Fenomenul
În noua reglementare prevăzută de Legea 132/2017 şi Norma ASF 20/2017, societăţile de asigurări RCA se confruntă cu un nou fenomen de fraudă în asigurări, prin supraevaluarea despăgubirilor solicitate pentru lipsa de folosinţă.
Pionierii acestui fenomen sunt unităţile de reparaţii auto şi societăţile rent a car, care sub sloganul – maşina la schimb pe perioada reparaţiei pentru persoanele prejudiciate prin accidente auto – ticluiesc cu persoana prejudiciată, un contract de închiriere cu un preţ supraevaluat pe zi de închririere auto şi totodată, un contract de cesiune de creanţă, fără intenţia de plată a preţului închirierii de către persoana prejudiciată, cu scopul recuperării despăgubirii supraevaluate de la asiguratorul RCA.
Astfel apreciem că pretenţiile de despăgubire pentru lipsa de folosinţă, solicitate de aceşti cesionari unităţii service auto sau societăţii de rent a car , nu reprezintă un prejudiciu în patrimoniul persoanei păgubite şi nu este prejudiciul real conform legii, ci sunt pretenţii proprii ale acestora, susţinute cu înscrisuri emise pro causa, cu scopul ilicit de fraudare a Asiguratorului.
Temeiul legal
Potrivit art. 25 din Norma ASF 20/2017 – „(1) Prejudiciile reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a acestuia, sunt stabilite: a) pe baza documentelor justificative din care rezultă costurile de înlocuire temporară a vehiculului avariat cu un vehicul de o clasă similară ori inferioară, închiriat de la entități autorizate cu acest obiect de activitate; sau b) pe baza documentelor justificative din care rezultă costurile privind transportul zilnic suportate de către persoana prejudiciată, fără ca acestea să poată depăși costurile prevăzute la lit. a).
- Perioada maximă pentru calcularea lipsei de folosință este: a) perioada de indisponibilitate a utilizării vehiculului avariat ca urmare a stării tehnice, inclusiv în situația în care asigurătorul RCA efectuează cercetări suplimentare, și se calculează de la momentul efectuării constatării avariilor și introducerii vehiculului în reparație; b) perioada cuprinsă între data constatării avariilor și data înaintării ofertei de despăgubire, în situația daunei totale economice.
- Neefectuarea constatării din culpa asigurătorului RCA, în termenul prevăzut la art. 18 alin. (4), îndreptățește persoana prejudiciată să solicite plata despăgubirii pentru lipsa de folosință, din momentul depășirii termenului de constatare până la data efectuării acesteia.
- În cazul reparației vehiculului avariat, perioada maximă de indisponibilitate reprezintă timpul normal de reparație transformat în zile de lucru prin împărțirea la patru a timpului normat de reparație, la care se adaugă orice întârziere nejustificată cauzată de către asigurătorul RCA.
Condiţiile legale
În această regulă, temeinicia dreptului la despăgubire pentru lipsa de folosinţă, trebuie analizată sub aspectul clasei auto închiriat şi al perioadei pentru care se solicită lipsa de folosință, care se calculează prin raportare la orele de manoperă necesare reparației și momentul introducerii vehiculului în reparație, moment de la care se calculează această perioadă, conform art. 25 din Norma ASF 20/2017.
Dreptul invocat în baza unui contract de închiriere, nu presupune şi obligaţia corelativă de facto a Asiguratorului, acest drept contractual ce reprezintă zile de închiriere, fiind opozabil Asiguratorului numai sub condiţia dovedirii acestor condiţii legale, respectiv clasa auto şi momentul introducerii vehiculului în reparaţie, de la acest moment justificându-se dreptul persoanei prejudiciate de a închiria un autovehicul şi implicit dreptul la despăgubire.
Astfel, indiferent de clauzele Contractului de închiriere auto, dreptul pentru lipsa de folosinţă şi respectiv obligaţia corelativă a Asiguratorului, trebuie apreciate conform legii.
Întinderea dreptului la despăgubire pentru lipsa de folosinţă, este stabilită de Asigurator conform preţurilor de referinţă pentru prejudiciile dovedite conform art.11 din Legea 132/2017.
Principiul legal de acordare a despăgubirii pentru lipsa de folosinţă, trebuie să respecte precizările legii speciale, echitatea şi buna credinţă ca regulă de drept comun, în caz contrar despăgubirea putând fi limitată şi prin aplicarea art. 1.534 Cod civil – (2) Debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minimă diligență”
Abuzul de drept
Abuzul de drept este definit prin art.15 Cod civil – „Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei credinţe.”
Astfel orice formă de exercitare a unui drept, în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul, într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe, prin deturnarea dreptului de la finalitatea sa economică și socială, adică de la limitele sale normale, conturează abuzul de drept.
Elementele abuzului de drept pentru acest fenomen, au în vedere analiza clauzelor, forma ad validitatem a Contractului de cesiune şi data încheierii acestuia, raportat la data Contractului de închiriere auto, din analiza clauzelor şi datei încheierii acestora, putându-se constata dacă părţile raportului de închiriere au avut intenţia de plată a preţului închirierii, sau dacă aceste acte au fost emise cu scop ilicit pentru fraudă în asigurări.
Abuzul de drept prin supraevaluarea dreptului la despăgubire pentru lipsa de folosinţă, se constată atât în temeiul dispoziţiilor speciale ale Legii 38/2003-privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, care impun plata anticipată a serviciului de închiriere, cât şi potrivit prevederilor Codului civil , referitor la forma legală a contractului de cesiune, cauza ilicită şi preţ neserios.
Dispoziţiile speciale ale Legii 38/2003 care impun plata anticipată a serviciului de închiriere, derogă de la dispoziţiile generale ale art.1493 Cod civil, nefiind legală plata prin cesiunea de creanţă în locul executării plătii preţului.
Faţă de această dispoziţie imperativă, se constată cauza ilicită a cesiunii întrucât cesionarul societatea de rent a car, pentru a eluda evident prevederile Legii 38/2003, parafează o cesiune de creanţă simulată, în general şi fără respectarea formei legale ad validitatem, ca mecanism ilicit pentru preluarea unei creanţe urmare a cuantificării lipsei de folosinţă chiar de către aşa numitul cesionar printr-un Contract de închiriere emis evident pro causa.
Astfel, nu trebuie ignorat că raportul juridic de cesiune încheiat pro causa, adică pentru o cauză ilicită, nu este opozabil Asiguratorului, faţă de dispoziţiile art.1235-1237 Cod civil, nici sub aspectul formal ad validitatem reglementat de art. 1.567 Cod civil şi nici al întinderii prejudiciului prin evaluarea lipsei de folosinţă.
Pentru stabilirea întinderii prejudiciului, se impune şi analiza preţului, putându-se constata că preţul închirierii este fictiv şi stabilit de părţile contractului de închiriere şi ale contractului de cesiune, fără intenţia de a fi plătit, fapt ce face nedovedit şi inopozabil acest preţ faţă de Asigurator, în temeiul art.1665 raportat la art.1780 Cod civil.
În concluzie, contractul de cesiune pentru o cauză ilicită nu face dovada dobândirii legitime a creanţei, iar cuantumul creanţei evaluată fictiv prin documente pro causa, dovedeşte abuzul de drept, aspecte ce trebuie sancţionate de către instanţele de judecată.
Consecinţe
Echilibrul între drepturile și obligațiile părților în acest raport de asigurare-despăgubire, trebuie să aibă în vedere respectarea legii privind evaluarea corectă a despăgubirii, pentru repararea prejudiciului real.
Apreciem că necenzurarea acestui fenomen de către instanţele de judecată, prin ignorarea acestui fenomen şi analiza de drept superficială, poate forma o jurisprudenţă contrară legii, bunei credinţe şi echităţii în evaluarea despăgubirilor, care riscă să producă grave probleme sistemului de asigurări RCA cu consecinţe negative asupra tuturor asiguraţilor, prin creşterea ratei daunei şi implicit a primelor de asigurare.
