Zamfirescu Racoți Vasile & Partner a asistat CEECAT în tranzacția cu Modulo Decorative Solutions

Zamfirescu Racoți Vasile & Partners (ZRVP) a asistat fondul de investiții administrat de CEECAT Capital în cadrul procedurii de preluare a pachetului majoritar de acțiuni ale companiei clujene Modulo Decorative Solutions, lider în producția de piatră decorativă în sud-estul Europei.

Procesul de achiziție a fost finalizat la sfârșitul lunii decembrie 2021 iar pentru acest mandat ZRVP a implicat o echipă de avocați multidisciplinară, specializați în fuziuni și achiziții, drept societar, dreptul muncii, real estate, dreptul mediului, proprietate intelectuală etc. ZRVP a oferit asistenţă juridică pe întreg parcursul tranzacţiei, începând cu structurarea tranzacției și asistență în procesul de due diligence al societăților din grup, asistență legată de aspecte de reglementare, redactarea, negocierea și semnarea documentației aferente, precum și asistență la closing.

Echipa de avocați ZRVP care a asistat fondul administrat de CEECAT Capital a fost coordonată de Anca Danilescu (partener senior), cu implicarea Lidiei Trandafir (avocat colaborator coordonator) şi a Alexandrei Nania (avocat colaborator senior). Din echipa care a acordat asistenţă juridică au făcut parte şi Alina Cristea (avocat colaborator senior) și Oana Marinescu (avocat colaborator senior).

„Este o bucurie și o provocare profesională să fi făcut parte dintr-o tranzacție încheiată cu succes, într-o piață care nu oferă întotdeauna certitudinea că proiectele demarate pot fi duse la bun sfârșit. Varietatea şi complexitatea chestiunilor juridice cu care ne-am confruntat, precum şi colaborarea excelentă cu clientul nostru pe parcursul întregului proces de acordare a asistenței sunt, pentru noi, adevăratul câștig al acestui mandat.”, a declarat Anca Danilescu, partener senior ZRVP

Conform reprezentanților CEECAT, fondul de investiții intenționează să transforme Modulo într-un jucător regional și să aloce resurse pentru ca societatea să își atingă potențialul de creștere prin automatizarea capacităților de producție și achiziții suplimentare în locații strategice, coroborată cu diversificarea canalelor de distribuție și creșterea forței de vânzări.

În România, CEECAT a mai făcut o investiţie în 2014, dintr-un fond de investiții precedent, și anume în producătorul de cărămizi Brikston Construction Solutions din Iaşi, pe care l-a vândut în 2018 catre un investitor strategic austriac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here