JGV și Asociații, societatea de avocatură specializată în recuperarea de daune ca urmare a accidentelor rutiere, denunță discriminarea acordării daunelor morale și materiale pe criterii de vârstă. Avocații specializați în recuperarea de daune invocă o decizie CEDO pronunțată anul trecut în cazul Deaconu împotriva României. Este vorba despre decizia instanțelor de a acorda despăgubiri morale în cuantum diferit reclamanților ce au același grad de rudenie cu victima, singurul criteriu de departajare invocat de instanțele din țară fiind vârsta. Această practică a fost considerată discriminatorie și a fost respinsă categoric de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Hotărârea a fost pronunțată în ianuarie anul trecut și publicată în Monitorul Oficial al României în octombrie 2019.
Despăgubiri discriminatorii atacate în instanțele europene
Nu este singurul proces pierdut de România la CEDO, pentru încălcarea de către instanțele naționale a drepturilor justițiabililor, din cauza neadministrării probatoriului, ceea ce duce la discriminare și inechitate.
În iulie Curtea de Apel București a schimbat sentința penală în cazul rudelor de gradul întâi al unei victime decedate într-un accident rutier. Mai exact, mama și fiica celui decedat au primit sume diferite, ca despăgubiri morale în urma pierderii emoționale suferite. Printre motivele invocate se numără și criteriul vârstă.
Cristina Roșca, avocat JGV și Asociații
Într-un alt dosar – este vorba despre o cauză soluționată definitiv atât pe latura civilă, cât și pe latura penală – copiii victimei au primit daune morale în cuantum diferit, criteriul fiind exclusiv vârsta. Astfel fiicei victimei i-au fost acordate daune morale mai mici întrucât este majoră, în raport cu fratele său care este cu 4 ani mai mic și se presupune că avea mai mare nevoie de suportul părintelui decedat. Nu s-a ținut însă cont de trauma suferită de fiică, aceasta aflându-se în mașină în momentul accidentului. Să asiști neputincios la decesul mamei este o trauma severă, greu de gestionat indiferent de vârstă.
Elementele și criteriile pe baza cărora se estimează sau cuantifică intensitatea și gravitatea prejudiciului au fost stabilite de către instanțele de judecată de-a lungul timpului. Acestea constau în valoarea lezată, pierderea șansei la viață, vârsta victimei și nu vârsta copiilor victimei. De multe ori motivările instanțelor sunt legate de vârsta celor care beneficiază de despăgubiri ori corect este să se țină cont de vârsta victimei. În caz contract vom întâlni tot mai des motivări de genul: Având în vedere vârsta fragedă a fiului, apreciem că nu are reprezentarea a ceea ce înseamnă pierderea mamei. În cazul fiicei majore (cu 4 ani mai mare decât fratele său), dată fiind vârsta apreciem o capacitate mai mare de gestionare a traumei cauzate de pierderea mamei și astfel daunele morale vor fi într-un cuantum mai mic. Consider că astfel de motivări, care se orientează strict pe vârsta celor care trebuie să beneficieze de despăgubiri și care au același grad de rudenie cu victima sunt injuste. Modul de gestionare excelent sau deficitar nu are la bază vârsta, ci maturitatea emoțională, personalitatea fiecăruia.
,,În majoritatea țărilor democratice, există legi împotriva discriminării, iar egalitatea de tratament este în general garantată de Constituție. Cu toate acestea, fenomenele de discriminare există și în absența unor legi pro-discriminare și împotriva eforturilor legislative de combatere a fenomenului.
Printre cele mai frecvente fenomene de discriminare se află: discriminarea pe criterii de vârstă, de avere, de convingeri politice, de naționalitate, de rasă, de sex, de religie, de orientare sexuală.”
Diana Cotuna, avocat coordonator JGV și Asociații
Încălcarea de către instanța națională a drepturilor fundamentale ale justițiabililor, izvorâtă din neanalizarea suficientă a probelor de către instanța de control, nu este una singulară, în cazul Deaconu vs. România. S-a constatat, în mai multe rânduri, omisiunea audierii de către curțile de apel din România a persoanelor vătămate, refuzul administrării de probe noi, nefundamentarea concluziilor pe probe științifice, precum și rapoarte de evaluare psihologică ori expertize, care dovedesc starea psihică a reclamanților, repere necesare pentru compensarea prejudiciului moral.”
Dacă analizăm considerentele deciziei Deaconu împotriva României, este de observat că Romania este condamnată pentru încălcarea art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
În concret, dreptul la despăgubiri, în înțelesul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, privit ca ,,drept la un bun,, a fost încălcat din cauza aprecierii de către instanța de apel din România că reclamanții nu au avut o vârstă care să le permită conștientizarea decesului surorii lor mai mici. Curtea subliniază însă că instanța națională a ajuns la aceasta concluzie pe baza declarației unui singur martor, fără să fi audiat niciuna din părțile vătămate și fără să fi avut în vedere rapoarte de evaluare ori expertize psihologice.
Înțelegem să supunem atenției justițiabililor și hotărârea pronunțată în cauza Antohi împotriva României, practica recentă, tot din anul 2019. În considerentele hotărârii, CEDO a statuat că ,,judecătorii curții de apel au respins plângerea formulata de reclamant cu privire la faptul că judecătorul unic al primei instanțe nu a audiat in mod direct martorii din dosar, precum și cererile sale motivate de a obține audierea directă de către instanța de apel cel puțin a unora dintre martori”.
Diana Cotuna, avocat coordonator JGV și Asociații
Instanța de apel a reținut, în principal, că reclamantul a avut ocazia de a se apăra prin prezentarea de probe în fața judecătorului unic al primei instanțe, și că neascultarea directă a martorilor a fost compensată de prezența la dosar, printre altele, a altor probe testimoniale, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil.
O altă decizie, deloc lipsită de importanță, este Hotărârea CEDO în cauza Cutean împotriva României, pronunțată în 2014, în considerentele căreia ,,Curtea constata că schimbarea completului de judecată la instanța de fond și faptul că instanțele de apel și recurs nu l-au ascultat pe reclamant și pe martori echivalează cu privarea reclamantului de dreptul la un proces echitabil.
Raportându-ne la jurisprudența Curții mai sus amintită, considerăm că instanțele naționale trebuie să aprecieze prejudiciul moral pe baza probatoriului administrat. Opinăm că o hotărâre a unei instanțe de judecată, fie ea prima instanță sau instanța de apel, trebuie să aibă la bază un probatoriu administrat nemijlocit în fața acesteia, fiind exclusă reaprecierea daunelor morale doar pe baza probelor administrate de alt judecător sau de instanța inferioară, când discutăm de judecata în căile de atac.
Întrucât acordarea daunelor morale, în legislația naționala, este condiționată de proba prejudiciului nepatrimonial, a suferinței fizice ori psihice cauzate reclamantului, legalitatea unei soluții în această materie presupune în mod necesar o percepție proprie a judecătorului asupra stării de fapt deduse judecății, care îi poate forma convingerea ca pretențiile sunt sau nu întemeiate.
În ultima perioadă, nu de puține ori am remarcat reticența instanțelor de a administra un probatoriu complex în astfel de cauze. Avem în vedere, mai exact depoziții ale mai multor martori ori ascultarea persoanelor vătămate de către judecătorul din prima instanță ori de a readministra sau suplimenta probatoriul de către instanța de apel.
Apreciez că este necesara o reorientare a magistraților, care în cadrul procedurii naționale ar trebui să se aplece asupra probatoriului, având ca finalitate pronunțarea unor soluții legale si temeinice, care să nu încalce drepturile justițiabililor la un proces echitabil.”
