Legendele urbane ne oferă o varietate bogată de povești sau cugetări (maxime, aforisme, butade) înrădăcinate în spiritul național sau în cel al grupuri din cadrul populației autohtone. În acest din urmă caz, când cugetarea nu este general acceptată, de cele mai multe ori, discutăm despre o subcultură sau cultură subterană (suburbană).
Una dintre maximele întâlnite în cultura subterană este: „Cine țipă mai tare are dreptate”! Această cugetare carpatină circulă în paralel cu alta, considerată ca fiind validă în cazul acelorași situații, dar întâlnită în alte spații culturale sau recunoscută doar de o parte a populației autohtone, potrivit căreia: „Dreptatea nu este întotdeauna a celor care strigă mai tare (că au dreptate)”.
Într-adevăr, deseori, întâlnim manifestări umane energice, chiar extreme, provenite de la persoane care se consideră nedreptățite sau victime ale unor comportamente umane sau instituționale. În schimb, anumiți oameni sunt răbdători și așteaptă încrezători în tăcere o rezolvare concordantă speranțelor cu care și-au hrănit încrederea.
Care este atitudinea potrivită? În favoarea cui triumfă adevărul și dreptatea? În favoarea celor vocali sau a celor tăcuți?
Subcultura tupeului este una dintre extremele în care se poziționează și acționează mulți indivizi atunci când urmăresc să-și realizeze ori satisfacă anumite drepturi sau interese. La polul opus se situează comportamentele afabile (supuse, obediente), surprinse excelent prin maxima „Capul plecat, paloșul nu-l taie”.
O replică la acest aforism o dă Dimitrie Bolintineanu, în poezia Daniil Sihastrul:
„Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie,
Dar cu umilință lanțul înconvoaie
Ce e oare traiul dacă e robit?
Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit?
Viața și robia nu pot sta-mpreună”.
Impertinența manifestată prin tupeu sau conduita umilă sunt extremități comportamentale nerecomandabile într-o societate avansată (armonioasă, civilizată), care trebuie repudiate imediat atunci când se manifestă, deoarece sunt toxice și frânează dezvoltarea sănătoasă. Interesant este că acestea se presupun reciproc, formând un cerc vicios, căci tupeistul sau insul cu pretenții autoritare are nevoie de indivizi obedienți, iar supunerea, la rândul ei, se exprimă față de inși din prima categorie. Fără persoane care să-l valideze fie de frică, fie din convingere, individul impertinent se ofilește din punct de vedere social, deoarece îi lipsește sursa de subzistență – supusul.
Comportamentul pe care orice om este potrivit să-l urmeze, când dorește să-și realizeze drepturile sau interesele legitime, este unul situat pe la mijlocul distanței între cei doi poli (extreme) și care să respecte recomandarea, obținută prin juxtapunerea a două aforisme vechi: Ce-i prea mult strică, iar ce-i prea puțin n-ajunge!
Cu alte cuvinte, nu cine țipă mai tare are întotdeauna dreptate, dar nici cine așteaptă în tăcere satisfacerea drepturilor sau intereselor sale legitime nu o va obține automat.
Sursa: htcp.eu
