Soţia lui George Clooney, celebra avocată Amal Clooney, renunţă la postul de emisar special al Marii Britanii pentru libertatea presei

Avocata pentru drepturile omului Amal Clooney şi-a dat demisia din funcţia de emisar special al Marii Britanii pentru libertatea presei ca urmare a intenţiei executivului de la Londra de a încălca acordul de retragere al Marii Britanii din UE, informează Agerpres, citand dpa.

“Am fost consternată să aflu că guvernul intenţionează să adopte o lege – proiectul de lege privind piaţa internă – care, dacă va fi adoptată, va încălca, după cum recunoaşte chiar guvernul, dreptul internaţional”, scrie Amal Clooney într-o scrisoare adresată vineri ministrului britanic de externe Dominic Raab şi publicată în presă, inclusiv de către The Guardian şi Britain’s Press Association.

Această măsura nu doar că va submina încrederea în sistemul de justiţie al Marii Britanii, scrie Clooney, ci totodată “ameninţă să încurajeze regimurile autocratice care încalcă dreptul internaţional, cu consecinţe devastatoare în întreaga lume”.

Avocata britanico-libaneză a fost implicat în cazuri cu mare vizibilitate de apărare a drepturilor omului. Ea a reprezentat doi jurnalişti Reuters din Myanmar care au petrecut mai mult de un an în închisoare după ce au descoperit un masacru, precum şi pe activista yazidi Nadia Murad.

Amal Clooney a spus că nu a primit nicio asigurare din partea executivului britanic că va avea loc o schimbare de poziţia şi nu a văzut altă opţiune în afara demisiei.

Anunţul prim-ministrului britanic Boris Johnson privitor la intenţia de a nu respecta părţi din acordul de retragere pentru a proteja interesele naţionale a provocat o furtună de indignare în ţară şi în străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here