Dreptul românesc la 100 de ani de la Marea Unire

În perioada 22-23 noiembrie 2018, Facultatea de Drept a Universității din București organizează conferința „Dreptul românesc la 100 de ani de la Marea Unire” dedicată Anului Centenar.

La aceasta au fost invitate și vor susține prelegeri cadre didactice ale facultăților membre ale Hexagonului Facultăților de Drept, precum și de la Universitatea de Stat din Chișinău și Universitatea din Cernăuți.

Desfășurată pe mai multe paneluri simultane, în săli diferite, acoperind cele mai diverse tematici din dreptul public, cel privat și cel penal, conferința se dorește un maraton juridic de două zile în care oricine interesat de chestiunile de drept poate identifica măcar o temă de interes.

În a a doua zi a conferinței, pe 23 noiembrie, va exista exista un moment la care va fi lansat volumul In honorem Valeriu STOICA. Drepturi, libertăţi şi puteri la începutul mileniului al III-lea, publicat de Editura Universul Juridic, avându-i ca editori coordonatori pe prof. univ. dr. Marian Nicolae, conf. univ. dr. Radu Rizoiu și asist. univ. dr. Laura Toma-Dăuceanu.

În seara zilei de 23 noiembrie va avea loc concertul Romania Intemporel susținut de Traffic Strings, începând cu ora 20:00, în Aula Magna a Palatului Facultății de Drept.