Popovici Nițu Stoica & Asociații a asistat Certivest în tranzacția cu Banca Transilvania Group

BT Asset Management SAI (BTAM) şi BT Investments, entităţi parte a Grupului Banca Transilvania, achiziţionează integral Certinvest Pensii, extinzându-şi astfel serviciile financiare în domeniul pensiilor administrate privat, se arată într­-un raport al instituţiei din Cluj remis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

In aceasta tranzactie, Popovici Nițu Stoica & Asociații a asistat clientul său tradițional Certinvest, echipa de avocați fiind coordonată de Bogdan C Stoica, Deputy Managing Partner alături de Dragoș Iamandoiu, Senior Associate.

Omer Tetik, director general al Băncii Transilvania a declarat: „Prin această achiziţie, interesul BT se îndreaptă spre stimularea economisirii pe termen lung prin Pilonul III de pensii, variantă opţională, dar cu o căutare tot mai mare în rândul persoanelor active. Ne dorim ca viitoarea companie de pensii BT să devină un jucător cât se poate de relevant inclusiv pe acest segment de piaţă, pe modelul companiilor pe care le avem deja în Grupul Financiar Banca Transilvania„.

Certinvest Pensii, singurul jucător local dintre administratorii de fonduri de pensii din ţara noastră, administrează peste 75 de milioane de lei într-un fond de pensii facultative care are pes­te 9.500 de participanţi.

Tranzacţia a fost asistată de BT Capital Partners, divizia de investment banking şi pieţe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania.