Țuca, Zbârcea și Asociații și Scorei și Asociații în tranzacția prin care MedLife a accesat a luat un credit sindicalizat de 90 milioane euro

MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, semnează o facilitate de credit sindicalizat în valoare totală de 90 milioane de euro care include modificarea și majorarea facilitaților existente cu suma de 24 milioane euro. Banii vor fi investiţi în achiziţii dezvoltarea şi extinderea grupului la nivel național și internațional.

Sindicatul de bănci care semnează noul credit sindicalizat este format din Banca Comercială Română, în calitate de coordonator, aranjor principal, agent de documentatie, agent de facilitate si garanţii şi finanțator, BRD Groupe Société Générale, Banca Transilvania si Raiffeisen Bank, în calitate de aranjori principali şi finanţatori.

Tranzacția a fost asistată de casa de avocatură SCP Scorei și Asociații, prin avocatul Iulia Malis din partea MedLife și de către casa de avocatură Ţuca, Zbârcea și Asociaţii, prin avocaţii Mihai Dudoiu, Partener și Sergiu Negreanu, Senior Associate, din partea sindicatului de bănci.

La această majorare se vor putea adăuga alte lichidităţi ale companiei, până la valoarea totală de 30 milioane de euro.

Așa cum s-a aprobat la ultima Adunare Generală, creștem liniile de finanțare în vederea dezvoltării și extinderii grupului la nivel național și internațional. Faptul că am reușit să ne îmbunătățim marjele ne permite să creștem sustenabil, asigurând totodată, raportul optim dintre datoria netă și profit. Programul de achiziții este în continuă derulare, în perioada imediat următoare sperăm să finalizăm câteva tranzacții, iar în paralel continuăm și investițiile în proiectele de tip green field, de digitalizare și tehnologizare„, a declarat Mihai Marcu, președintele și CEO al MedLife.

MedLife a înregistrat în primele șase luni din acest an o cifră de afaceri consolidată pro-forma în valoare de 461 milioane lei, în creștere cu 23% față de aceeași perioadă din 2018. Valoarea consolidată pro-forma a EBITDA raportată de MedLife a fost de 78 milioane lei în primul semestru din 2019, în creștere cu 81% față de aceeași perioadă a anului trecut.