ZRP reprezinta cu succes BNR in doua litigii

Banca Nationala a Romaniei a fost reprezentata cu succes de catre casa de avocatura Zamfirescu Racoti Predoiu in doua litigii. Echipa dedicata acestui proiect a fost formata din Calin-Andrei Zamfirescu, Senior Partner, si Laura Retegan, Senior Associate.

Avocatii ZRP au obtinut la Inalta Curte de Casatie si Justitie mentinerea a doua hotarari de sanctionare, constand in retragerea aprobarilor de a exercita responsabilitati de administrare si/sau conducere intr-o institutie de credit, hotarari luate de catre Consiliului de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

„Pot spune, fara sa gresesc, ca aceste cauze au ridicat multiple si interesante probleme de drept, gestionate cu succes de echipa noastra specializata in domeniul bancar-financiar, echipa care, in prezent, are in lucru un portofoliu de peste 1.500 de litigii pentru clienti ce reprezinta institutii de credit si institutii financiare nebancare”, a declarat Calin-Andrei Zamfirescu, Senior Partner Zamfirescu Racoti Predoiu.

In contextul in care activitatea instantelor judecatoresti este extrem de aglomerata de numarul mare de procese in care bancile comerciale si alte institutii financiare nebancare figureaza in calitate de parti, litigiile care privesc activitatea Bancii Centrale, de autorizare si de supraveghere prudentiala a institutiilor de credit, sunt extrem de rare.

In ambele cazuri, Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins recursurile formulate de catre persoanele fizice care au detinut functii de management in sistemul bancar, cai de atac formulate impotriva hotararilor Consiliului de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei privitoare la retragerea, fata de acestia, cu titlu de sanctiune, a aprobarii de a exercita responsabilitati de conducere intr-o banca comerciala. Instanta suprema, analizand conditiile de aplicare a acestor sanctiuni, a inlaturat criticile formulate impotriva hotararilor Bancii Nationale a Romaniei, prin intermediul unor hotarari judecatoresti irevocabile.