GUEST WRITER Iordăchescu & Asociații: ANAF vs. studio-urile de videochat. A stabilit CJUE că TVA-ul trebuie plătit de studio-uri?

Livia-Maria Moldovan, avocat Iordăchescu & Asociații

Între ultimele tendințe ale organelor fiscale din România remarcăm inspecțiile fiscale la sursa TVA efectuate la studio-uri de videochat, cu consecința stabilirii TVA pentru „serviciile de divertisment ce se consideră efectuate la locul organizatorului”.

Cel mai probabil, este vorba despre o „directivă” internă emisă de mai-marii fiscului ca urmare a hotărârii CJUE din 8 mai 2019 pronunțate în cauza C – 568/2017 Geelen și aplicată cu sfințenie de structurile teritoriale ale ANAF („directiva”, nu hotărârea).

Este, totuși, situația unor studio-uri de videochat similară cu cea a domnului Geelen, avută în vedere de instanța de la Luxemburg la pronunțarea hotărârii amintite? Din punctul nostru de vedere, nici pe departe.

I. Situația domnului Geelen care a condus la pronunțarea hotărârii CJUE

1. Domnul Geelen este stabilit în Țările de Jos și a angajat câteva modele din Filipine care prestează muncă „de acasă” pentru a oferi sesiuni interactive cu caracter erotic filmate și difuzate în direct prin internet. Așadar, domnul Geelen din Țările de Jos furnizează modelelor din Filipine echipamentele și software-ul necesare pentru ca modelele să presteze spectacole erotice accesibile live, teoretic oricând și de oriunde. Pentru a avea acces la respectivele sesiuni, clienții trebuie să își creeze un cont la unul dintre furnizorii de acces la internet care percep și plățile, iar ulterior le transferă, după reținerea unui comision, către domnul Geelen.

CJUE a reținut că astfel de servicii au drept obiectiv să procure destinatarilor lor o sursă de divertisment, astfel că – deși nu sunt servicii „clasice” care se furnizează în prezența fizică a destinatarilor – ele reprezintă servicii de divertisment în sensul reglementărilor europene „din cauza (sau datorită?) naturii lor proprii”.

Dat fiind că serviciile de divertisment se socotesc prestate la locul desfășurării evenimentelor, a rămas de analizat unde se desfășoară efectiv sesiunile erotice: în Țările de Jos la domnul Geelen, în Filipine la modele sau în locurile de unde persoanele interesate accesau sesiunile respective (întâmplarea face că toate aceste persoane se aflau, și ele, în Țările de Jos)?

2. CJUE a observat că domnul Geelen este cel care „a instituit cadrul tehnic, organizațional și contractual necesar pentru a permite accesul la sesiunile erotice și care este restrâns la clienții plătitori. În special, reiese din elementele de care dispune Curtea că organizatorul amintit furnizează în acest scop modelelor software-ul necesar difuzării prin internet”.

Prin urmare, deși modelele care participă la sesiunile interactive cu caracter erotic filmate și difuzate în direct prin internet se află în Filipine, totuși, prestarea de servicii în discuție constă în „organizarea și oferirea de sesiuni interactive cu caracter erotic”. Această „organizare și oferire” este o prestare de servicii complexă care nu este efectuată de modele, ci de domnul Geelen, pentru că activitățile necesare furnizării ei se concentrează în Țările de Jos, de unde domnul Geelen:

• pe de-o parte, organizează sesiunile interactive realizate de modele, și
• pe de altă parte, oferă clienților posibilitatea de a viziona aceste sesiuni prin internet, dintr-un loc ales de ei, precum și de a interacționa cu aceste modele, astfel încât să poată influența derularea spectacolelor menționate și să le facă să evolueze după dorințele lor.

Așadar, în situația analizată de CJUE, serviciile nu sunt prestate de modele în Filipine, ci de domnul Geelen, la locul unde se află sediul activităților economice ale acestuia, în Țările de Jos. Prin urmare, ele trebuie supuse TVA, cu atât mai mult cu cât, în speța concretă, toți clienții achizitori de servicii de divertisment se aflau în Țările de Jos, iar interpretarea Curții „permite, în plus, să se asigure ca serviciile în cauză să fie supuse regimului TVA-ului în statul membru pe teritoriul căruia serviciile sunt utilizate de destinatarii lor”.

II. Situația studio-urilor de videochat

1. În documentele întocmite de una din cele mai mari platforme de difuzare a acestui tip de spectacole din Statele Unite ale Americii, studio-ul este definit ca fiind „o persoană care reprezintă unul sau mai mulți Artiști care au semnat Confirmarea și Acordul Artistului”. La rândul său, artistul/modelul este „o persoană care apare pe rețeaua X și a semnat Autorizația de Radiodifuziune și Confirmarea și Acordul Artistului”.

Cu alte cuvinte, întocmai cum observa un coleg avocat, în „mersul” acestui tip de activități din industria online pentru adulți ce oferă clienților conținut de tip livestream pot interveni următoarele părți:

• modelul/artistul;
• studio-ul de videochat – oropsit de fiscul român;
• site-ul de streaming/platforma;
• clientul final, persoana fizică plătitoare a serviciilor de divertisment.

Singurul participant fără de care serviciile se pot desfășura în voie este studio-ul, întrucât modelele nu sunt nevoite să apeleze la intermedierea acestuia, ci pot să-și creeze singure, oricând doresc, un cont pe orice platformă. Motivul pentru care unele dintre ele apelează, totuși, la ajutorul unui studio este că acesta le oferă, în general, îndrumări teoretice și practice, respectiv echipamente utile pentru a obține încasări cât mai consistente pe platformă.

Dacă modelele își desfășoară activitatea impresariate fiind de un studio, ele trebuie să semneze o Confirmare prin care atestă platformei că „desemnează studio-ul pentru a colecta și încasa toate sumele” ce li se cuvin, „autorizează și instruiesc platforma să transfere oricare și toate fondurile cuvenite direct către studio” și „confirmă și consimt în mod expres că toate sumele datorate pentru apariția lor sunt plătibile exclusiv de către studio”.

Totuși, modelele sunt libere să își seteze tariful/minut după bunul plac, având posibilitatea să crească ori să scadă prețul oricând. Ele pot opta ca prestația lor să fie vizualizată de o singură persoană sau, dimpotrivă, de mai multe. Modelele nu au vreo relație de subordonare cu studio-ul, ci își desfășoară activitatea, în principiu, când (la orice oră din zi și din noapte), cât și cum doresc.

2. Ce face, așadar și în concret, studio-ul? 

• ajută modelele să își creeze conturi de lucru pe platforme, pe care acestea din urmă le accesează cu un user și o parolă. Pentru a crea astfel de conturi, studio-ul are, la rândul său, un cont „mai deosebit” (master account);
• sprijină modelele în realizarea unor prestații reușite, prin oferirea de îndrumări și pregătire, respectiv prin punerea la dispoziție a unor spații și/sau echipamente (nu este absolut necesar);
• încasează sumele cuvenite modelelor de la platformele de streaming, sume pe care le și virează ulterior acestora, după reținerea unui comision (în funcție de însemnătatea „ajutorului” acordat, conform celor de mai sus).

3. Ce nu face, în schimb, studio-ul?

• nu negociază termenii și condițiile platformelor, nici în relația platformei cu modelele, nici în relația platformei cu membrii săi;
• nu are acces la/vreo legătură cu beneficiarii serviciilor de divertisment, în sensul că aceștia sunt membri ai platformelor și dețin conturi care se înființează, suspendă ori reziliază în condițiile stabilite exclusiv de platforme. Legăturile studio-ului sunt doar cu companiile ce dețin platformele, al căror scop nu este, desigur, să urmărească sesiuni erotice pe care să le facă să evolueze după dorințele lor, ci este acela de a obține profit prin activitatea economică pe care o desfășoară;
• nu pune la dispoziția modelelor software-ul necesar desfășurării activității, pentru că nu deține un astfel de software;
• nu deține vreun drept de proprietate intelectuală asupra conținuturilor create de modele, aceste drepturi fiind transferate platformelor în fiecare secundă a difuzării lor live. Modelele consimt în mod expres că renunță la aceste drepturi și la orice acțiuni în instanță ar putea fi formulate în legătură cu ele, „pentru eternitate”; drepturile aparțin integral platformelor care au dreptul de a le utiliza imaginile „în orice formă o consideră adecvată, inclusiv prin materiale care pot fi considerate defăimătoare sau peiorative”, „fără plată suplimentară, fără restricții, în tot universul”.

4. În aceste condiții, contrar opiniei fiscului, situația studio-urilor românești nu este în niciun caz similară cu cea a domnului Geelen, pentru a putea considera că aceste studio-uri sunt adevăratele prestatoare de servicii de divertisment nevoite să colecteze TVA pentru sumele primite, în numele modelelor, de la companiile străine deținătoare ale platformelor.

Studio-urile sunt, în realitate (și indiferent de denumirea formală a contractelor încheiate cu modelele), niște impresari ai modelelor la care acestea din urmă pot să apeleze sau nu pentru a-și desfășura activitatea. Astfel de studio-uri există, cu zecile de mii, pe tot globul și activitatea lor se mărginește la a facilita accesul modelelor pe anumite site-uri care le difuzează conținutul potrivit propriilor reguli, penalizând sau eliminând conținuturile neconforme cu politica internă.

5. Fără a ne propune să analizăm dacă serviciile prestate de modele, cu ajutorul studio-urilor, sunt servicii de divertisment ori sunt servicii prestate pe cale electronică (urmând ca serviciile prestate de companiile deținătoare de platforme să fie de divertisment), arătăm că în niciunul dintre cazuri ele nu sunt supuse TVA în România, pentru că:

• dacă sunt servicii de divertisment, locul prestării acestora este „locul unde evenimentele se desfășoară efectiv”; evenimentele nu se desfășoară efectiv în România,  ele fiind aproape întotdeauna interzise („banate”) pe teritoriul țării. Conținutul este încărcat și difuzat în timp real pe platformele străine, nici modelele, nici studio-urile neputând stoca ori manipula acel conținut și neavând vreun drept asupra lui;
• dacă sunt servicii prestate pe cale electronică unor persoane impozabile (companiile străine ce dețin platformele), locul prestării lor este locul unde beneficiarii își au stabilite sediile activității lor economice.

Observăm, în plus, din practica CJUE, preocuparea acesteia pentru identificarea, în stabilirea locului prestării unui serviciu, a unui element de legătură util care să conducă la o soluție rațională din punct de vedere fiscal. Cum ar putea fi rațională din punct de vedere fiscal situația în care 1.000 de studio-uri din 15 state intermediază modele către o singură platformă care difuzează conținuturile modelelor pe un singur site, iar TVA-ul ar trebui colectat de fiecare din cele 1.000 de studio-uri, în cele 15 state?

6. În concluzie, apreciem că activitatea studio-urilor care intermediază apariția modelelor pe platforme de divertisment pentru adulți din străinătate nu este similară cu cea analizată de CJUE în afacerea C – 568/2017 Geelen, iar această hotărâre este, în realitate, una favorabilă atât pentru modele, cât și pentru studio-uri. În acest sens s-au exprimat și alți specialiști, aici și aici.