Autor: Alina Timofti, Tax Partner, NNDKP Legal & Tax
Cum ne păstrăm identitatea?
Ar fi mult mai confortabil să ne aflăm deja la o șuetă cu prietenii sau colegii de breaslă și să dezbatem despre pandemia care a trecut, efectele acesteia asupra profesiei și pieței de servicii juridice și de consultanță fiscală. Din păcate, pare că acel moment este departe și suntem încă în postura de a face predicții, aspect care a atras dintotdeauna riscul unor aprecieri care nu au fost confirmate integral de realitatea ulterioară. Astfel, în acest moment putem doar să emitem cel mult o serie de considerații generale referitoare la „afecțiunea” suferită de piața avocaturii și a serviciilor de consultanță fiscală ca urmare a pandemiei încă în desfășurare.
Este de domeniul vizibilului că piața nu poate fi descrisă ca efervescentă în această perioadă, nu numai în ceea ce privește tranzacțiile care presupun implicarea avocaților și consultanților, dar și în privința nevoii de asistență, generată de operațiunile curente ale pieței. Prin natura lor, profesiile de avocat și de consultant fiscal sunt intrinsec legate de client și nevoile acestuia. Piața avocaturii are în mod categoric același ritm cu întreaga economie în ansamblu. Avocatura și consultanța fiscală nu sunt domenii care să se distingă prin ritm diferit de ansamblul economiei, cum ar putea de exemplu, să fie zona de digitalizare.
Există în mod firesc, unele domenii cum ar fi dreptul muncii, partea de renegocieri contractuale în zona de imobiliare, aplicarea facilităților fiscale specifice perioadei pe care o parcurgem, etc. pentru care cererea a înregistrat trenduri ascendente. Prin urmare, casele de avocatură, care au structuri complexe și complete, precum NNDKP, reușesc să mențină o activitate relativ stabilă.
Deși nu ne găsim în această poziție, la prima vedere ar putea să pară că firmele de avocatură de nișă sunt mai flexibile. Cu toate acestea, într-o astfel de perioadă cred că tipul acesta de organizații pot întâmpina greutăți mai mari prin comparație cu o companie care poate oferi clienților întreaga paletă de competențe juridice.
Un alt aspect care în mod categoric este relevant pentru acest an este munca de acasă. Datorită nevoii de confidențialitate sporită și complexității aspectelor tehnice implicate, avocatura înseamnă în mod tradițional, interacțiune directă cu clienții. În egală măsură însă, o condiție a unei dezvoltări și funcționări la parametrii de profesionalism ridicați o reprezintă posibilitatea de interacțiune directă și permanentă între colegii din echipe. Ori lipsa acesteia poate fi de natură să impieteze asupra acestei evoluții, în special în ceea ce privește colegii tineri aflați în permanentă formare. Lipsa contactului direct cu avocații și consultanții experimentați, cu acei colegi considerați „modele” pentru cei tineri, riscă să îi afecteze pe aceștia din urmă mult mai mult decât ne putem acum imagina. Pandemia a produs o adevărată revoluție în această privință și a impus o cerință de adaptare mult mai accelerată decât în alte domenii de activitate. Avantajul caselor de avocatură care sunt într-un proces continuu de evoluție, așa cum suntem și noi, este acela că în general ele dețineau deja resurse tehnologice care au permis trecerea rapidă la noile metode de lucru. Ceea ce a trebuit adaptat din mers a fost preferința pentru utilizarea aproape exclusivă a acestor metode de lucru impuse de distanțarea fizică.
Atunci când se încearcă o evaluare a impactului noului mod de lucru asupra pieței avocaturii și consultanței trebuie avute în vedere o serie întreagă de întrebări. Sunt afectate eficiența și interacțiunea cu clienții? Cum ne cunoaștem clienții, cum ajung clienții să ne cunoască pe noi, nu doar din punct de vedere tehnic? Reprezintă lucratul de acasă un avantaj sau un dezavantaj? Pentru cine și în ce fel? Mai poate fi păstrată identitatea unei companii sub noua abordare? Acestea sunt câteva dintre întrebările care îmi vin în minte imediat, dar foarte probabil timpul va cristaliza și altele, de impact.
În ceea ce privește eficiența și interacțiunea cu clienții, este dovedit deja că nu există un impact semnificativ. Lucrurile se desfășoară oarecum firesc, în ciuda preferinței pentru întâlniri directe pe care am menționat-o anterior. Casele de avocatură dispun de resurse umane cu grad înalt și real de profesionalism și prin urmare cu competențe tehnice de adaptabilitate sporite.
Însă, trebuie să înțelegem și să acceptăm că este posibil ca lucratul de acasă să devină formula preferată de unele dintre părțile implicate, dacă nu a devenit deja. Și fiecare din actorii pieței trebuie să trateze acest lucru ca atare. Observăm semnale destul de vizibile că angajații și colaboratorii percep această modalitate de prestare a activității ca pe o facilitate. Iar teoria aplicabilă resurselor umane este aceea că este ușor să oferi o facilitate, dar este mai greu să o iei înapoi, chiar dacă vorbim de un domeniu eminamente privat. Nu mă pot pronunța dacă aceasta este sau nu o percepție greșită, dar este cert că pentru piața avocaturii va implica revizuirea unor așteptări atât la nivel de angajat, cât și la nivel de angajator.
În orice caz, o sarcină extrem de dificilă va reveni caselor de avocatură în a-și păstra identitatea de brand în condițiile de distanțare fizică prelungită. E știut faptul că profesia de avocat este una care generează așteptări ridicate la nivelul pieței în ceea ce privește competențele tehnice. În același timp, identitatea incumbă nu numai competențe tehnice, ci un ansamblu de elemente care sunt generate și de modul în care interacționează avocații și consultanții între ei, cum percep umbrela identității sub care lucrează și respectiv cum transmit aceasta percepție în exterior. Vom vedea cum va reuși piața să înfrunte această provocare, una dintre cele mai mari, pe care le aduce pandemia.
