Andrei Iancu, director al Oficiului pentru Brevete și Mărci al SUA și principal consilier în domeniu al lui Trump, vine la București

Andrei Iancu, Subsecretar al Comerţului pentru proprietate intelectuală şi director al Oficiului pentru Brevete şi Mărci din SUA, funcţionarul de origine română cu cel mai înalt grad din Guvernul SUA, se va afla în perioada următoare la Bucureşti pentru a discuta despre drepturile de proprietate intelectuală şi impactul negativ pe care nerespectarea acestora îl are asupra economiei, anunţă Ambasada SUA la Bucureşti.

Andrei Iancu a fost confirmat în funcţie în februarie 2018.

La momentul nominalizării, Iancu era partener la casa de avocatură Irell & Manella LLP, fiind specializat în dosare privind proprietatea intelectuală în numeroase domenii, precum cel al dispozitivelor medicale, IT, telefonie, emisii TV, sisteme de jocuri sau periferice pentru computere.

Unul dintre cele mai celebre cazuri ale sale a fost cel în care a reprezentat TiVo în procese privind tehnologia sa DVR. Activitatea sa a permis înţelegeri în afara instanţei de peste 1,6 miliarde de dolari, încasate de TiVo de la companii precum AT&T, Verizon, Microsoft, Motorola sau Cisco.

Compania la care lucrea Iancu l-a reprezentat la un moment dat pe Donald Trump, împreună cu Mark Burnett Productions şi NBC Universal într-un dosar privind drepturile de autor asupra show-ului de televiziune “Ucenicul”, conform The Hill.

El a pledat la Oficiul pentru brevete şi mărci înregistrate, la tribunal de district, precum şi la Curtea de Appel federală.

Iancu, născut în România, a publicat lucrări, a ţinut discursuri privind proprietatea intelectuală şi a predat Drept la UCLA.

Casa Albă a notat că, înainte de a deveni avocat, el a absolvit inginerie spaţială la UCLA şi a lucrat ca inginer la Hughes Aircraft. În acea perioadă, el a primit mai multe premii pentru inovaţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here