Wolf Theiss își consolidează prezența pe piața românească prin extinderea echipei de avocați

Bucureşti, 29 iulie 2022 – Biroul din România al firmei regionale de avocatură Wolf Theiss își continuă extinderea prin recrutarea a șase noi avocați în cadrul următoarelor grupuri de practică: Proiecte, Energie & Infrastructură, Litigii, Drept societar și fuziuni & achiziții şi Dreptul muncii. În urma anunțului recent al celor șapte avocați care s-au alăturat firmei de avocatură în prima jumătate a anului 2022, Wolf Theiss urează bun venit altor șase noi avocați.

La 1 iulie 2022, Vladimir Plugărescu s-a alăturat Wolf Theiss în calitate de Senior Associate în cadrul echipei de Proiecte, Energie & Infrastructură. El are peste 8 ani de experiență ca avocat, fiind axat pe aspecte de energie și resurse naturale, dreptul mediului, sănătate, imobiliare, drept societar și fuziuni & achiziții. Înainte de a se alătura echipei Wolf Theiss, Vladimir a fost avocat la două firme de avocatură româneşti – NNDKP și Pachiu & Asociații, fiind responsabil cu asistența juridică în cadrul multor proiecte și tranzacții energetice majore. Anterior, a fost consilier juridic în cadrul a două companii, unde a asistat numeroși clienți în chestiuni de reglementare și de mediu pentru dezvoltarea de proiecte imobiliare comerciale și negocierea contractelor de tip FIDIC. Vladimir a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București în 2010 și deține o diplomă de Masterat, unul în dreptul afacerilor internaționale la Universitatea din Tilburg, Facultatea de Drept (promoţia 2011). În 2014, a fost admis în Baroul București.

Gabriela Pătrăşcan s-a alăturat recent Wolf Theiss în calitate de Senior Associate în cadrul echipei de Litigii. Anterior, Gabriela a lucrat la SCA Davo & Asociații ca avocat și la CII Alice Matache Mirela ca practician în insolvență stagiar. Ea a acordat asistență juridică și reprezentare în instanță în chestiuni precum: procedura de insolvență, acțiuni în atragerea răspunderii inițiate de terți împotriva asocierii în participațiune, anularea hotărârilor acționarilor, rezilierea contractelor de închiriere, litigii privind obligația statului de a emite un act administrativ, anularea procedurii de vânzare a activelor în procedura de lichidare, înregistrarea mărcilor naționale. Înainte de aceasta, Gabriela a fost Senior Associate la SCP Mitel & Asociații, unde s-a concentrat pe acordarea de asistență juridică și reprezentare în: litigii, proceduri de executare silită, contestații împotriva actelor / procedurii de executare silită, cereri legate de clauze abuzive, înregistrarea de mărci la nivel european, încălcarea brevetelor și distrugerea mărfurilor importate cu încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală. Gabriela este avocat cu drept de liberă practică din anul 2014. Ea deţine o diplomă de licență de la Facultatea de Drept, Universitatea București, 2012 (Teză de licență cu tema „Clauze abuzive în contractele de leasing”) și două diplome de Masterat în drept – un Master în Dreptul internațional și european al afacerilor (Maîtrise en Droit Européen et International des Affaires) la Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne (College juridique franco-roumain d’études européennes), 2013 și un Master în drept fiscal la Facultatea de Drept, Universitatea București, 2022. De asemenea, în 2015, Gabriela a absolvit Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților. Din octombrie 2021 este membră a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență.

Dumitru Colcer este Associate în cadrul biroului din București al Wolf Theiss şi membru al echipei de Litigii. Înainte de a se alătura echipei Wolf Theiss la jumătatea lunii iulie, Dumitru a lucrat pentru o firmă de avocatură de top din România, concentrându-se pe redactarea și formatarea de documente juridice și pe efectuarea de diverse cercetări juridice. În 2021, Dumitru a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca. În aprilie 2022, a fost admis în Baroul București.

Roxana Balica s-a alăturat recent echipei de Corporate / M&A din cadrul Wolf Theiss în calitate de Associate. Anterior, Roxana a lucrat pentru o firmă românească de avocatură, concentrându-se pe operațiunile legate de Registrul Comerțului; redactarea hotărârilor acționarilor unici, a hotărârilor generale ale acționarilor, a declarațiilor, a procurilor și a altor documente necesare; acordarea de consultanță și consiliere juridică pentru acorduri civile sau comerciale, inclusiv redactarea și interpretarea clauzelor; reprezentarea și asistarea clienților în fața autorităților. Înainte de aceasta, a fost Associate în cadrul a două firme româneşti de avocatură. Roxana a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca în 2018 și și-a continuat studiile cu un Masterat, în Dreptul Afacerilor la Universitatea București, Facultatea de Drept, 2021. În 2018, a fost admisă în Baroul București.

Marius Moldoveanu este Associate în cadrul echipei de Corporate / M&A. Înainte de a se alătura recent Wolf Theiss, Marius a fost stagiar juridic la trei firme de avocatură locale. A fost, de asemenea, voluntar pentru Crucea Roșie și pentru „Ideo Ideis”. Marius deţine o diplomă de licență de la Facultatea de Drept, Universitatea București, 2021. Marius a fost admis în Baroul București în aprilie 2022.

La jumătatea lunii iulie 2022, Ioana Iacob s-a alăturat Wolf Theiss în calitate de Associate în echipa de Dreptul Muncii. Anterior, Ioana a lucrat pentru o firmă românească de avocatură, oferind consultanță în mai multe domenii, cum ar fi: drept civil și drept societar, dreptul muncii, GDPR, proprietate intelectuală, drept fiscal și litigii. De asemenea, a oferit asistență juridică și reprezentare în fața instanțelor de judecată în aspecte de drept civil, drept contravențional și dreptul muncii. Ioana a absolvit Facultatea de Drept, Universitatea București în 2017 și apoi a urmat un masterat în dreptul muncii la aceeași universitate în 2018. În octombrie 2018, a fost admisă în Baroul București.

 

Le urăm un călduros bun venit în echipa Wolf Theiss acestor șase avocați talentați. Noile recrutări în cadrul biroului din București sunt un răspuns la nivelul crescut de activitate pe care lam înregistrat în România începând cu 2020 și întăreşte angajamentul continuu al firmei față de această piață. Pentru acest an, intenționăm să continuăm să consolidăm biroul din București, pentru a-l transforma într-o alegere de top pentru servicii juridice și pentru a ne crește profilul și prezența pe piața locală„, a declarat Bryan W. Jardine, Managing Partner al biroului Wolf Theiss Bucuresti.

 

Despre Wolf Theiss

Fondată în 1957, Wolf Theiss este una dintre cele mai importante firme de avocatură din Europa Centrală și de Sud-Est (CEE/SEE). Ne-am construit reputația pe baza unor cunoștințe locale de neegalat, susținute de capacități internaționale puternice. Cu 362 de avocați în 13 țări, peste 80% din activitatea firmei implică reprezentarea transfrontalieră a clienților internaționali.

În Albania, Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Polonia, Romînia, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ucraina, Wolf Theiss reprezintă companii industriale, comerciale și de servicii locale și internaționale, precum și bănci și companii de asigurări. Combinând dreptul și afacerile, Wolf Theiss dezvoltă soluții complete și constructive pe baza cunoștințelor juridice, fiscale și de afaceri.