GUEST WRITER | Oana Motoi, Managing Partner, Cromwell Evan Global | România are nevoie de predictibilitate legislativă pentru a motiva multinaționalele să își reinvestească profiturile aici

 Estimare: aproximativ 1.700 de milioane EUR poate reprezenta valoarea profitului companiilor cu capital străin în 2018 ce ar putea fi injectat în economie în 2019. Decizia depinde de predictibilitatea fiscală și legislativă

După o perioadă de stagnare a investițiilor străine în intervalul 2012-2014, începând cu anul 2015, investițiile străine în România au crescut de la an la an cu aproximativ 8%. Investitori din țări precum Olanda, Germania, Austria, Italia sau Franța gestionează 48.387 milioane EUR, adică aproximativ 64%, din totalul investițiilor străine prezente pe piața din România (75.851 milioane EUR la data de 31 decembrie 2017), potrivit informațiilor statistice publicate de Banca Națională a României în raportul cu privire la investițiile străine directe în România aferent anului 2017.

Însă, toate aceste investiții au fost făcute din profiturile perioadei anterioare anului 2017, perioadă în care, România, într-o oarecare măsură, a prezentat predictibilitate în ceea ce privește cadrul legislativ. În concret, începând cu anul 2015 până la sfârșitul 2017, 3.381 milioane EUR a reprezentat profit reinvestit în România de către toate aceste societăți cu capital străin. An de an profitul reinvestit a crescut cu aproximativ 7% față de valoarea profiturilor reinvestite ale anului precedent. Spre exemplu, 32,9% din profitul total al anului 2017 înregistrat de societățile cu capital străin a reprezentat capital reinvestit în România. Ceea ce ne duce la concluzia că yieldul estimat al investițiilor a fost unul cel puțin rezonabil, ca să nu spunem foarte bun.

Până în prezent nu au fost publicate informații statistice în ceea ce privește anul 2018. Lăsând la o parte impredictibilitatea cadrului legislativ care ar putea influența deciziile investitorilor străini la închiderea exercițiului financiar 2018, la nivel teoretic, dacă trendul crescător din ultimii 3 ani s-a menținut și în anul 2018, o sumă de aproximativ 1.700 milioane EUR ar trebui să reprezinte profit reinvestit în România pentru perioada începând cu anul 2019, pornind de la premiza că cifrele aferente anului 2018 ar fi într-o oarecare măsura similare cu cele ale anului 2017. Șansele că acestea să fie mai bune sunt mari considerând că Guvernul a anunțat o creștere economică la sfârșitul anului 2018, în mare parte bazată pe consum care este generat de investitori (atât cei străini, cât și antreprenorii locali). Prin urmare, în situația teoretică în care ar exista în continuare încredere în mediul de business din România, am putea extrapola că avem toate premizele pentru o continuitate în zona investițiilor străine în țara noastră. Tranzacțiile de fuziuni și achiziții din piață din ultimii ani confirmă această concluzie. Luxembourg spre exemplu, aproape și-a triplat investiția în România din 2015 până în prezent.

Totuși, trebuie să menționăm că realitatea a demonstrat că investitorii merg în zone previzibile pentru business. Planurile de afaceri se construiesc pe o perioadă de minim 3 ani. Mare parte din investitori au raportări trimestriale fiind listați la bursă sau trebuie să raporteze trimestrial către investitorul final din lanț. Impredictibilitate legislativă precum introducerea unor taxe fiscale și/sau parafiscale neanunțate ar putea demonta planuri de business construite în ani și ar putea genera un impact mai puțin favorabil în zona investițiilor străine. Spre exemplu, așa cum anticipăm mai sus, Olanda este țara cu cele mai mari investiții în România. De ce? Pentru că investiția în România a prezentat de-a lungul anilor premizele unei investiții pe termen lung. Rezultatul acestor investiții care din 2012 până în prezent au crescut cu 48,4% reprezintă unul din pilonii economiei noastre. Ipotetic vorbind, dacă o mare parte din acești investitori cu planuri de business viitoare în România, au obligații de raportare trimestrială către parți terțe precum burse de valori, așa cum menționăm mai sus, incertitudinea cifrelor ar putea conduce mai devreme sau mai târziu fie la închiderea activităților în România, fie la blocarea investițiilor viitoare. Astfel de decizii ar putea avea un impact foarte mare asupra economiei și ar trebui în mod proactiv anticipate în pregătirea politicilor economico-fiscale cu aplicabilitate imediată, implementate prin intermediul pârghiilor legislative precum ordonanțe de urgență.

Concluzionând, în așteptarea informațiilor relevante care vor rezulta în urma închiderilor anului financiar 2018 în perioada următoare, benefic pentru economia românească ar fi ca trendul pozitiv al investițiilor din 2015 până în prezent să fie continuat de investitori și cel puțin parțial, profiturile rezultate din activitățile anului 2018 să fie reinvestite în economia românească. Totuși, trebuie să menționăm că, din practica noastră, o mare parte din investitori, nu doar cei din segmentul IT, sunt reticenți în a-și continua pariul pe creșterea investițiilor în România, acuzând impredictibilitatea cadrului legislativ care în mod recurent de mai bine de 1(un) an provoacă surprize.