Dentons se pregătește pentru Brexit prin crearea unei noi divizii

Dentons a creat o nouă divizie de reglementare și comerț înainte de Brexit și l-a angajat pe Roger Matthews, fostul avocat al Dechert și al Comisiei Europene, să se alăture in calitate de partener.

Matthews a petrecut patru ani în calitate de director senior în echipa de comerț internațional și drept european a Dechert (din 2015); a fost consilier juridic al HM Treasury pentru aproape șapte ani, până în 2014, timp în care a lucrat, de asemenea, ca expert național detașat pentru Comisia Europeană (între 2009 și 2012); și a fost consilier juridic al Băncii Angliei între 2014 și 2015, informeaza Legal Week.

Noua divizie Dentons va fi compusa din 20 de avocați din sectorul energiei, serviciilor financiare, protecției datelor, mediului, asigurărilor, concurenței, litigii și va fi condusa de Partenerul Christopher McGee-Osborne și de Katharine Harle, Senior Associate.

Jeremy Cohen, CEO al Dentons din Marea Britanie și Orientul Mijlociu, a afirmat într-o declarație că serviciile de consultanța privind comerțul internațional reprezinta o „zonă slab dezvoltată pe piața juridica din Regatul Unit”, dar este necesară pentru orice „oferta de servicii in domeniul dreptului comercial odată ce Marea Britanie părăsește UE” .
McGee-Osborne co-prezidează practica de energie a societatii la nivel global și este liderul echipei Government a Dentons. Harle a activat pentru aproape cinci ani la Autoritatea pentru Servicii Financiare, până în 2011.

Divizia îi va include și pe Martin Mankabady, corporate partner; Daren Allen, litigation partner si Andrew Cheung, Dubai-based UK and Middle East general counsel .