Notarii din Europa sunt alături de cetățeni și societățile comerciale

În această perioadă de urgență sanitară și economică,  cei 45.000 de notari din Europa se angajează în mod personal și colectiv să-și joace în întregime rolul în efortul comunitar ce vizează depășirea pandemiei și, în măsura în care este posibil, atenuarea pierderilor personale semnificative care sunt și vor fi suportate de foarte mulți cetățeni. De aceea, aceștia se mobilizează pentru a asigura continuarea furnizării, pe întreg teritoriul, a serviciului public al justiției, care este un serviciu esențial de interes general.

În acest scop, în funcție de situațiile naționale și în cooperare cu autoritățile lor de supraveghere, au fost luate măsuri pentru lupta împotriva răspândirii COVID-19 și pentru menținerea furnizării serviciilor lor către cetățeni și societăți comerciale. Notarii continuă să întocmească actele cu caracter urgent (redactarea unui testament pentru o persoană cu o sănătate precară sau acte care ar putea avea consecințe financiare importante) și, în măsura în care este posibil, actele mai puțin urgente, propunând amânarea acestora atunci când este necesar, cu acordul clienților.

În aceste vremuri dificile pe care le traversează Uniunea Europeană, notarii acționează drept profesioniști responsabili, solidari cu întreaga populație și preocupați, prin activitatea lor, să contribuie la susținerea economiei. Notarii din Europa exercită o funcție de autoritate publică, care influențează atât condițiile în care își exercită delegarea de putere publică, cât și efectele actelor pe care le întocmesc. De aceea, chiar și într-o situație de criză, notarii din Europa continuă să lucreze cu aceleași standarde de calitate și eficiență, întotdeauna cu stricta respectare a cadrelor juridice naționale.

Bineînțeles, consecințele economice ale crizei se fac deja resimțite pentru birourile lor, deoarece activitatea juridică este acum încetinită. Cu toate acestea, ei rămân alături de Statele lor și de instituțiile europene pentru a înfrunta provocările actuale și viitoare. Vor continua să garanteze securitatea tranzacțiilor juridice în numele Statelor, cetățenilor și societăților comerciale.

CNUE pe scurt:
Consiliul Notariatelor din Uniunea Europeană (CNUE) este organizația oficială și reprezentativă pentru profesia notarială pe lângă instituțiile europene. CNUE reunește 22 organizații notariale din Uniunea Europeană, reprezentând peste 45.000 notari și 200.000 colaboratori.

Sursa: Biroul CNUE