Filip & Company a obținut anularea sancțiunii impuse de ANRE pentru Energy Gas

Victorie importantă obținută de Filip & Company în domeniul energiei

Filip & Company a reprezentat cu succes Energy Gas Provider SRL, un furnizor de gaze naturale, într-un litigiu împotriva Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) privind obligația furnizorilor de gaze naturale de constituire a unor stocuri minime de gaze pe durata sezonului rece.

Echipa care a reprezentat Energy Gas în acest litigiu le-a implicat pe Liliana Dranca (senior associate) și Irina Suătean (associate) din cadrul departamentului de litigii și arbitraje al Filip & Company.

Ne bucurăm că decizia Tribunalului București este una favorabilă Energy Gas și îi mulțumim clientului că ne-a acordat încrederea de a-l reprezenta într-un litigiu cu o asemenea miză. Soluția Tribunalului reflectă pe deplin eforturile depuse de echipa noastră pe o perioadă de aproape 5 ani și confirmă corectitudinea poziției Energy Gas față de angajamentele asumate în relația cu clienții și față de normele legale”, spune Liliana Dranca (senior associate).

Disputa a izvorât cu mai bine de 5 ani în urmă, la finalul anului 2015, când Energy Gas a fost sancționată de către ANRE cu plata unei amenzi în valoare de 500.000 lei pentru încălcarea parțială a obligației de constituire a stocului minim de gaze naturale pentru anul 2015. Peste 75% din stocul minim pe care Energy Gas trebuia să îl constituie, potrivit ordinului emis de ANRE, era aferent unor clienți care nu se mai regăseau în portofoliul Energy Gas la momentul scadenței obligației de constituire a stocului minim. De altfel, unul dintre aceștia nu consuma, în mod uzual, gaze naturale pe durata sezonului rece.

Energy Gas a solicitat instanței să înlocuiască sancțiunea amenzii cu cea a avertismentului, în baza principiului proporționalității sancțiunii prevăzut în Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Actul normativ în baza căruia a fost sancționată Energy Gas (Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale) prevedea doar sancțiunea amenzii în cuantum fix de 500.000 lei pentru neconstituirea stocului minim. Cu toate acestea, instanța de judecată poate decide în astfel de situații să aplice avertismentul în locul amenzii, în baza prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001.

Ca urmare a solicitării Energy Gas, Tribunalul București a decis admiterea plângerii contravenționale și înlocuirea amenzii aplicate de ANRE cu avertismentul, decizia fiind definitivă.

Ne bucurăm să vedem deschidere din partea instanțelor de judecată atât în abordarea dosarelor din domenii tehnice, cum este sectorul energiei, cât și în efectuarea unei reale analize de proporționalitate a sancțiunii aplicate”, spune Irina Suătean (associate).

Filip & Company acordă în mod frecvent asistență juridică și reprezentare în litigii și arbitraje complexe din domeniul dreptului administrativ și din domeniul energiei.