Stratulat Albulescu își consolidează departamentul de drept Bancar și Financiar prin cooptarea lui Cristian Vlaicu, în calitate de partener și coordonator al ariei de practică

Cristian Vlaicu s-a alăturat echipei Stratulat Albulescu în data de 12 octombrie 2020. Înainte de a ni se alătura, Cristian a coordonat departamentele de Drept Bancar și Financiar din cadrul Wolf Theiss și DLA Piper. De asemenea, el a deținut anterior și poziția de consilier juridic senior în cadrul mai multor bănci din România, precum ING și Raiffeisen Bank.

Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul bancar și financiar, Cristian asistă atât creditori, cât și debitori, în ultimii ani fiind implicat în consilierea băncilor și a instituțiilor financiare internaționale cu privire la o serie de tranzacții inovatoare în regiunea Europei Centrale și de Est.

Cristian este apreciat pentru implicarea sa și coordonarea mai multor tipuri de tranzacții precum finanțări structurate și complexe, locale și transfrontaliere, vânzarea de portofolii de credite neperformante, aspecte legate de cadrul legal de reglementare în domeniu, inclusiv aspecte specifice în cadrul procesului de vânzare a instituțiilor de credit. Cristian este recunoscut în piață pentru participarea sa în unele dintre cele mai complexe și inovative mandate, fiind avocat nominalizat de către directorul juridic Legal 500 în edițiile 2010, 2017, 2018 și 2019. Pe parcursul carierei sale, Cristian a acordat asistență juridică societăților din diverse jurisdicții, comunicând eficient cu clienți din multiple medii culturale și provenind din cele mai importante sectoare și industrii.

Mai mult, Cristian a publicat numeroase articole juridice privind dreptul bancar și financiar si este, de asemenea, co-autorul capitolului referitor la România în „Set-Off Law and Practice, An International Handbook”, ediția a doua, editat de Oxford University Press din cadrul Univesității Oxford, una dintre cele mai prestigioase universități din lume.

Silviu Stratulat, Managing Partner, a declarat: „Suntem încântați să îl avem pe Cristian alături, în calitate de coordonator al practicii de Drept Bancar și Financiar. Cooptarea lui Cristian ne va permite să trecem la nivelul următor de dezvoltare a departamentului și să oferim clienților noștri o gamă mai extinsă de servicii. Momentul este unul extrem de potrivit, deoarece nevoia de finanțări și servicii asociate va fi din ce în ce mai mare în contextul impactului pe care COVID-19 îl are asupra economiilor mondiale”.

Stratulat Albulescu este o firmă incredibil de dinamică și oferă un mediu optim pentru creștere și dezvoltare’’, a declarat Cristian Vlaicu. „Sunt încântat să devin membru al unei asemenea echipe de profesioniști. Scopul meu este acela de a îmbina abilitățile și experiența mea cu cunoștințele și energia membrilor echipei existente, în vederea susținerii dinamicii firmei și de a continua dezvoltarea practicii de Drept Bancar și Financiar”, a adăugat Cristian.