Motto: „Tăcerea este modalitatea autentică a cuvântului”. (Heidegger)
Pe tabloul autoportret al pictorului Salvator Rosa stau inscripționate cuvintele latine: „Aut tace aut loquere meliora silentio”[1] (fie taci, fie rostești ceva mai bun decât tăcerea). Acest adagiu este atribuit lui Pitagora, iar ideea textului este una plină miez. Cu alte cuvinte, autorul ne spune că facilitatea vorbirii trebuie folosită în mod chibzuit. Această calitate extraordinară – fără egal printre ființe – nu-i recomandabil să fie utilizată în doze mari și fără cumpătare, ci în doze mici și cu un pic de chibzuință.
Este suficient să facem apel la cutia cu amintiri pentru a găsi nenumărate situații care pot confirma substanța adagiului de mai sus. Fiecare dintre noi își poate aminti cazuri în care a existat o abundență de comunicare verbală fie din partea noastră, fie a interlocutorilor noștri.
Tăcerea sau limbajul verbal sunt opțiuni pe care le avem la dispoziție atunci când interacționăm, momente în care vrem să fim inspirați și credem că optăm pentru varianta cea mai bună. Uneori, însă, post factum, după ce analizăm cu detașare opțiunea noastră, ajungem la concluzia că am ales modalitate de comunicare greșită.
Preferința pentru pasivitatea tăcută sau pentru acțiunea vorbită se bazează pe foarte mulți factori, dar putem rezuma spunând că unii dintre aceștia sunt intrinseci, iar alții sunt extrinseci. Tăcerea poate avea cauze diferite sau scopuri diverse, putând fi identificate mai multe tipuri. Uneori, oamenii tac pur și simplu, pentru că rămân fără cuvinte, alteori tac pentru că sunt supărați, surprinși, frustrați, uimiți, empatici, triști sau reținuți. Sunt și situații în care oamenii decid la rece sau la cald să tacă ori să vorbească, fiind siguri au ales soluția cea mai bună. În cazurile încadrabile în ultima situație, cei în cauză constată mai târziu că s-au înșelat și regretă că nu au chibzuit suficient.
Tăcerea nu are aptitudinea de a ascunde sub vălul său, în toate situațiile, gândurile, ideile sau sentimentele celui care apelează la acest mod de comportament. Dimpotrivă, în anumite contexte, din faptul tăcerii se pot trage concluzii certe sau foarte probabile despre ceea ce simte sau gândește cel care se află într-o atare situație. Spre exemplu, când spunem că cineva tace chitic, înseamnă că acesta nu vrea să comunice verbal pentru că nu dorește să-și exprime gândurile ori sentimentele.
Tăcerea poate fi asemănătoare unei oglinzi, în care se reflectă sentimentele, ideile sau gândurile, după cum poate fi ca o cortină în spatele căreia acestea să fie ascunse. Sunt oameni care știu să tacă și oameni care nu au o astfel de calitate. Primii reușesc să-și ascundă foarte bine ceea ce trăiesc, în timp ce ceilalți maschează cu greu sau poate deloc ceea ce simt sau gândesc.
În concluzie, mai bine să vorbească faptele decât să făptuiască vorbele, cu mențiunea că uneori vorba potrivită e mai nimerită.
[1] Tabloul se află la National Gallery, în Londra.
