ZRP obtine pentru Deloitte Consultanta incheierea contractului de achizitie publica cu Ministerul Fondurilor Europene

Societatea de avocatura Zamfirescu Racoti & Partners (ZRP) a reprezentat cu succes Deloitte Consultanta in cadrul contestatiilor formulate in procedura de atribuire a contractului ”Sprijin pentru eficientizarea managementului POSDRU si dezvoltarea unei platforme comune de lucru pentru OIPOSDRU si AMPOSDRU”, organizata de Ministerul Fondurilor Europene – DG AMPOSDRU.

Conform unor surse din piata, procedura de achizitie publica pentru incheierea unui contract de servicii cu o valoare estimata de 40.000.000 RON a fost demarata in luna iulie 2013 si finalizata la sfarsitul saptamanii trecute, prin incheierea contractului cu Asocierea Deloitte.

Prima contestatie formulata de Deloitte Consultanta a vizat rezultatul procedurii, comunicat in luna decembrie 2013, in care se mentiona clasarea pe locul II a ofertei depuse de aceasta. Contestatia impotriva acestei comunicari a fost admisa, Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) obligand autoritatea contractanta la recalcularea punctajelor.

Ulterior reevaluarii ofertelor, prin comunicarea privind rezultatul procedurii de evaluare emisa in luna septembrie 2014, oferta Deloitte a fost declarata drept oferta castigatoare. Insa, la data de 30 octombrie 2014, Ministerul Fondurilor Europene a decis anularea procedurii de achizitie publica. Contestatia depusa de Deloitte Consultanta privind aceasta decizie a fost admisa, CNSC dispunand obligarea Ministerului la continuarea procedurii, prin incheierea contractului cu asocierea declarata castigatoare, solutie ce a ramas irevocabila prin respingerea de catre Curtea de Apel Bucuresti a plangerii formulata de autoritatea contractanta.