Autor: Catalina Elena Bordianu Calangiu – Medical field lawyer and healthcare consultant at Bordianu&Asociatii
Digitalizarea a devenit un subiect tot mai actual în ultimii ani. Fie că vorbim despre sectorul serviciilor, e-commerce sau telemuncă, pandemia a impus o nouă orientare în rândul profesioniștilor, oblingându-i să implementeze proceduri pentru prestarea la distanță a activității.
În sectorul medical, Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății a introdus conceptul de telemedicină încă din anul 2015, iar în anul 2022 au aparut normele metodologice stabilite prin Hotărârea nr. 1133/2022.
Potrivit definiției legale, telemedicina reprezintă totalitatea serviciilor medicale furnizate la distanţă, fără prezenţa fizică simultană a personalului medical şi a pacientului.
Organizația Mondială a Sănătății definește telemedicina ca fiind acordarea ingrijirilor medicale ce se realizează atunci când medicul și pacientul se află la distanță.
Așadar, se dă următorul text:
“Telemedicina este totalitatea serviciilor medicale furnizate la distanţă, fără prezenţa fizică simultană a personalului medical şi a pacientului, pentru stabilirea diagnosticului, indicarea tratamentului, monitorizarea unor afecţiuni sau indicarea unor metode de prevenţie a bolilor, în mod securizat, prin intermediul tehnologiei informaţiei şi mijloacelor electronice de comunicare.”
CÂTE NELĂMURIRI POATE CUPRINDE ACEST TEXT?
- Telemedicina implică prezența fizică, simultană atât a personalului medical, cât și a pacientului; doar ca nu în același loc;
- “în mod securizat” se referă la confidențialitate sau la protecția datelor?
- Ce rol joacă comunicarea în prestarea la distanță a serviciului medical?
- In ce fel este afectată, dacă este afectată, autonomia pacientului?
- Cum putem fi siguri de identitatea pacientului?
- Cum ne asigurăm că serviciul este prestat în condiții de confidențialitate?
De ce este bine să ne răspundem la aceste întrebări?
- Pacienții pot să nu manifeste încredere cu privire la profesionistul “ de dincolo”;
- Pacienții pot să cenzureze informațiile transmise de frica lipsei de control pe intregul proces de comunicare la distanță.
Se poate lesne observa că în fapt, se conturează două concepte diferite, pornind de la premise identice: medicul și pacientul nu sunt prezenți fizic simultan în spațiul organizat pentru prestarea serviciilor medicale:
1. E-medicina, care se limitează exclusiv la comunicarea la distanță, transmiterea de informații prin intermediul dispozitivelor mobile și a internetului;
2. Telemedicina, care descrie relația medic-pacient la distanță, într-un mediu securizat, prin intermediul căreia se acordă efectiv îngrijiri medicale specifice.
Telemedicina poate îmbrăca mai multe forme, în funcție de specificul serviciilor prestate: teleconsultanță, telepatologie, teleradiologie, telemonitorizare, teleexpertiza, teleasistența și se poate realiza în majoritatea specialităților medicale (Endocrinologie, Gastroenterologie, Medicina internă, Medicina muncii, Ortopedie, Oftalmologie, Cardiologie etc.).
Unităţile medicale care pot asigura asistenţa medicală profilactică şi curativă la distanţă și doresc implementarea serviciilor de telemedicină, trebuie să îndeplinească o serie de condiții de organizare:
- să asigure instruirea personalului pentru utilizarea sistemelor și platformelor de comunicare și transmisie de date;
- să asigure condiţiile tehnice pentru furnizarea adecvată a serviciului;
- să respecte cerințele legale privind prelucrarea datelor cu caracter personal, confidențialitatea și securitatea informațiilor legate de starea de sănătate a pacientilor;
- să asigure securizarea şi păstrarea tuturor informațiilor și documentelor de la pacient sau a documentelor rezultate în urma actului medical furnizat prin telemedicină într-un dosar fizic sau electronic al pacientului;
- să informeze în prealabil pacientul cu privire la numele și calificarea profesioniștilor care furnizează serviciile medicale, modalitatea de contact a medicului, tarifele pentru actul medical furnizat prin telemedicină și detalii referitoare la modul de conectare;
- să informeze pacientul cu privire la limitele serviciilor de telemedicină și posibilitatea medicului și pacientului de a transforma oricând serviciul într-unul clasic, în cabinet.
- să obțină consimțămâtul pacientului pentru accesarea oricărei platforme și pentru furnizarea oricărui serviciu prin telemedicină.
Din înșiruirea acestor obligații, se conturează și provocările de etică ale sistemului de telemedicină:
- Informarea și autonomia pacientului;
- Respectarea principiului nediscriminării;
- Confidențialitatea actului medical ca mecanism de împiedicare a diseminării informațiilor către alte părți;
- Securitatea informațiilor colectate cu ocazia relației medic-pacient și dreptul pacientului de a cunoaște dacă îi sunt procesate datele personale și mai ales în ce scop;
- Protecția vieții private și a datelor personale.
- Cel mai vânat cuvânt în telemedicina este, în opinia mea, confidențialitatea, ca element central al încrederii. Încrederea, la rândul ei, reprezintă elementul central al conexiunii, iar conexiunea compune relația medic-pacient.
Dacă vom raporta cele de mai sus la concluzia studiului LOWN, ROSEN&MARTILLA din anul 2011, care releva: 85 % dintre pacienți consideră că succesul tratamentului depinde de relația cu medicul și sprijinul său emoțional, redefinirea relației medic-pacient în era digitalizării presupune abilități foarte bune de comunicare, într-atât de bune, încât să devină o artă: the art of care.
Material preluat: https://www.linkedin.com/pulse/ehealth-virtual-care-telemedicina-catalina-elena-bordianu-calangiu/?trackingId=kbf4X6D9Q16RsMa0RQVr1Q%3D%3D
