Ministerul Justitiei invita avocatii sa ia parte la actiunile de educatie juridica in unitatile de invatamant preuniversitar.
Intr-o adresa transmisa presedintelui Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, avocatul Gheorghe Florea, secretarul de stat din cadrul Ministerului Justitiei, Marieta Safta, precizeaza ca actiunile de educatie juridica in scoli si licee se vor desfasura in perioada 8-12 octombrie 2018, in cadrul acestora putand sa participe experti voluntari in domeniul juridic.
In acest sens, secretarul de stat al MJ Marieta Safta i-a transmis presedintelui UNBR lista cu datele de contact ale inspectoratelor scolare unde urmeaza sa fie desfasurate activitatile de educatie juridica, iar avocatii voluntari care doresc sa participe la aceste actiuni vor putea sa confirme prezenta in perioada 10-14 septembrie 2018.