BAROUL BUCUREȘTI INFORMARE cu privire la consultarea profesională având ca obiect Proiectul „Avocatul specializat“

Avocații din Baroul București sunt informați că, în vederea consultării unui număr cât mai mare de colegi cu privire la inițiativa Uniunii Naționale a Barourilor din România de a pune în dezbatere un proiect de reglementare intraprofesională privind specializarea avocaților, au fost efectuate următoarele demersuri:

  1. Prin postarea pe site-ul baroului din data de 22 iulie 2020, s-au solicitat puncte de vedere sau observații de la membrii baroului, cu privire la proiectul de hotărâre supus consultării. Până la 26 octombrie 2020 au fost transmise un număr de 23 de puncte de vedere, alături de o petiție inițiată de un avocat din Baroul București și susținută, prin semnătură, de un număr de 514 avocați din întreaga țară. Consiliul Baroului București adresează mulțumiri avocaților indicați mai jos, pentru efortul de a transmite un punct de vedere care să permită formarea unei opinii a Baroului București cu ocazia consultărilor profesionale la nivel național.
  2. La data de 16 octombrie 2020 a fost organizată o dezbatere online, cu sprijinul partenerului JURIDICE.RO, ocazie cu care s-au exprimat poziții de susținere sau de contestare a proiectului supus dezbaterii. Consiliul Baroului București mulțumește tuturor participanților la dezbatere, precum și avocaților care au urmărit evenimentul pe site-ul baroului, în vederea aprofundării subiectului dezbătut.
  3. Consiliul Baroului București va efectua un sondaj de opinie în rândul membrilor baroului, pentru a putea evalua cât mai complet punctele de vedere ale comunității profesionale în legătură cu subiectul avocatului specializat. Consiliul Baroului București mulțumește anticipat membrilor baroului care vor participa la sondaj și invită în continuare avocații să comunice orice opinie în legătură cu acest subiect, urmând ca o sinteză a întregii consultări să fie transmisă la Uniunea Națională a Barourilor din România.

 

Decan,

Avocat Ion Dragne

Avocati care au trimis observatii cu privire la Proiectul „Avocatul specializat“:

  1. Bitiusca Ioan
  2. Calin Oana
  3. Chirilov Matei
  4. Cornescu Ioana
  5. Cremene Dragos Petru
  6. Dobre Cristinela
  7. Friedmann-Nicolescu Iosif
  8. Gherasim Andra-Madalina
  9. Ionita Constantina
  10. Lixandru Elena
  11. Marcu Corina
  12. Nedelcu Silviu
  13. Parascan Mariana
  14. Pavel Ramona Mihaela
  15. Pletosu Daniel
  16. Radu Elena
  17. Simionescu Alina
  18. Teodorescu Ofelia
  19. Tomescu Cristina Mariana
  20. Tuca, Zbarcea & Asociatii
  21. Uscov Silvia
  22. Visoiu Ruxandra
  23. Vlad Ioan-Luca