Suspendarea executării unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare întocmit de DGP – AM POPAM din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Printr-o decizie din 7 iunie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Direcția Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru POPAM și a menținut sentința prin care Curtea de Apel Cluj a hotărât suspendarea executării unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor întocmit la o societate clujeană cu activitate în domeniul acvaculturii.

După 2 ani de la momentul încheierii unui contract de finanțare nerambursabilă cu autoritatea de management, aceeași autoritate a întocmit la clientul nostru un proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare prin care a revenit asupra evaluării efectuate inițial în analiza proiectului și a cererii de finanțare, ajungând la concluzia că, de fapt, contribuția în natură adusă de client nu are o legătură directă cu operațiunea finanțată. Consecința lipsei acestei legături directe este diminuarea finanțării nerambursabile cu întreaga valoare a contribuției în natură, având în vedere că, potrivit contractului, finanțarea echivalează cu 50% din valoarea totală eligibilă aprobată.

Prin același proces-verbal, autoritatea de management a reținut și faptul că aportul în natură constând în bunuri imobile adus de clientul nostru ar fi depășit limita de 10% prevăzută de Regulamentul nr. 1.303/2013, cu toate că aceeași autoritate apreciase anterior că limita menționată se aplică numai în cazul terenurilor.

Încheierea unor astfel de procese-verbale la operatori economici cu activitate în domeniul acvaculturii, beneficiari de fonduri europene în cadrul Programului operațional pentru pescuit și afaceri maritime, este parte a unei acțiuni ample desfășurate la nivel național de autoritatea de management DGP – AM POPAM.

Catalizatorul controalelor pe această temă îl constituie un raport final de audit întocmit în martie 2022 de auditori din cadrul Comisiei Europene – DG MARE prin care aceștia au apreciat că în mod greșit a evaluat autoritatea de management condițiile necesare pentru acordarea finanțării, respectiv legătura directă dintre contribuția în natură și operațiunea finanțată, pe de-o parte, și limita de 10% care, în opinia auditorilor, se aplică tuturor imobilelor aduse cu titlu de aport în natură, nu doar terenurilor, pe de altă parte.

Din fericire pentru clientul nostru, Curtea de Apel Cluj și ulterior instanța supremă au observat că abordarea diferită a autorității de management adoptată la 2 ani după acordarea finanțării, moment la care însăși confirmase îndeplinirea cerințelor legale prin raportare la aceeași stare de fapt și la același cadru normativ, este de natură să ridice un dubiu accentuat asupra legalității procesului-verbal. Constatând îndeplinită și cerința pagubei iminente, instanțele au dispus/ menținut suspendarea executării procesului-verbal până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare.

Pentru a securiza la maximum poziția clientului, suspendarea executării procesului-verbal a fost obținută și în temeiul art. 15 din Legea contenciosului administrativ, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Reprezentarea clientului a fost asigurată de colega noastră, avocat Livia-Maria Roman.


Material preluat: Iordachescu & Asociații