Avocat specializat în drepturile omului condamnat la închisoare

Un tribunal din Tianjin (nordul Chinei) l-a condamnat luni la patru ani şi jumătate de închisoare pe avocatul chinez specializat în drepturile omului Wang Quanzhang, pentru subminarea puterii de stat, transmite Reuters.

Instanţa a anunţat online sentinţa în procesul lui Wang, desfăşurat în decembrie şi considerat de unele grupuri de apărători ai drepturilor omului drept o farsă. După ce Wang a fost audiat pe 26 decembrie, Organizaţia Naţiunilor Unite a cerut Chinei să îi respecte drepturile procesuale şi a apreciat că există „preocupări serioase privind drepturile omului” legate de instrumentarea cazului.

În faţa tribunalului, Wang şi-a concediat avocatul desemnat din oficiu, susţine soţia sa, Li Wenzu, care nu a putut asista la proces, fiind împiedicată de poliţişti şi agenţi de securitate să îşi părăsească domiciliul. În ultimii ani, ea a susţinut cauza disidentului – s-a ras în cap, a înaintat aproape săptămânal petiţii Curţii Supreme şi a protestat printr-un marş de 100 de kilometri de la Beijing la Tianjin.

Reuters nu a fost în măsură să precizeze dacă Wang s-a apărat singur şi dacă va face apel. Cazul său a fost înconjurat de secret şi marcat de incertitudini, apreciază agenţia. Nici Li, nici cei şapte avocaţi angajaţi de ea nu au primit dreptul de a-l contacta. Autorităţile i-au interzis dreptul de practică unuia din avocaţi, apoi l-au arestat, iar acum îl anchetează pentru incitare la subversiune. Diplomaţii occidentali şi jurnaliştii străini nu au fost primiţi în instanţă, în ziua procesului.

Wang, dispărut din august 2015, s-a implicat în cazuri considerate sensibile de autorităţile de la Beijing, cum ar fi acuzaţiile de folosire a torturii de către poliţie. El i-a apărat pe unii membri ai mişcării spirituale Falun Gong. Într-un rechizitoriu împotriva sa, în 2017, s-a reţinut că el „a fost influenţat de multă vreme de către forţe anti-chineze infiltrate”, că a fost pregătit de grupuri străine şi a acceptat finanţare din partea acestora