mite produse biologice preparate din germeni pato­geni sau din secreţii microbiene sunt admi­nistrate oamenilor sau animalelor în scop pre­ventiv (pentru a căpăta imunitate împotriva bolilor infecţioase) sau curativ.

Între cele trei procedee – hormeză, homeo­te­rapie şi vaccinare – există o relaţie foarte strânsă, întrucât toate au acelaşi scop, imunizarea, adică dobândirea robusteţii sau antifragilităţii organis­mului.

În ce constă legătura între hormeză, homeo­terapie şi vaccinare, pe de o parte, şi cunoscuta maximă ce nu te omoară te face mai puternic, pe de altă parte?

Butada lui Nietzsche – ce nu mă omoară mă face mai puternic – constituie, foarte probabil, ideea pe care s‑au bazat şi cei care au făcut primele încercări ale hormezei, homeoterapiei sau vaccinării. Aceştia, la fel ca Nietzsche, observaseră că fierul călit este mai puternic, că cei care rezistă mai bine la frig sau la căldură au fost anterior expuşi la aceste intemperii, cei care au capacităţi fizice superioare au făcut antrenamente etc. În esenţă, au constatat că, prin supunerea repetată, eventual progresivă, dar controlată, la factori nocivi sau la riscuri, organismul uman capătă imunitate la boli, la riscuri sau la evenimente imprevizibile.

În raport cu anumite boli sau riscuri, orga­nismul uman este fragil, iar în raport cu altele este robust sau chiar imun (antifragil). Imunizarea se realizează diferit, în funcţie de natura peri­colului sau riscului. Astfel, dacă este vorba despre boli sau riscuri mari iminente, pe care nu le poate combate prin hormeză, homeopatie sau vaccinare, atitudinea potrivită a oricărui om nu este con­fruntarea cu aceste evenimente, ci evitarea lor.

Omul nu poate fi imun la toate evenimentele cu efect nociv, dar poate fi robust faţă de unele dintre acestea, iar în raport cu altele poate să fie antifragil.

Pentru a fi pe aceeaşi lungime de undă cu cititorul, reproducem exemplul lui Taleb, care, în scopul sublinierii caracterului relativ al robusteţii sau antifragilităţii, arată: „Un boxer poate fi robust, vânjos, când vine vorba de condiţia lui fizică, şi poate deveni din ce în ce mai bun de la o luptă la alta, însă poate să fie fragil din punct de vedere emoţional şi să izbucnească în lacrimi dacă este părăsit de iubită[6].

Creşterea imunităţii umane se bazează pe încercări, expunere la doze mici de stres sau expunere ocazională uşoară la factori nocivi. Aceasta constă, în fapt, în robusteţe sau anti­fragilitate. Imunizarea prin călire, în modalităţile anterior reproduse, se referă însă numai la o parte dintre factorii nocivi. Pentru ceilalţi agenţi de risc, precum sunt evenimentele impredictibile şi bolile netratabile, imunizarea ar trebui să constea în arta prevenirii sau evitării lor.

În concluzie, factorii nocivi pot fi neutralizaţi fie prin robusteţe, fie prin antifragilitate, adică prin sporirea imunităţii, dar cei cu efecte probabile nocive este bine să fie evitați.

Un factor cu efect negativ impredictibil, care poate fi și trebuie ocolit este coronavirusul SARS – CoV-2.

În viață și în sport, nu toate confruntările trebuie să aibă loc, astfel că nici întâlnirea cu SARS – CoV-2 nu trebuie neapărat să survină.

Așadar, haideți să ne protejăm! Noi suntem mai inteligenți decât el.

[1] A se vedea articolul Cum ne creștem robustețea, față de Lebedele Negre, prin antifragilitate. Viziunea lui Taleb, publicat pe htcp.eu. Acest eseu a fost publicat și în cartea Viața prin ochii unui avocat, Ed. Universul Juridic, București, 2018. În ediția a 2-a a acestei cărți eseul a fost redenumit Cum ne creştem reziliența, faţă de Lebedele Negre, prin antifragilitate. Viziunea lui Taleb.

[2] Nassim Nicholas Taleb este autorul cărţii Lebăda Neagră (Ed. Curtea Veche), considerată de revista The Sunday Times ca fiind una dintre cele mai influente douăsprezece cărţi apă­rute după Al Doilea Război Mondial. Devenit filosof, din agent de bursă şi analist al riscului, Taleb, care a fost om de afaceri, eseist şi cercetător, este un gânditor contemporan original. În prezent, N. Taleb este profesor de Ingineria Riscului la Insti­tutul Politehnic al Universităţii New York.

[3] În opera Lebăda Neagră, tărâmul Lebedelor Negre este denumit de către Taleb Extremistan (alcă­tuit din evenimente rare, imprevizibile şi cu impact major), iar tărâmul Lebedelor Albe este numit Mediocristan (alcătuit din toate eveni­men­tele predictibile care se produc).

[4] Pentru acest subiect, a se vedea N.N. Taleb, Antifragil, Ed. Curtea Veche, Bucureşti.

[5] Pentru analiza modalităților de creștere a imunității, a se vedea M.A. Hotca, Cugetările unui jurist, ed. A 2-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020.

[6] Antifragil, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2014, p. 35.

Sursa: htcp.eu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here