Bondoc și Asociații susține al patrulea eveniment din seria „I Love Classics”, serie lansată de Fundația Calea Victoriei

Luni, 13 mai, de la ora 19:00, are loc Concertul de Gală „I love Puccini”, în eleganta Sală Mare a Teatrului Național București, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Fundația Calea Victoriei este organizatorul evenimentului.

Dirijorul Tiberiu Soare și Symphactory Orchestra vor avea ca invitați doi soliști de operă – soprana Diana Țugui și tenorul Florin Guzgă.

Publicul de toate vârstele este invitat să se bucure de spectaculoase arii și duete create de Giacomo Puccini, ultimul mare compozitor de operă italian, care ne-a oferit capodopere muzicale de o mare frumusețe, sensibilitate și originalitate: Boema, Tosca, Madama Butterfly, Turandot.

„Puccini poate fi considerat un fel de cheie de boltă a scriiturii de operă italiene, aşa cum Bach este cheia de boltă şi închizătorul a ceea ce a însemnat barocul muzical.”, afirmă dirijorul Tiberiu Soare în cartea sa dedicată operei. Pe 13 mai, vă invităm să gustați din frumusețea muzicii acestui compozitor remarcabil.

La finalul concertului, publicul va avea ocazia să se întâlnească în foaier cu dirijorul şi cu cei doi solişti, pentru a face fotografii şi a împărtăşi impresii despre concert. De asemenea, Tiberiu Soare va acorda autografe pe cărțile sale: „Pentru ce mergem la Operă” și „Nouă poveşti muzicale”.

Concertul de Gală „I Love Puccini” este al patrulea eveniment din seria „I Love Classics”, serie lansată de Fundația Calea Victoriei și dedicată marilor compozitori de muzică clasică și de operă. Primele trei ediții i-au prezentat pe W. A. Mozart, G. Verdi și P. I. Ceaikovski.

Fundația Calea Victoriei este singurul loc din București în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale și interactive, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. De peste 10 ani fundația își propune să inspire prin arte și cultură și să susțină tinerii talentați. „Am reușit să ducem o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale și, în timp, am devenit o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători, artiști și traineri s-au format ca lectori”, spun reprezentanții Fundației.

Evenimentul este organizat cu sprijinul: Casei de avocatură Bondoc și Asociații SCA și al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.